Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 SFÂNTUL ZILEI 

Sâmbăta, 4 mai 2024 

Sfântul Chiriac

episcop și martir

Cine a fost în realitate sfântul Chiriac, pe care orașul Ancona îl sărbătorește astăzi ca patron al său? A fost episcop al orașului adriatic sau al Ierusalimului, sau al amândurora, în timpuri succesive? După un text apocrif, cunoscut deja sfântului Grigore din Tours, la muncile pentru regăsirea crucii lui Cristos în orașul sfânt, susținute de către episcopul de Ierusalim și de Elena, pioasa mamă a împăratului Constantin, ar fi luat parte un evreu cu numele de Iuda. Printre primele efecte miraculoase produse de lemnul sfânt ar fi fost de recunoscut convertirea acestui evreu.

Schimbându-și numele de Iuda în acela de Chiriac (nume de origine greacă, însemnând "patrician", destul de răspândit în toată lumea romană), după ce a parcurs drumurile Palestinei, a fost ales episcop al orașului sfânt și, ca atare, ar fi suferit martiriul, împreună cu mama, numită Ana, în timpul persecuției lui Iulian Apostatul. Dar tradiția anconitană, susținută de însemnate mărturii de cult și foarte vechi monumente, tradiție culeasă de însuși Martirologiul roman, concordă cu textul apocrif citat mai sus numai în prima parte.

Abia convertit, probabil pentru a se sustrage ostilității foștilor săi coreligionari, Iuda, luându-și numele de Chiriac cu ocazia botezului, ar fi părăsit Palestina, pentru a se stabili în Italia, debarcând în sfârșit la Ancona. Aici a fost ales episcop, într-o epocă de extraordinară înflorire a creștinismului, ieșit de curând din clandestinitate prin edictul de la Milano. După un lung episcopat, Chiriac, plin de merite, a voit să facă un ultim pelerinaj în Țara Sfântă, pentru a revedea țara lui Isus și a tinereții sale. Aici l-ar fi așteptat sabia ultimului persecutor roman, Iulian Apostatul, iar sfântul bătrân ar fi obținut victoria martiriului. Mai târziu, rămășițele pământești ale episcopului ar fi ajuns în mod fericit la Ancona, închise într-o ladă împinsă de valurile mării până în port. Pentru a aminti această legendă, la 4 mai, în domul anconitan, sunt împărțite mănunchiuri de trestie binecuvântate.

Printre mărturiile vechiului cult adus la Ancona sfântului Chiriac este reproducerea imaginii sfântului pe monedele monetăriei anconitane și pe monumente. Însăși catedrala, dedicată deja sfântului Laurențiu, în secolul al XIV-lea a primit definitiv titlul sfântului patron. Biserica impresionantă, care domină orașul adriatic de pe înălțimea colinei Gasconului, se prezintă mai întâi privirii aceluia, care sosește la Ancona pe uscat sau pe mare, și-i amintește numele sfântului episcop debarcat și el în orașul adriatic, mai întâi ca exilat, apoi ca păstor.

(Text preluat din cartea Sfântul zilei de Mario Sgarbossa și Luigi Giovannini
Edizioni Paoline, 1978. Traducere de pr. Iosif Agiurgioaei)

 


Alegeți altă zi:



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat