Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 SFÂNTUL ZILEI 

Miercuri, 4 decembrie 2024 

Sfântul Ioan Damaschin

preot și învățător al Bisericii (comemorare facultativă)

Ioan din Damasc (Yahia ibn Sargun ibn Mansur, născut pe la mijlocul secolului al VII-lea din familie arabă creștină și mort în 749) este considerat ultimul reprezentant al patrologiei grecești și echivalentul oriental al sfântului Isidor de Sevilla, pentru operele sale monumentale cum ar fi Izvorul cunoașterii. Activitatea sa literară este diversă: merge cu autoritate de la poezie la liturgie, de la elocință la filozofie și la apologetică. Fiu al unui înalt funcționar al califului din Damasc, Ioan a fost tovarăș de jocuri al prințului Yazid, care mai târziu l-a promovat în aceeași funcție a tatălui, care corespunde într-un anumit mod aceleia a ministrului de finanțe. În calitate de "Logoteta", a fost reprezentant civil al comunității creștine la autoritățile arabe.

La un moment dat Ioan a părăsit curtea, demisionând din înalta funcție, probabil datorită tendințelor anticreștine ale califului. În tovărășia fratelui Cosma, viitorul episcop de Maiouma, s-a retras în mănăstirea "Sfântul Sava" de la Ierusalim, unde, fiind hirotonit preot, a aprofundat formarea sa teologică, pregătindu-se pentru misiunea de predicator titular al bazilicii "Sfântul Mormânt".

Era perioada în care împăratul Bizanțului Leon al III-lea Isauricul inaugura politica iconoclastă, adică înlătura toate imaginile sacre, al căror cult era declarat un act de idolatrie. Patriarhul de Constantinopol în vârstă de optzeci de ani, sfântul German, a apărat însă cultul tradițional explicând adevărata natură a cinstirii aduse imaginilor, dar a plătit cu destituirea actul său de curaj. De la Ierusalim, aflat sub stăpânire arabă, s-a auzit un alt glas în favoarea cultului imaginilor, cel al încă necunoscutului călugăr Ioan Damaschinul, care prin cele Trei discursuri în favoarea sfintelor imagini ale lui s-a impus imediat în atenția lumii creștine. Împăratul, neputând să-l lovească direct pe călugăr, a recurs în mod josnic la calomnie, punând la cale contrafacerea unei scrisori a lui Ioan, prin care acesta ar fi pregătit o conspirație pentru a restitui Ierusalimul împăratului bizantin.

În această dispută teologică, făcută prin subtile distincții de neînțeles pentru mentalitatea occidentală, Ioan a putut să arate toată pregătirea sa teologică, pusă în slujba nu numai a patriarhului de Ierusalim, dar a întregii Biserici. Într-adevăr al II-lea conciliu de la Niceea (al VII-lea ecumenic), reparând injuriile primite de apărătorul ortodoxiei, i-a proclamat nu numai știința, dar și sfințenia. Leon al XIII-lea l-a declarat doctor al Bisericii.

(Text preluat din cartea Sfântul zilei de Mario Sgarbossa și Luigi Giovannini
Edizioni Paoline, 1978. Traducere de pr. Iosif Agiurgioaei)

 


Alegeți altă zi:



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat