Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 SFÂNTUL ZILEI 

Miercuri, 31 ianuarie 2024 

Sfântul Ioan Bosco

preot (comemorare)

Don Bosco - astfel e numit și acum simpaticul sfânt - născut la Castelnuovo d'Asti, astăzi Castelnuovo Don Bosco, la 16 august 1815, a primit de la mama Margareta Occhiena o solidă educație umană și creștină. Dotat cu inteligență, memorie, voință și agilitate fizică necomune, încă de copil îi frecventase mult pe cei de vârsta lui, pentru care organiza jocuri, pe care însă le întrerupea la sunetul clopotelor pentru a-i îndrepta pe toți spre biserică. Hirotonit preot la Torino în anul 1841, și-a început activitatea pastorală cu sfântul Iosif Cafasso.

Programul său, ba chiar pasiunea sa, era educarea tinerilor, a celor săraci și părăsiți: și-a adunat un grupușor dintre aceștia, pe care îi ducea să se joace, să se roage și adesea chiar să mănânce la internatul bisericesc. Mutată de aici și din alte locuri, incomoda și gălăgioasa asociație a lui Don Bosco a avut în sfârșit o locuință stabilă sub adăpostul Pinardi, care a fost prima celulă a Oratoriului. Ajutat de mama Margareta, deși într-o absolută lipsă de mijloace materiale și expuși persistentei ostilități a multora, Don Bosco a dat viață oratoriului "Sfântul Francisc de Sales": loc de întâlnire duminicală pentru tinerii care doreau să petreacă o zi în bucurie sfântă, pensiune cu școli de arte și meserii pentru tinerii muncitori și școli regulare pentru studiile umaniste, după o pedagogie care devenise cunoscută în mod universal ca "metoda preventivă" și bazată pe religie, rațiune și iubire. "Practicarea metodei preventive este bazată în totalitate pe cuvintele sfântului Paul care spune: «Dragostea este binevoitoare și îndelung răbdătoare; toate le îndură, dar speră totul și suportă orice supărare»".

Don Bosco a asigurat continuitatea operei sale fondând "Pioasa Societate a Sfântului Francisc de Sales" (salezienii) și "Fiicele Mariei Ajutătoare". El însuși foarte rodnic scriitor popular, a îndrumat școli tipografice, reviste și edituri pentru extinderea presei catolice. Trăind în anii efervescenți ai Risorgimento-lui, deși păstrându-e străin de luptele politice, a desfășurat activitate de intermediar între Sfântul Scaun, guvernul italian și casa de Savoia.

Sfânt surâzător și amabil, se simțea "preot în casa săracului, preot în palatul regelui și al miniștrilor". Decis polemist antivaldez, așa cum dicta mentalitatea timpului, nu s-a rușinat niciodată de prieteniile sale cu protestanții și evreii de bunăvoință: "Contestăm erorile, a scris în Cattolico nel secolo..., dar respectăm întotdeauna persoanele". Sfântul Ioan Bosco a murit la 31 ianuarie 1888 și a fost canonizat de Pius al XI-lea în 1934.

(Text preluat din cartea Sfântul zilei de Mario Sgarbossa și Luigi Giovannini
Edizioni Paoline, 1978. Traducere de pr. Iosif Agiurgioaei)

* * *

Luigi Talamoni

La 21 martie 2004 Sfântul Părinte Ioan Paul al II-lea l-a beatificat pe Mons. Luigi Talamoni (1848-1926), preot în Dieceza de Milano. Alături de el au mai fost ridicate la cinstea altarelor Matilde a Preasfintei Inimi Téllez Robles, Piedad al Crucii Ortiz Real și Maria Candida a Euharistiei.

Luigi Domenico Filippo Talamoni (1848-1926) s-a născut într-o modestă familie din Monza (Italia), la 3 octombrie 1848, fiind al șaselea fiu al lui Iosif și al Mariei Sala. A fost botezat în aceeași zi în Domul din Monza. În familia sa a descoperit exemplul unei credințe puternice, care a constituit fundamentul real și solid al vocației sale sacerdotale: în familie se recita zilnic Rozariul, iar tatăl mergea, pe cât era posibil, în fiecare zi, la sfânta Liturghie, însoțit de micuțul Luigi, care slujea ca ministrant. Astfel s-a maturizat în el dorința de a deveni preot, pentru a-l sluji pe Dumnezeu și pe frați.

Micuțul Luigi Talamoni a frecventat școala elementară și a făcut prima sfântă Împărtășanie și sfântul Mir la Oratoriul din Monza. Având în vedere situația economică dificilă prin care trecea Italia în acei ani, Oratoriul din Monza a fost transformat în seminar pentru tinerii săraci, care își manifestau dorința de a deveni preoți, dar nu dispuneau de mijloacele economice necesare.

Luigi Talamoni a rămas până în 1865 la Monza, când a intrat în Seminarul diecezan din Milano. Aici întâmpină dificultăți din partea rectorului, Mons. Carlo Cassina, care nu nutrea sentimente de respect pentru oratoriul unde fusese Luigi. Calitatea umană și spirituală a celor care veneau de acolo l-au convins însă să își schimbe părerea. În aceste situații grele, tânărul Talamoni și-a încheiat studiile teologice și a început să studieze literele și filozofia la Academia Științifico-Literară. Aici a reușit să câștige încrederea și stima chiar a unor docenți anticlericali, renumiți în academie.

A fost sfințit preot la 4 martie 1871, după care este numit profesor în Colegiul "Sf. Carol" din Milano. În 1875, don Luigi este transferat ca profesor la Seminarul din Monza. "Învățătura sa, scria mai târziu un elev al său, era un apostolat continuu". Era un dascăl convins că trebuie să mărturisească propria preoție. "Mons. Talamoni, scria un alt ilustru elev al său, card. Carlo Dalmazio Minoretti, fiecare învățătură a sa o întărea și confirma cu exemplul vieții sale".

S-a implicat și în activitatea pastorală, pentru a hrăni și susține astfel slujirea sa de profesor. Locul său privilegiat de muncă era un confesional din Domul din Monza. Mons. Giovanni Rigamonti, arhiepiscop al Domului din Monza l-a numit "martir al confesionalului".

Prin zelul său pastoral s-a născut și Congregația "Surorilor Milostive", la 25 martie 1891. La invitația Mons. Talamoni mai multe tinere s-au dedicat îngrijirii celor bolnavi. Într-o societate egoistă, Mons. Talamoni învăța primatul altruismului; într-o societate a succesului el învăța sfințenia ascunsă; într-o societate a polemicilor și a contrastelor el învăța importanța colaborării și a înțelegerii. Adresându-se "Surorilor Milostive", Mons. Talamoni le recomanda: "Fiți umile, dulci, aprinse de iubire!"

El însuși a fost un exemplu, oferindu-și viața din iubire: a urmărit cu iubire și devotament nașterea institutului, rămânând cu scrupulozitate fidel datoriilor sale de profesor în seminar și confesor în dom, până la sfârșit, când, după o scurtă boală, a murit la 31 ianuarie 1926.

Având în vedere faima sfințeniei sale, care se consolida și extindea în timp, arhiepiscopul de Milano, card. Alfredo Ildefonso Schuster, în 1952 a decis să inițieze cauza sa de beatificare. La 11 iulie 1992, papa Ioan Paul al II-lea l-a proclamat venerabil, recunoscând că Talamoni și-a exercitat toate virtuțile creștine în grad eroic. La 12 aprilie 2003 papa a recunoscut miracolul și a decis ca Mons. Luigi Talamoni să fie beatificat.

("Lumina creștinului", 4/2004)

 


Alegeți altă zi:



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat