Luni, 3 iunie 2024 

Sfinţii Carol Lwanga şi însoţitorii

martiri (comemorare)

În acea dimineaţă, în care regele Mwanga a adunat curtea, vibra în aer o chinuitoare aşteptare. În sală, se remarca neobişnuita prezenţă a unor frenetici, în timp ce grupul de paji regali, splendide exemplare ale frumuseţii negre, se strângea în jurul tronului. Acestora Mwanga le-a dat o ciudată poruncă: "Toţi cei dintre voi care nu au intenţia de a se ruga pot să rămână aici alături de tron; însă cei care vor să se roage, să se adune în faţa acelui perete". Şeful pajilor, Carol Lwanga, a fost primul care s-a mişcat de la locul său, şi după el alţi 15. "Dar voi vă rugaţi cu adevărat?", s-a interesat regele. "Da, domnul meu, noi ne rugăm cu adevărat", a răspuns în numele tuturor Carol, care petrecuse în rugăciune împreună cu tovarăşii săi noaptea care tocmai trecuse. "Şi v-aţi decis să continuaţi a vă ruga?", a continuat regele. "Da, domnul meu, întotdeauna, până la moarte". "Atunci ucideţi-i", a decis brusc regele, adresându-se călăilor. "A te ruga", într-adevăr, devenise sinonim cu "a fi creştini", în regatul lui Mwanga, regele de Buganda, o regiune care, actualmente, face parte din Uganda. Şi în regatul lui Mwanga a te ruga, sau a fi creştin, era absolut interzis.

De fapt, începuturile fuseseră bune. Regele Mutesa îi primise mai întâi bine în anul 1879 pe părinţii albi ai lui Lavigerie, care însă au trebuit să se retragă datorită manevrelor unor capi. Rechemaţi de Mwanga în anul 1885, au găsit acolo creştini angajaţi, care îndeplineau sarcini de responsabilitate. Însă alianţa lui "katikiro", un fel de cancelar, a cărui conspiraţie, contra regelui - împreună cu oameni de vază şi vrăjitori - au dezvăluit-o creştinii, le va fi fatală acestora din urmă. Iosif Mukasa Balikuddembe, consilier al regelui, a fost decapitat la 15 noiembrie 1885; în mai 1886, au fost ucişi Dionisie Sbuggwawo, Pontian Ngondwe, Andrei Kaggwa, Atanasie Bazzekuketta, Gonzaga Gonga, Mattia Kalemba, Noe Mwaggali.

Apoi, a fost rândul pajilor despre care vorbeam, dintre care trei au fost cruţaţi, conform obiceiului, după ce au fost traşi la sorţi. A rămas să facă parte dintre cei 13 "martiri" Mbaga Tuzinda, fiul şefului călăilor, care a încercat zadarnic de repetate ori să-l "salveze", în timp ce el nici nu voia să audă de despărţirea de prietenii săi, printre care era şi un băiat de 13 ani, Kizito. Cei 22 de martiri ugandezi au fost beatificaţi de Benedict al XV-lea şi canonizaţi de Paul al VI-lea la 18 octombrie 1964, în prezenţa Părinţilor Conciliului Vatican II. Acelaşi Paul al VI-lea a consacrat, în anul 1969, altarul grandiosului sanctuar ridicat la Namugongo, unde cei treisprezece paji conduşi de Carol Lwanga au voit "să se roage până la moarte".

(Text preluat din cartea Sfântul zilei de Mario Sgarbossa şi Luigi Giovannini
Edizioni Paoline, 1978. Traducere de pr. Iosif Agiurgioaei)

* * *

Ioan al XXIII-lea s-a născut la 25 noiembrie 1881 la Sotto il Monte, în provincia Bergamo. Manifestând încă din copilărie o înclinaţie serioasă spre viaţa ecleziastică, după ce a terminat şcoala elementară, la 7 noiembrie 1892 a intrat în seminarul diecezan din Bergamo.

După un început greu din cauza pregătirii insuficiente, el nu a întârziat să se distingă atât prin studiu cât şi prin formarea spirituală. La 13 iulie 1904 obţine doctoratul în teologie. La 10 august 1904 a fost hirotonit preot.

Ziua următoare a celebrat prima Liturghie în bazilica "Sfântul Petru", în timpul căreia şi-a reafirmat dăruirea sa totală lui Cristos şi fidelitatea sa faţă de Biserică. Din 1905, timp de zece ani, a fost secretarul episcopului de Bergamo. Declanşarea războiului în 1915 a însemnat pentru el implicarea în asistenţa spirituală a răniţilor din spitalele militare din Bergamo, ajungând la acte de adevărat eroism. O dată cu numirea sa ca vizitator apostolic în Bulgaria, a început perioada diplomatică în slujba Sfântului Scaun, care s-a prelungit până în 1952. Creat cardinal, la 5 martie 1953 este transferat la Veneţia. La 28 octombrie 1958 a fost ales papă. Încă de la început Ioan al XXIII-lea a arătat un stil care reflecta personalitatea sa umană şi preoţească maturizată printr-o serie semnificativă de experienţe.

Cea mai mare contribuţie este reprezentată de Conciliul Vatican II, care a fost anunţat la 25 aprilie 1959. În primăvara anului 1963 i-a fost decernat premiul "Balzan" pentru pace, ca o mărturie a angajării sale în favoarea păcii prin publicarea enciclicelor Mater et magistra (1961) şi Pacem in terris (1963) şi a intervenţiei sale decisive cu ocazia crizei din Cuba din toamna anului 1962. A murit în seara de 3 iunie 1963.

* * *

Din "Decalogul zilnic"

- Doar pentru azi voi încerca să trăiesc ziua, fără a vrea să rezolv problema vieţii mele dintr-o dată.

- Doar pentru azi voi avea un maxim respect pentru aspectul meu, mă voi îmbrăca cu seriozitate, nu voi ridica tonul, voi fi politicos în comportament, nu voi critica pe nimeni, nu voi avea pretenţia să corectez sau să fac mai bun pe nimeni, în afara mea.

- Doar pentru azi voi fi fericit, având certitudinea că sunt creat să fiu fericit nu numai în altă lume, ci şi în aceasta.

- Doar pentru azi îmi voi face un program, poate nu-l voi respecta punct cu punct, dar îl voi face, ferindu-mă de două pericole: graba şi nesiguranţa.

- Doar pentru azi voi crede cu tărie, în ciuda aparenţelor contrare, că divina Providenţă se ocupă de mine ca de nimeni altul.

- Doar pentru azi nu voi avea temeri, în mod particular nu-mi va fi teamă să mă bucur de tot ce e frumos şi să cred în bunătate.

- Pot face bine pentru 12 ore, ceea ce m-ar înspăimânta dacă m-aş gândi că ar trebui să fac pentru toată viaţa.

Papa Ioan al XXIII-lea

("Lumina creştinului", 10/2000)

Alegeţi altă zi:

12345678910111213141516171819202122232425262728293031 Ianuarie Februarie Martie Aprilie Mai Iunie Iulie August Septembrie Octombrie Noiembrie Decembrie