Marţi, 27 august 2024 

Sfânta Monica

(comemorare)

Nu putea să aibă un biograf mai atent şi mai devotat decât Augustin. Pe care ea l-a născut de două ori, în ceea ce priveşte trupul şi în ceea ce priveşte sufletul. Sunt cuvinte care se citesc în Confesiunile sfântului Augustin: "Ea m-a născut atât cu trupul său, pentru ca să vin la lumina timpului, cât şi cu inima sa, pentru ca să mă nasc la lumina veşniciei".

Monica s-a născut la Tagaste, în Africa, din familie creştină. S-a căsătorit la vârstă tânără cu Patriciu, care încă nu era botezat, de la care a avut doi fii, Augustin şi Navigiu, şi o fiică, al cărui nume nu-l cunoaştem. Viaţa sa nu a fost una liniştită: a avut multe neplăceri datorită comportamentului soţului, care avea un caracter dificil şi se aprindea uşor de mânie; dar a avut mângâierea de a-l aduce la izvorul baptismal, îmblânzit, cu un an înainte de moarte.

Rămasă văduvă, şi-a îndreptat toată atenţia spre fiul mai dificil faţă de har, inteligent, dar indiferent. Pentru el s-a rugat şi a plâns. I-a fost mereu alături, plină de bunătate şi discreţie, iar pentru a nu-l pierde din vedere l-a urmat în diferitele peregrinări prin Italia, la Roma şi la Milano. "Nu se poate ca fiul acestor lacrimi să se piardă", i s-a spus în vis, într-o viziune misterioasă. Augustin a primit botezul în anul 387. Au petrecut împreună perioada de vară, în aşteptarea plecării Monicăi în Africa din portul Ostia. Aici înregistrează Augustin ultimele discuţii cu mama, din care putem deduce marea nobleţe de suflet a acestei neegalate femei, dotată cu o deosebită înţelepciune, dacă putea să schimbe gânduri atât de înalte cu Augustin: "S-a întâmplat - scrie acesta în capitolul al IX-lea al Confesiunilor - că eu şi ea ne aflam singuri, sprijiniţi pe pervazul ferestrei, care dădea spre grădina interioară a casei unde locuiam, la Ostia. Se vorbea între noi cu deosebită delicateţe, uitând lucrurile trecute şi îndreptându-ne spre cele viitoare şi se căuta împreună, în prezenţa adevărului, care ar fi fost viaţa veşnică a sfinţilor, viaţă pe care nici ochiul n-a văzut-o, nici urechea n-a auzit-o şi nici la inima omului nu s-a suit".

Ultimele cuvinte ale Monicăi în această discuţie ne dau o imagine a sufletului său: "Fiul meu, în ceea ce mă priveşte, nu există nimic care să mă atragă în această viaţă. Nu ştiu nici măcar ce fac aici şi pentru ce mai sunt încă. Un singur lucru mă făcea să doresc să mai trăiesc încă un pic: să te văd creştin înainte de a muri. Dumnezeu mi-a dat ceva mai mult şi mai bun: adică să te văd dispreţuind bucuriile pământeşti şi slujindu-i lui singur. Ce mai fac aici?". Într-adevăr, nu mult după aceea ea a murit la Ostia, înainte de a se putea îmbarca, pentru a se reîntoarce în patrie. Era anul 387 şi avea 55 de ani.

(Text preluat din cartea Sfântul zilei de Mario Sgarbossa şi Luigi Giovannini
Edizioni Paoline, 1978. Traducere de pr. Iosif Agiurgioaei)

Alegeţi altă zi:

12345678910111213141516171819202122232425262728293031 Ianuarie Februarie Martie Aprilie Mai Iunie Iulie August Septembrie Octombrie Noiembrie Decembrie