Duminică, 25 august 2024 

Sfântul Ludovic (sau Louis) al IX-lea

rege (comemorare facultativă)

Prefera să semneze "Louis de Poissy", adică numele localităţii în care a fost botezat, afirmând că demnitatea cea mai înaltă o primise acolo. Dintre celelalte onoruri nu-l interesa nimic, dar pentru că poporul său îi pusese pe cap coroana de rege la numai 12 ani, a voit să-şi îndeplinească misiunea de rege cu o perfecţiune scrupuloasă, punând împreună două lucruri care nouă, muritorilor de rând, ni se par de-a dreptul inconciliabile: ascetica şi puterea. Sub hainele de mătase purta ciliciul pocăinţei. Mulţi găseau exagerat timpul pe care regele îl dedica rugăciunii. "Este ciudat - comenta tânărul suveran - mi se consideră drept un delict evlavia mea, dar nu ar spune nici un cuvânt de reproş dacă aş petrece tot acel timp la vânătoare sau joc".

S-a născut în anul 1214. Mama sa, virtuoasa Bianca de Castiglia, regentă a Franţei în timpul vârstei minore a lui Louis-Ludovic, îi dăduse o solidă educaţie creştină. Monarh pacifist, a trebuit de mai multe ori să pună mâna pe arme, mai întâi împotriva englezilor, pe care i-a înfrânt, apoi împotriva vasalilor rebeli, pe care i-a supus. Din mai multe părţi, până şi de la Roma, primea sfaturi interesante de a porni război împotriva împăratului Friedrich al II-lea, dar înţeleptul rege nu s-a lăsat influenţat; dimpotrivă a contribuit la împăcarea dintre papă şi împărat, aplanând conflictul lor. S-a dedicat însă cu multă energie reînnoirii justiţiei şi economiei din ţara sa.

Este exemplară metoda sa de a face dreptate. "Dacă un sărac - repeta fiilor săi - este implicat într-o acţiune judiciară contra unui bogat, trebuie susţinută cauza săracului, până ce adevărul va ieşi la iveală". A ridicat spitale, azile, şcoli, a sprijinit Universitatea Sorbona, dând Franţei primatul culturii europene; a încurajat stabilirea ordinelor mendicante. Apoi, urmând idealul religios pe care şi-l propusese, a întreprins o cruciadă pentru eliberarea locurilor sfinte. A cucerit Damietta în anul 1249, dar în anul următor cade prizonier în mâinile egiptenilor, în bătălia de la Mansourath. Armata sa fusese decimată de ciumă şi de foame. Pentru răscumpărarea sa a fost plătită o sumă enormă, iar insuccesul l-a costat o revoltă generală a celor ostili lui, în Franţa.

Ludovic, transformând expediţia militară în pelerinaj, a rămas patru ani Ţara Sfântă. Apoi, reîntors în patrie, a reîncercat expediţia, pornind de această dată din latura opusă, din Tunisia. Lovit de ciumă, a murit la porţile Tunisului, la 25 august 1270. Mai târziu cu 27 de ani a fost ridicat la cinstea altarelor. Una dintre surorile sale, Isabella, este venerată ca fericită.

Sfântul Iosif Calasanzio

preot (comemorare facultativă)

I-ar ajunge meritul de a fi fondat prima şcoală gratuită din Italia, pentru a-l face simpatic pe acest sfânt spaniol, neliniştit şi, în acelaşi timp, răbdător ca şi Iob. Se născuse la Peralta de la Sal, dieceza de Urgel în Aragon, în anul 1557. Sfinţit preot la 28 de ani, a manifestat îndată o mare înclinaţie pentru viaţa eremitică. Superiorii săi, pentru a-l "vindeca", l-au aruncat în luptă, numindu-l vicar general al diecezei. Şi, pentru că procedura nu a părut eficace, l-au trimis la Roma în calitate de teolog pe lângă cardinalul Marc'Antonio Colonna. Dar, mai presus de grijile cardinalului, care ştia să se intereseze de la sine de propria cultură, s-a dedicat cu suflet de apostol educaţiei băieţilor din Trastevere, în Parohia "Sfânta Doroteea" unde era coadiutor.

În acel timp, nu erau probleme şcolare pe masa guvernatorului oraşului, pentru simplul fapt că şcolile erau o afacere privată. Cine avea bani de cheltuit îşi permitea luxul de a avea un învăţător în casă sau îşi trimitea fiii la celebrele "universităţi" (Universitates studiorum), sau la şcolile comunale, înfiinţate de primăriile libere, în multe oraşe din nord. Acestea din urmă lipseau la Roma şi la ele s-a gândit Iosif Calasanzio. Fiind creată cu puţinele resurse de care dispunea prima şcoală gratuită deschisă fiilor populaţiei sărace, s-a văzut încurajat să facă mai mult de către concursul atâtor voluntari, care s-au oferit să dea lecţii gratuite băieţilor. A înfiinţat astfel Congregaţia Clericilor regulari ai Şcolilor Pioase ("Scolopi"), legaţi nu numai prin voturile de ascultare, de curăţie şi de sărăcie, ci printr-un al patrulea vot, care îi angaja pentru educaţia tinerilor.

Această aşteptată şi binefăcătoare instituţie a avut imediat notorietatea pe care o merita: Ordinul s-a răspândit în toate statele europene, pricinuindu-i totuşi mai mult dureri decât bucurii fondatorului. Încercările, la care Dumnezeu îi supune pe sfinţii săi, pentru a separa grâul cel bun de pleavă, nu vor întârzia să-l chinuie pe sfântul Iosif: acuzat de incapacitate de către înşişi fiii săi, după impunerea unui "vizitator" neprevăzător, sfântul a fost destituit din funcţia sa iar ordinul a fost declasat ca simplă confraternitate, adică, practic, a fost suprimat. Cu admirabilă răbdare şi seninătate Iosif Calasanzio şi-a suflecat mânecile şi, cu neînduplecarea pionierilor, a repus pe picioare edificiul prăbuşit în spate. Ordinul a reapărut din cenuşă sub moderna haină a congregaţiei religioase, cu acelaşi program social de a cultiva minţile tinere ale băieţilor de la periferia Romei. Iosif a murit la frumoasa vârstă de 90 de ani, la 25 august 1648, şi a fost canonizat în anul 1767.

(Text preluat din cartea Sfântul zilei de Mario Sgarbossa şi Luigi Giovannini
Edizioni Paoline, 1978. Traducere de pr. Iosif Agiurgioaei)

Alegeţi altă zi:

12345678910111213141516171819202122232425262728293031 Ianuarie Februarie Martie Aprilie Mai Iunie Iulie August Septembrie Octombrie Noiembrie Decembrie