Marţi, 25 iunie 2024 

Sfinţii Wilhelm din Vercelli şi Maxim din Torino

abate şi episcop

Cine vizitează sanctuarul marian din Montevergine are senzaţia că se află în afara lumii, adică într-un loc unde oamenii pot să uite ritmul perturbant al vieţii zilnice şi să se cufunde în atmosfera nemişcată a naturii intacte. Aici a debarcat, în îndepărtatul secol al XII-lea, pelerinul Wilhelm, în căutare de singurătate. Wilhelm s-a născut la Vercelli în jurul anului 1085 dintr-o nobilă familie. La cincisprezece ani, îmbrăcând haina monahală, a pornit în călătorie prin Europa, pentru a vizita cele mai renumite sanctuare. Ultimul loc al peregrinării sale trebuia să fie Ţara Sfântă, dar a fost convins să renunţe de către sfântul Ioan din Matera, pe care îl vizitase, şi de o bătaie gravă suferită din partea unor tâlhari.

Acel incident providenţial l-a făcut să se îndrepte spre muntele nelocuit Montevergine. De aici, după ce a dat viaţă congregaţiei benedictine din Montevergine, în anul 1128 a plecat în căutarea singurătăţii pe muntele Cognato şi în câmpia de la Goleto (în care a rămas un an întreg în scorbura unui copac foarte mare); în foarte multe locuri apăreau ca nişte izvoare limpezi noi fundaţii monastice, până când abatele Wilhelm a închis ochii pentru viaţa pământească la 24 iunie 1142, în mănăstirea de la Goleto. Trupul său a fost mutat în anul 1807 la Montevergine. În anul 1942 Pius al XII-lea l-a declarat patron principal al Irpiniei.

Sfântul Maxim, episcop de Torino, născut pe la mijlocul secolului al IV-lea în Piemont şi mort între anii 408 şi 423, este considerat fondatorul diecezei torineze, înfiinţată din iniţiativa sfântului Ambrozie şi a sfântului Eusebiu de Vercelli, al cărui discipol se declara acelaşi Maxim. Despre marea sa angajare apostolică dau dovadă numeroasele Cuvântări şi Omilii, scrise cu stil clar şi convingător, în care se vede un caracter blând şi binevoitor, care ştie totuşi să mustre şi atragă atenţia cu fermitate şi adesea cu fină ironie. El îi îndeamnă pe credincioşii săi, înspăimântaţi de apropierea armatei barbarilor să pună mâna pe armele "postului, rugăciunii şi milosteniei", iar fricoşilor care se grăbesc să fugă din oraş le spune: "Este fiu nedrept şi nelegiuit acela care îşi părăseşte mama în pericol. O mamă bună este într-un anumit fel patria...". Adesea recurge la ironie pentru a combate superstiţiile, cum ar fi cea de a înălţa strigăte asurzitoare către lună în timpul eclipselor "pentru a o ajuta să depăşească chinul". El comentează: "Cu adevărat la voi luna este în chin când o cină copioasă vă îngroaşă pântecele şi capul vi se leagănă de prea multă băutură". Când trata temele catehezei dogmatice, cuvântul său dătător de lumină se inspira mult din paginile Scripturii, pe care o interpreta cu perfectă ortodoxie.

(Text preluat din cartea Sfântul zilei de Mario Sgarbossa şi Luigi Giovannini
Edizioni Paoline, 1978. Traducere de pr. Iosif Agiurgioaei)

Alegeţi altă zi:

12345678910111213141516171819202122232425262728293031 Ianuarie Februarie Martie Aprilie Mai Iunie Iulie August Septembrie Octombrie Noiembrie Decembrie