Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 SFÂNTUL ZILEI 

Sâmbăta, 25 mai 2024 

Sfântul Beda Venerabilul

preot și învățător al Bisericii (comemorare facultativă)

Numele Beda sau Baeda înseamnă în limba saxonă "rugăciune". Sfântul Beda, "părinte al erudiției engleze" cum l-a definit istoricul Burke, a murit în vârstă de 63 de ani în abația din Jarrow (Anglia), după ce a dictat ultima pagină a unei cărți proprii și a recitat Gloria Patri. Era în ajunul Înălțării, 25 mai 735. "Am trăit destul, - a spus, simțind apropiindu-se moartea - și Dumnezeu a dispus bine de viața mea". Beda, născut în anul 672 dintr-o modestă familie de muncitori din Newcastle, a primit formația sa în două mănăstiri benedictine, cea din Wearmouth și cea din Jarrow, unde a fost sfințit preot la 22 de ani.

Cele mai mari satisfacții ale vieții sale au fost rezumate de către el însuși în trei cuvinte: a învăța, a preda, a scrie. Cea mai mare parte a operei sale de scriitor își găsește originea și scopul în învățământ. A scris despre filozofie, cronologie, aritmetică, gramatică, astronomie, muzică, medicină, după exemplul spaniolului sfânt Isidor. Dar sfântul Beda este mai ales un teolog, cu limbaj curgător și simplu, accesibil tuturor.

El se situează ca unul dintre părinții întregii culturi posterioare, influențând prin școala din York și școala carolingiană, asupra întregii culturi europene. Printre monumentele vestite ale istoriografiei rămâne a sa Historia ecclesiastica gentis Anglorum, pentru care a meritat să fie proclamat la sinodul din Aquisgrana, din anul 836, "venerabilis et modernis temporibus doctor admirabilis". Îi plăcea să se definească "historicus verax", istoric adevărat, cu conștiința că a adus un serviciu adevărului.

Și-a încheiat voluminoasa sa operă istorică cu această rugăciune: "Te rog, Isuse al meu, care mi-ai posibilitatea de a ajunge cu plăcere la cuvintele înțelepciunii tale, să mă faci în mila ta să ajung într-o zi la tine, izvorul înțelepciunii, și să pot contempla chipul tău". Papa Grigore al II-lea l-a chemat la Roma, dar Beda l-a rugat să-l lase în laborioasa singurătate a mănăstirii din Jarrow, de care s-a îndepărtat doar pentru câteva luni, pentru a pune bazele școlii din York, din care a ieșit apoi celebrul Alcuin, maestru al curții carolingiene și fondator al primei universități pariziene.

După ce a dictat ultima pagină din al său Comentariu la Ioan, "acum ține-mi capul - a spus călugărului copist - și fă ca să pot îndrepta ochii spre locul sfânt unde m-am rugat, pentru că mă simt cuprins de o mare fericire". Au fost ultimele sale cuvinte.

Sfântul Grigore al VII-lea

papă (comemorare facultativă)

Chemarea sa era viața monastică: va îmbrăca mantia cu glugă benedictină chiar și pe scaunul pontifical. Hildebrand de Soana, toscan, născut în jurul anului 1028, se pare că a inițiat viața monastică la Cluny. După ce a colaborat cu sfântul papă Leon al IX-lea (care l-a numit abate la "Sfântul Paul") și cu papa Alexandru al II-lea, a fost proclamat papă în aclamațiile poporului. Era 22 aprilie a anului 1073. După opt zile, cardinalii au ratificat alegerea, pe care el a acceptat-o cu "cu multă durere și geamăt și plâns din partea sa". Devenit papă cu numele de Grigore al VII-lea, a realizat cu mult curaj programul de reforme, pe care el însuși le susținuse cu ardoare în calitate de colaborator al predecesorilor săi: lupta contra simoniei și amestecul puterii civile la numirea episcopilor, abaților și a pontifilor înșiși, restaurarea unei discipline severe pentru celibat. Au fost rezistențe violente chiar și din partea clerului.

La Conciliul din Magonza clericii au strigat: "Dacă papei nu-i ajung oamenii pentru a conduce Bisericile locale, să caute să-și procure îngeri!". Papa destăinuia mâhnirile sale prietenilor prin scrisori, care revelează sufletul său sensibil, supus unor descurajări profunde, dar întotdeauna prompt la glasul datoriei: "Mă împresoară o durere imensă și o tristețe universală - scria în ianuarie 1075 prietenului său sfântul Hugo, abate de Cluny - pentru că Biserica Orientală se abate de la credință; și dacă privesc în părțile Occidentului, sau ale sudului, sau ale nordului, cu greu găsesc episcopi legitimi prin alegere și prin viață, care să conducă poporul creștin din iubire față de Cristos, nu din ambiție lumească".

În anul următor, a început conflictul dur cu Henric al IV-lea, care s-a umilit la Canossa, dar imediat după aceea, a reluat frâiele imperiului, s-a răzbunat alegând un antipapă și pornind în marș asupra Romei. Grigore al VII-lea, părăsit de înșiși cardinalii, s-a refugiat în castelul "Sant'Angelo", de unde a fost eliberat de către ducele normand Roberto il Guiscardo. Papa s-a dus apoi în exil voluntar la Salerno, și acolo a murit în anul următor, pronunțând cunoscuta frază: "Am iubit dreptatea și am urât nedreptatea...". Era 5 mai 1085.

Trupul său a fost înmormântat în catedrala din Salerno. A fost canonizat în anul 1606. Obișnuiți să vedem în acest papă luptătorul angajat cu un braț de fier împotriva neliniștitului împărat, nu trebuie să-l uităm pe umilul slujitor al miresei lui Cristos, Biserica, pentru a cărei demnitate el a muncit și a suferit, pentru ca "să rămână liberă, curată și catolică". Sunt ultimele cuvinte ale scrisorii, pe care a scris-o din exilul salernitan, pentru a-i invita pe credincioși "să ajute mama", Biserica.

Sfânta Maria Magdalena de Pazzi

fecioară (comemorare facultativă)

Familia de Pazzi, al cărei nume este legat de celebra conspirație contra marelui duce de Medici, în epoca sfintei noastre era încă printre cele mai importante din Florența renascentistă, bogată și petrecăreață. Caterina de Pazzi (Maria Magdalena este numele luat de către sfânta carmelitană la profesiunea religioasă) s-a născut în anul 1566, într-un secol bogat în evenimente ale istoriei civile și religioase a Italiei și marcat de o înflorire excepțională a marilor sfinți. În felul său și Maria Magdalena de Pazzi a participat la situația istorică și socială a timpului său scriind diferite scrisori foarte curajoase papei, cardinalilor, episcopilor și principilor, în care arăta cauzele relelor ce chinuiau Biserica în deficiențele spirituale ale creștinilor și păstorilor lor.

Una dintre caracteristicile care uimesc la această sfântă, este faptul că a fost asociată la patima lui Cristos, prin stigmate și alte fenomene mistice ca viziuni, extaze, răpiri, în timpul cărora discuta despre dificile probleme teologice. Trei surori, numite de directorul spiritual, transcriau revelațiile sorei Maria Magdalena. Cartea intitulată Contemplații este redactată într-un mod cu totul excepțional, fiind considerată un tratat de teologie mistică important, care dezvăluie, în același timp, itinerarul spiritual al sfintei, intrate la 18 ani în cel mai auster convent florentin, cel al carmelitanelor.

Încă de tânără Caterina de Pazzi s-a arătat mai înclinată spre devoțiune decât spre viața veselă din timpul său. A avut într-adevăr privilegiul, pe atunci rar, de a face prima împărtășanie la zece ani. Luându-și adio de la lume și schimbându-și numele, sora Maria Magdalena a fost instrumentul docil al harului divin, parcurgând toate stadiile experienței mistice, de la cutezanțele contemplației până la apăsătoarele încercări ale nopții simțurilor, în ceața adâncă a aridității spirituale, timp de cinci ani, în timpul cărora a fost încercată în credință, în speranță și în dragoste. Și, în sfârșit, la Rusaliile din anul 1590, sufletul său a fost din nou cufundat în lumina vie a extazelor, călindu-se din nou pentru proba următoare, cea a durerii fizice.

Torturată în trup de răni foarte dureroase, când durerea devenea insuportabilă, sora Maria Magdalena, aleasă de Ordinul său ca maestră de novice, găsea forța de a repeta cuvintele care vor deveni motoul vieții sale: Pati, non mori ("A suferi și a nu muri"). A murit la 25 mai 1607, în conventul "Santa Maria degli Angeli" din Florența. A fost canonizată în anul 1669.

(Text preluat din cartea Sfântul zilei de Mario Sgarbossa și Luigi Giovannini
Edizioni Paoline, 1978. Traducere de pr. Iosif Agiurgioaei)

 


Alegeți altă zi:



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat