Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 SFÂNTUL ZILEI 

Joi, 25 ianuarie 2024 

Convertirea sfântului Paul, apostol

(sărbătoare)

Sărbătoarea liturgică numită conversio sancti Pauli, care apare deja în secolul al VI-lea, este proprie Bisericii latine. Deoarece martiriul apostolului neamurilor este comemorat la 29 iunie, celebrarea de astăzi oferă oportunitatea de a considera de aproape figura multilaterală a apostolului prin excelență, care a scris despre sine: "Eu am lucrat mai mult decât toți ceilalți apostoli", dar și: "Eu sunt cel mai mic dintre apostoli, unul născut înainte de vreme, nici măcar vrednic să fiu numit apostol".

Aduce el însuși scrisorile de acreditare care îi garantează dreptul deplin de a fi considerat apostol: el l-a văzut pe Domnul, Cristos cel înviat, și este, de aceea, martor al învierii; și el a fost trimis direct de către Cristos, ca și cei doisprezece: viziune, vocație, misiune, trei particularități pe care el le posedă, prin acea minune a harului întâmplată pe calea Damascului, unde Cristos îl constrânge la o capitulare necondiționată, astfel încât el strigă: "Doamne, ce vrei să fac?". În cuvintele lui Cristos este revelată taina sufletului său: "Îți este greu să te împotrivești imboldului". Este adevărat că Saul căuta "în toate sinagogile să-i constrângă pe creștini prin amenințări să blesteme", dar el o făcea în bună credință și când se acționează din iubire față de Dumnezeu, înțelegerea greșită nu poate dura îndelung. Apare neliniștea, adică "imboldul" harului, licărirea luminii adevărului: "Cine ești, Doamne?"; "Eu sunt Isus pe care tu îl prigonești". Această mistică pătrundere a lui Cristos în viața lui Paul este carisma apostolatului său și scânteia care îi va dezvălui admirabilul adevăr al unității de nescindat a lui Cristos cu credincioșii.

Această experiență a lui Cristos la porțile Damascului, pe care el o compară cu experiența pascală a celor doisprezece și cu strălucirea primei lumini a creației, va fi "laitmotivul" predicii sale orale și scrise. Cele paisprezece scrisori care ne-au parvenit și care dezvăluie sufletul său cu rapide aprinderi, ne fac să întrevedem miracolul harului săvârșit pe drumul Damascului, imposibil de înțeles pentru cel care vrea să caute o explicație pur psihologică, recurgând măcar la extazul religios sau, și mai rău, la halucinație.

Sfântul Paul va trage din experiența sa această concluzie: "Isus a venit în lume pentru a-i mântui pe păcătoși, dintre care cel dintâi sunt eu. Tocmai de aceea am aflat îndurare. În mine a voit Isus Cristos să arate în mod special toată dărnicia sa, pentru ca eu să fiu exemplu pentru cei care prin credința în el vor obține de acum înainte viața veșnică".

(Text preluat din cartea Sfântul zilei de Mario Sgarbossa și Luigi Giovannini
Edizioni Paoline, 1978. Traducere de pr. Iosif Agiurgioaei)

 


Alegeți altă zi:



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat