Vineri, 23 august 2024 

Sfânta Roza de Lima

fecioară (comemorare facultativă)

Isabella Flores y de Oliva, prima sfântă din lumea nouă, s-a născut la Lima în anul 1586 din părinţi spanioli strămutaţi în bogata colonie Peru. Numele de Roza a fost doar un apelativ dat de către servitoarea indiană, Marianna. Femeia, impresionată de frumuseţea extraordinară a copilei, a exclamat plină de admiraţie: "Eşti frumoasă ca un trandafir!", şi din acea zi a început s-o numească Roza, ba chiar Isabelita. Mai târziu, când Isabella a intrat în al treilea ordin dominican, a voit să se numească Roza a Sfintei Marii şi cu acest nume a intrat în rândul sfinţilor. Sfânta Roza de Lima, cea mai frumoasă floare a Peruului, canonizată în anul 1671, este venerată nu numai ca patroană a patriei sale, ci şi a întregii Americi Latine şi a Insulelor Filipine.

Ceea ce uimeşte în activitatea umană a acestei sfinte, strămutată în împărăţia Tatălui la 31 de ani, este o incredibilă dorinţă de a suferi. La o privire superficială s-ar putea deduce din personalitatea sa deosebită o componentă masochistă. Dar această lume, aparent nefericită, conţine în sine, ca un butoi plin cu vin bun şi cu gust înţepător, secretul bucuriei autentice. În Peru nu erau convente şi Isabella Flores şi-a impus o regulă de viaţă austeră, după propriile vederi. Ea spunea celor care o mângâiau în timpul bolii dureroase: "Dacă oamenii ar şti ce înseamnă a trăi în har, nu s-ar înspăimânta de nici o suferinţă şi ar suporta cu plăcere orice greutate, pentru că harul este rodul răbdării". Apoi nereuşind să explice sentimentele sale, adăuga: "Pot să mă explic numai prin tăcere. Plăcerile şi fericirea pe care mi le poate da lumea sunt numai o umbră a ceea ce încerc". Dar admitea: "Nu credeam că o creatură ar putea fi confruntată cu atâtea suferinţe. Dumnezeul meu, măreşte-le totuşi, pentru ca să se mărească iubirea mea faţă de tine".

Ajunsă în mizerie împreună cu familia sa, îşi câştiga existenţa prin munca grea a câmpului şi prin cusut, până noaptea târziu. La 20 de ani, refuzând o ofertă bună de cerere în căsătorie, a cerut şi a obţinut depunerea voturilor religioase în casă, ca terţiară dominicană. Şi-a construit o celulă în fundul grădinii. Patul era o legătură de paie. S-a încins la brâu cu un dureros ciliciu, mortificându-şi trupul prin pocăinţe dure. Rămasă singură, bolnavă, a fost primită de către soţii Maza, în anul 1614. Ştia că îi rămânea puţin timp de trăit, cunoştea chiar ziua morţii sale: în fiecare an de sărbătoarea sfântului Bartolomeu, petrecea tot timpul în rugăciune: "Aceasta este ziua nunţii mele veşnice", spunea ea. Într-adevăr a murit la 24 august 1617.

(Text preluat din cartea Sfântul zilei de Mario Sgarbossa şi Luigi Giovannini
Edizioni Paoline, 1978. Traducere de pr. Iosif Agiurgioaei)

Alegeţi altă zi:

12345678910111213141516171819202122232425262728293031 Ianuarie Februarie Martie Aprilie Mai Iunie Iulie August Septembrie Octombrie Noiembrie Decembrie