Sâmbăta, 23 noiembrie 2024 

Sfântul Clement I

papă şi martir (comemorare facultativă)

Dintre succesorii imediaţi ai sfântului Petru pe scaunul Romei, al treilea, cu numele de Clement, - scrie sfântul Irineu pe la 180 - "îi văzuse pe apostoli şi vorbise cu ei, auzise glasul însuşi ai predicii lor şi avusese tradiţia lor în faţa ochilor săi". Nu este singura ştire pe care sfântul Irineu ni-o dă despre papa Clement. De la el ştim, într-adevăr, că autorul importantei scrisori scrise de către Biserica din Roma către cea din Corint este papa Clement. Din partea unor izvoare mai puţin demne de crezare vor fi atribuite sfântului pontif diferite alte scrieri, printre care o scrisoare despre feciorie şi chiar un improbabil roman autobiografic, opere evident apocrife, care atestă totuşi lumina clară cu care au fost iluminaţi cei nouă ani ai săi de pontificat. (din 88 până în 97).

S-a spus că Scrisoarea sa către Corinteni este "epifania primatului roman", întrucât acest prim document papal (prototip al tuturor scrisorilor enciclice care vor fi scrise de-a lungul secolelor) afirmă autoritatea succesorului sfântului Petru, episcop de Roma, asupra altor Biserici de origine apostolică. Scrisoarea, scrisă între anii 93 şi 97, în timp ce era încă în viaţă sfântul apostol Ioan, este adresată Bisericii din Corint, dezbinată din cauza unei schisme interne, pentru că un grup de credincioşi contesta autoritatea legitimă a prezbiterilor. Papa Clement se exprima astfel: "Ne-aţi face bucurie şi plăcere dacă, ţinând cont de avertismentele scrise de noi prin harul Duhului Sfânt, aţi renunţa la nepermisa patimă a invidiei".

Prin acest prim act al magisteriului sfântului Clement a lăsat singura trăsătură importantă a vieţii sale. De fapt nu este sigur că Clement cel citat în scrisoarea adresată filipenilor de către sfântul apostol Paul este viitorul succesor al sfântului Petru; şi este improbabil ca acesta să fie martirul Titus Flavius Clemens, pentru că scriitori ca Irineu, Eusebiu şi Ieronim (şi de altfel însuşi oficiul liturgic al sfântului) ignoră martiriul papei Clement, în jurul căruia fantezia populară a ţesut băteala unei neverosimile legende: sfântul Clement, pentru că a convertit-o pe Teodora, soţia unui funcţionar influent al împăratului Nerva, ar fi ajuns să fie ameninţat cu răzbunarea acestuia. Fiind acuzat de vrăjitorie şi seducere şi trimis într-o insulă pentru a căra "barili" de apă, ar fi făcut să izvorască chiar un fluviu doar printr-o lovitură de târnăcop. Convinşi mai mult ca oricând că au de a face cu un vrăjitor, păgânii i-ar fi legat o ancoră de gât aruncându-l în mare, care însă s-a retras, pentru a încredinţa venerării creştinilor trupul martirului.

(Text preluat din cartea Sfântul zilei de Mario Sgarbossa şi Luigi Giovannini
Edizioni Paoline, 1978. Traducere de pr. Iosif Agiurgioaei)

* * *

Sfântul Colomban

abate (comemorare facultativă)

Călugării irlandezi au fost mari călători, ajunşi în ţări îndepărtate din dorinţa de a predica evanghelia. Sfânta Columba pe la mijlocul secolului al VI-lea i-a convertit la creştinism pe picţi, al căror teritoriu a luat numele de Scoţia (nume restrâns până atunci la Irlanda). Puţin după aceea, aproape omonimul sfântului Colomban (cunoscut şi sub numele de Colum, Colman, Palumba sau columba) a părăsit la rândul său Irlanda îndreptându-se spre continent. Născut pe la 528, şi-a făcut formarea umanistă şi religioasă într-o mănăstire din Irlanda de nord, la Bangor, sub îndrumarea sfântului Comgall. Este perioada în care Irlanda, definită "insula sfinţilor", cunoaşte o foarte mare mulţime de sfinţi misionari. Împreună cu sfântul Colomban a plecat în Europa un grup de ucenici de-ai săi pentru a răspândi monahismul irlandez: sfântul Chilian la Arras, sfântul Gall la lacul Constanza unde celebra abaţie întemeiată de el îi perpetuiază numele, sfântul Fursy la Peronne, sfântul Romuald la Malines, sfântul Livin la Gand, sfântul Virgiliu la Salzburg.

Puţini cunosc originea irlandeză a sfântului Fredian, venerat la Lucca, a sfântului Ursus la Aosta, a sfântului Donat la Fiesole, a sfântului Folc la Piacenza, a sfântului Emilian la Faenza, a sfântului Catald în Apulia şi în centrul Siciliei. Însuşi sfântul Colomban a ajuns în Italia şi a întemeiat la Bobbio a cincea dintre celebrele sale mănăstiri: pe primele le întemeiase la Luxeuil şi la Fontaines în Burgundia, apoi la Farmoutiers şi la Jouarre. Într-o epocă de declin a creştinismului primar datorat invaziilor popoarelor germanice, înflorirea misiunilor irlandeze ale sfântului Colomban a fost o transfuzie de sevă generoasă pentru întreaga Europă.

Sfântul Colomban a primit prin aceasta denumirea de "gigant de statură europeană". A fost misionar animat de un autentic spirit apostolic şi de mare dragoste, în ciuda temperamentului său considerat extrem de dur. Alungat de la Luxeuil datorită inflexibilităţii bunicii foarte tânărului rege Thierri, care i-a urmat mărinimosului Gontrano, înainte de a se îmbarca la Nantes a scris o frumoasă scrisoare călugărilor săi cu fraze înflăcărate ca aceasta: "Dacă îi luaţi libertatea cuiva, îi luaţi demnitatea".

Îmbarcarea sa, care trebuia să-l ducă din nou în Irlanda, a fost respinsă spre ţărm de către un vânt potrivnic şi sfântul misionar, interpretând acel incident ca o indicaţie a providenţei, a pornit spre sud, ajungând în Italia, unde regele longobard Agilulf şi regina Teodolinda i-au permis să întemeieze mănăstirea de la Bobbio, în 614, cu un an înainte de moarte.

(Text preluat din cartea Sfântul zilei de Mario Sgarbossa şi Luigi Giovannini
Edizioni Paoline, 1978. Traducere de pr. Iosif Agiurgioaei)

Alegeţi altă zi:

12345678910111213141516171819202122232425262728293031 Ianuarie Februarie Martie Aprilie Mai Iunie Iulie August Septembrie Octombrie Noiembrie Decembrie