Sâmbăta, 22 iunie 2024 

Sfântul Paulin de Nola

episcop (comemorare facultativă)

"Inimile dăruite lui Cristos resping muzele şi sunt închise faţă de Apollo", aşa scria Paulin maestrului Decimo Magno Ausonio, care îl iniţiase în arta retorică şi poezie. Paulin fusese un tânăr cu temperament de artist. Se trăgea dintr-o bogată familie patriciană romană (s-a născut în anul 355 la Bordeaux, unde tatăl era funcţionar imperial) şi, favorizat în cariera politică de prietenii cu persoane sus puse, a devenit consul suffectus, adică substitut, şi guvernator al Campaniei. A avut şi fericirea de a-l întâlni pe sfântul Ambroziu, episcop de Milano şi pe tânărul Augustin de Hippona, cel de către care a fost îndrumat pe drumul convertirii la Cristos. Primind botezul la vârsta de douăzeci şi cinci de ani, în timpul unei călătorii în Spania a cunoscut-o şi s-a căsătorit cu Therasia.

După moartea prematură a unicului fiu, Celso, amândoi s-au decis să se dedice cu totul ascezei creştine, după modelul vieţii monahale la modă în Orient. Astfel, de comun acord, s-au debarasat de imensele bogăţii pe care le posedau cam peste tot, împărţindu-le săracilor, şi s-au retras în Catalonia, pentru a începe o originală experienţă ascetică. Paulin avea deja 40 de ani. Cunoscut şi admirat în înalta societate, era iubit acum chiar şi de către popor, care i-a cerut cu glas tare episcopului de Barcelona să-l sfinţească preot.

Paulin a acceptat dar cu clauza de a nu fi încardinat în rândul clerului acelei regiuni. A refuzat şi invitaţia lui Ambrozie, care îl voia la Milano. Paulin dorea mult şi mereu idealul monastic al unei vieţi evlavioase şi solitare. De fapt, s-a dus parcă imediat în Campania, la Nola, unde familia poseda mormântul unui martir, sfântul Felix. A început construirea unui sanctuar, dar s-a preocupat în primul rând să ridice un azil pentru săraci, adaptându-i primul nivel pentru mănăstire, unde s-a retras cu Therasia şi câţiva prieteni în "fraternitas monacha", adică în comunitate monastică.

Menţinea legătura, prin corespondenţa epistolară (din care ne-au parvenit 51 de scrisori), cu prieteni şi personalităţi marcante din lumea creştină, printre care chiar sfântul Augustin. Pentru prieteni compunea epitalamuri şi poezii de consolare. Dar pentru a pune capăt acelei linişti mistice, în anul 409, a avut parte de alegerea ca episcop de Nola. Se pregăteau pentru Italia ani furtunoşi. Genseric trecuse marea în fruntea vandalilor şi se grăbea să jefuiască Roma şi toate oraşele Campaniei. Paulin s-a dovedit un adevărat părinte, preocupat de binele spiritual şi material al tuturor. A murit la 76 de ani, în anul 431, la un an după prietenul său, sfântul Augustin.

Sfinţii Ioan Fisher şi Tomas Morus

cardinal martir şi cancelar al Angliei martir

În anul 1935 Pius al XI-lea, canonizându-i în aceeaşi zi pe aceşti doi sfinţi, care au plătit prin decapitare curajul de a apăra propria credinţă, i-a menţionat ca "două exemple de fidelitate care trebuie propuse creştinilor din timpul nostru". Toporul călăului, care le-a întrerupt vieţile în anul 1535, i-a lovit pe mulţi alţi catolici, vinovaţi de a nu fi aderat la aşa numitul "Act de supremaţie", prin care, cu un an mai înainte, regele Henric al VIII-lea se proclamase cap al Bisericii naţionale engleze, pentru că papa declarase că nu poate să-i aprobe divorţul de prima soţie, Ecaterina de Aragon, pentru a se putea căsători cu Anna Bolena. Cei doi sfinţi de astăzi sunt victimele cele mai renumite ale pretenţiilor inacceptabile ale regelui.

Ioan Fisher, născut la Beverley în anul 1469, şi sfinţit preot la douăzeci şi doi de ani, a fost, la fel ca şi prietenul său Thomas Morus, un om de mare cultură. Dar la vasta erudiţie, care a făcut din el un adevărat fiu al epocii sale, a unit un mare zel şi o totală abnegaţie în îndeplinirea datoriilor sale de episcop al micii dieceze de Rochester, în scaunul căreia fusese ales în anul 1504, având, în acelaşi timp, şi sarcina de cancelar al universităţii din Cambridge. A acceptat cu seninătate condamnarea la moarte, care a fost executată la 22 iunie 1535, la o lună de la avansarea sa la demnitatea de cardinal, prin care Paul al III-lea a voit să-l onoreze pentru fidelitatea şi curajul său.

După cincisprezece zile a fost decapitat Thomas Morus, vinovat şi el de a nu fi recunoscut regelui pretinsa supremaţie spirituală. Născut la Londra în anul 1477, în tinereţe Thomas ar fi voit să se consacre cu totul lui Dumnezeu într-o mănăstire certozină; a ales însă cariera juridică, atingând culmea notorietăţii prin numirea de cancelar al Angliei în anul 1529. Tată a patru copii, a dus întotdeauna o viaţă exemplară. Se trezea la ora două noaptea pentru a se ruga şi a studia până la ora şapte, mergând apoi la sfânta Liturghie. Nici chiar o convocare a regelui nu întrerupea exerciţiile sale de pietate. Închis în Turnul din Londra, în aşteptarea procesului, care s-a ţinut la 1 iulie 1535, a scris Dialogul mângâierii contra suferinţelor, una dintre capodoperele limbii engleze.

Curajos şi senin, pe eşafod a găsit forţa de a glumi cu călăul său: "Ajută-mă să urc; de coborât mă voi îngriji singur". A recitat psalmul "Miserere", şi-a legat ochii şi şi-a plecat capul pe butuc. Capul său a fost expus pe un par, la Podul Londrei, timp de o lună; apoi fiica preferată Margaret a evitat aruncarea lui în fluviu, plătind o mare sumă de răscumpărare. Foarte renumită este Utopia sa. Mai este celebră şi o "rugăciune a sa pentru buna dispoziţie".

(Text preluat din cartea Sfântul zilei de Mario Sgarbossa şi Luigi Giovannini
Edizioni Paoline, 1978. Traducere de pr. Iosif Agiurgioaei)

Alegeţi altă zi:

12345678910111213141516171819202122232425262728293031 Ianuarie Februarie Martie Aprilie Mai Iunie Iulie August Septembrie Octombrie Noiembrie Decembrie