Duminică, 21 aprilie 2024 

Sfântul Anselm

episcop şi învăţător al Bisericii (comemorare facultativă)

Născut la poalele Alpilor, la Aosta, în anul 1033, dintr-o familie nobilă, şi educat de benedictini, sfântul Anselm a arătat încă de la vârsta tânără dorinţa de a se dedica vieţii contemplative. Tatăl său Gandulf a fost ferm: fiul său întâi născut nu trebuia să devină călugăr, dar să meargă pe urmele sale. Anselm a suferit atât de mult din acest motiv, încât s-a îmbolnăvit în mod grav, dar tatăl nu a cedat. Vindecându-se, tânărul părea să asculte de dorinţa paternă, pentru că s-a adaptat vieţii lumeşti, ba chiar părea bine dispus la ocaziile facile de plăceri, pe care i le permitea rangul său; dar inima sa păstra neatinsă vechea flacără. De fapt a părăsit îndată casa părintească, a trecut peste Moncenisio şi după ce a cutreierat Franţa s-a adăpostit la Bec, în Normandia, în a cărui faimoasă abaţie avea catedră un renumit maestru de teologie, călugărul Lanfranco.

Anselm s-a dedicat studiului mergând în mod fidel pe urmele maestrului, căruia i-a urmat ca abate la conducerea mănăstirii şi ca profesor, deşi era încă foarte tânăr. A fost predicator şi reformator al vieţii monastice şi mai ales teolog: el reprezintă începuturile teologiei scolastice. Rigoarea sa ascetică l-a făcut să aibă în jurul său împotriviri puternice, dar amabilitatea sa sfârşea prin a-i câştiga iubirea şi stima chiar şi a celor mai puţin entuziaşti. Era un geniu metafizic cu inimă pioasă: cu inima şi inteligenţa, el s-a apropiat de misterele creştine: "Fă, te rog, Doamne, - scria el - ca eu să simt cu inima şi să ating cu inteligenţa".

Operele sale cele mai cunoscute sunt Monologul, sau modul de a medita asupra motivelor credinţei, şi Proslogul, sau credinţa care caută inteligenţa. Trebuie, spunea el, să impregnăm tot mai mult credinţa noastră cu inteligenţă, în aşteptarea viziunii beatifice. Operele sale filozofice, cum ar fi meditaţiile sale despre răscumpărare, proveneau din elanul viu al inimii şi al inteligenţei. În această privinţă părintele scolasticii era foarte aproape de sfântul Augustin. Fiind ridicat la demnitatea de arhiepiscop primat al Angliei, cu sediul la Canterbury, blândul călugăr de la Bec a avut de luptat contra ostilităţii lui William Rufus şi Henric I. Neînţelegerile, mai întâi voalate, au izbucnit printr-o luptă deschisă şi de două ori arhiepiscopul Anselm a trebuit să traverseze canalul Mânecii şi să aştepte în exil, până când apele s-au liniştit.

S-a dus la Roma nu numai pentru a cere recunoaşterea drepturilor proprii, ci şi pentru ca sancţiunile decretate împotriva adversarilor săi să fie atenuate, îndepărtând astfel pericolul unei schisme. Şi această moderaţie a sa i-a făcut pe toţi adversarii săi să depună armele. A murit la Canterbury, la 21 aprilie 1109. În anul 1720 papa Clement al XI-lea l-a declarat învăţător al Bisericii.

(Text preluat din cartea Sfântul zilei de Mario Sgarbossa şi Luigi Giovannini
Edizioni Paoline, 1978. Traducere de pr. Iosif Agiurgioaei)

Alegeţi altă zi:

12345678910111213141516171819202122232425262728293031 Ianuarie Februarie Martie Aprilie Mai Iunie Iulie August Septembrie Octombrie Noiembrie Decembrie