Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 SFÂNTUL ZILEI 

Duminică, 21 ianuarie 2024 

Sfânta Agneza

fecioară și martiră (comemorare)

Existența acestei foarte tinere martire, care a trăit la începutul secolului al IV-lea, victimă la doisprezece ani a cruntei persecuții a lui Dioclețian, este foarte documentată. Popularitatea acestei martire și devoțiunea pe care a trezit-o în orice epocă ne fac să nu considerăm improbabile diferitele legende, transmise prin viu grai și prin scrieri, din care se inspiră însăși oficierea liturgică. Urmând o tradiție greacă, papa Damasus vorbește despre martiriul sfintei Agneza pe un rug. Pare însă mai verosimilă afirmația poetului Prudențiu, și cu el a întregii tradiții latine, conform căreia tânăra, după ce a fost expusă rușinii unui loc rău famat, pentru că a refuzat să sacrifice zeiței Vesta, a fost decapitată printr-o lovitură de sabie.

Faptul este comentat astfel de sfântul Ambrozie, căruia îi este atribuit imnul în cinstea Agnes beatae virginis: "Într-un trup atât de mic, era loc unde să rănești? Fetele de vârsta ei nu pot suporta privirea mâniată a părinților, iar înțepătura unui ac le face să plângă: dar Agneza și-a oferit întregul său trup tăișului sabiei, pe care călăul o izbește cu furie asupra ei".

În jurul imaginii ei de curăție și de statornicie în credință, legenda a voit să introducă un fapt care are aceleași caracteristici ale istoriei altor tinere martire: Agata, Lucia, Cecilia, introduse, ca și ea, în canonul roman, care corespunde rugăciunii euharistice I din Liturghier. Conform legendei populare, cel care a atentat la curăția Agnezei a fost chiar fiul prefectului Romei. Fiind respins, tânărul ar fi denunțat-o drept creștină, iar prefectul Sinfroniu în persoană, după ce i-a poruncit în zadar să-i aducă omagiu zeiței Vesta, ar fi expus-o într-un bordel. Însă Agneza a scăpat în mod minunat nevătămată de acea infamantă condamnare, deoarece singurul bărbat care a îndrăznit să se apropie de ea a căzut fără viață la picioarele sale. (Pe locul, identificat cu circul lui Domițian, s-a ridicat apoi biserica "Santa Agnesa in Agone").

Încăpățânarea prefectului nu i-a permis să cedeze în fața minunii, iar tânăra a dat mărturia supremă pentru Cristos prin sacrificiul sângeros al tinerei sale vieți, miel gingaș și curat, oferit în dar lui Dumnezeu. Un ritual antic perpetuează amintirea acestui exemplu de puritate. În dimineața zilei de 21 ianuarie sunt binecuvântați doi miei, oferiți apoi papei, pentru ca din lâna lor să fie țesute acele "pallium" destinate arhiepiscopilor. Străvechea ceremonie are loc în bazilica "Sfânta Agneza", construită pe via Nomentana de către Constantina, fiica lui Constantin, în jurul anului 345.

(Text preluat din cartea Sfântul zilei de Mario Sgarbossa și Luigi Giovannini
Edizioni Paoline, 1978. Traducere de pr. Iosif Agiurgioaei)

 


Alegeți altă zi:



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat