Duminică, 18 august 2024 

Sfânta Elena

Născută în Bitinia din familie plebee, Elena, căreia fiul Constantin îi va acorda titlul de "Augusta", fusese repudiată de bărbat, tribunul militar Constantius Clorus, din ordinul împăratului Diocleţian. De fapt legea romană nu recunoştea căsătoria încheiată între un patrician şi o plebee; aşadar Elena era considerată doar o concubină, iar când Constantius Clorus a avut titlul de "Augustus" împreună cu colegul Galeriu, a fost constrâns să se despartă de Elena, păstrându-l totuşi cu sine pe fiul său Constantin născut de Elena în 285. Când la moartea tatălui Constantin a fost aclamat "Augustus" în anul 306 la York, de către legiunile din Britannia, Elena s-a putut întoarce la fiu, cu bine meritatul titlu de "Nobilissima foemina", pentru a avea apoi cea mai înaltă onoare la care o femeie ar fi putut aspira, aceea de "Augusta", când fiul, învingându-l pe Maxenţiu la porţile Romei, a devenit "totius orbis imperator", adică stăpân absolut.

A fost începutul unei paşnice opere de reconstrucţie, care a inclus pacea cu creştinismul. Prin raporturile sale cu creştinismul el a dat într-adevăr monarhiei sale un conţinut spiritual, atribuind victoria sa ocrotirii lui Cristos. Câtă contribuţie a avut mama, Elena, la această convertire cu consecinţe atât de extraordinare, nu ne este dat să ştim. Chiar dacă istoricul Eusebiu, autor printre altele al unei Vita lui Constantin, afirmă că împăratul a fost acela care a condus-o la credinţă pe mama, mulţi consideră că Elena a fost aceea care l-a convertit pe fiul său; convertire însă cam lâncedă, dacă el a aşteptat momentul morţii pentru a primi botezul, în anul 337. Dimpotrivă, Elena a arătat o fervoare religioasă, care s-a văzut în marile opere de binefacere şi în celebrele bazilici de pe locurile sfinte, pentru care a devenit o neobosită exploratoare.

În ciuda vârstei înaintate, coborâse în Palestina pentru a urmări săpăturile începute la Ierusalim de către sfântul Macarie episcop, care a descoperit mormântul lui Cristos săpat în stâncă şi nu departe crucea Domnului şi cele două cruci ale tâlharilor. "Descoperirea", adică regăsirea crucii, petrecută în anul 326 sub ochii prea evlavioasei mame a împăratului, a produs o mare emoţie în toată creştinătatea. Încurajată de acest prim succes, Elena a căutat şi a găsit grota naşterii de la Betleem şi locul de pe muntele măslinilor unde Isus a vorbit cu ucenicii săi înainte de înălţarea la cer. Acestor descoperiri a urmat construirea tot atâtor bazilici, dintre care una, cea de pe muntele Măslinilor, a purtat numele de Elena.

(Text preluat din cartea Sfântul zilei de Mario Sgarbossa şi Luigi Giovannini
Edizioni Paoline, 1978. Traducere de pr. Iosif Agiurgioaei)

* * *

Sora Sancja Szymkowiak

S-a născut la 10 iulie 1910. A primit o solidă educaţie în familie, încât de tânără s-a remarcat printr-o bunătate excepţională şi o autentică devoţiune, fascinând prin seninătate şi simplitate. Şi-a maturizat chemarea sa la sfinţenie ca studentă la universitate, iar apoi în cadrul Congregaţiei Fiicelor Mariei Îndurerate (numite Serafitki), în localitatea Poznan. Atentă la nevoile tuturor, în mod deosebit s-a aplecat asupra celor săraci şi suferinzi, dedicându-se operelor de caritate în cartierul cel mai sărac al oraşului. Supusă voinţei lui Dumnezeu, răspândea în jurul ei pace şi speranţă. Viaţa sa, marcată de simplitate, a fost încoronată cu dăruirea sa totală în favoarea aproapelui, în timpul Celui de-al Doilea Război Mondial. A murit la 29 august 1942.

Traducere de Ovidiu Bişog

("Lumina creştinului", 9/2002)

* * *

Alberto Hurtado

"Sunt bucuros, Doamne"

Din seria primilor sfinţi ridicaţi la cinstea altarelor de papa Benedict al XVI-lea face parte şi Alberto Hurtado Cruchaga, preot iezuit din Chile, un "adevărat contemplativ în acţiune".

Papa Benedict al XVI-lea a încheiat Anul Euharistiei şi Sinodul Episcopilor şi a celebrat Ziua Mondială a Misiunilor canonizând primii cinci sfinţi ai pontificatului său duminică, 23 octombrie 2005.

"Sfânt este acela care e atât de fascinat de frumuseţea lui Dumnezeu şi de adevărul său perfect încât este transformat progresiv", a spus papa în predica sa, rostită în italiană, poloneză, ucraineană şi spaniolă. "Pentru această frumuseţe şi pentru acest adevăr este gata să renunţe la tot, chiar la sine însuşi", a spus Sfântul Părinte. "Îi ajunge iubirea lui Dumnezeu, pe care o trăieşte în slujirea umilă şi dezinteresată a aproapelui, în special a celor care nu sunt în măsură să îl răsplătească".

Între cei cinci sfinţi canonizaţi se află şi Alberto Hurtado Cruchaga. S-a născut în Vińa del Mar, Chile, la 22 ianuarie 1901. La vârsta de patru ani a rămas orfan de tată. Din această cauză experimentează din fragedă copilărie ce înseamnă să fii sărac, să nu ai locuinţă şi să depinzi de mila celorlalţi. Nu s-a lăsat descurajat de vicisitudinile vieţii. Ba mai mult, când a ajuns să studieze la Colegiul Iezuit din Santiago a dobândit un viu interes pentru săraci, alături de care a petrecut mult timp după-amiezile duminicilor în cele mai mizerabile cartiere.

A intrat în noviciatul Societăţii lui Isus în Chillan la 14 august 1923. A studiat ştiinţele umaniste la Cordoba, în Argentina; filozofia şi teologia în Spania şi Belgia. A fost hirotonit preot în Belgia, la Louvain la 24 august 1933, iar în 1935 a obţinut doctoratul în pedagogie şi psihologie. Reîntors în Chile în ianuarie 1936, şi-a început activitatea de profesor de religie şi pedagogie. A condus frecvent zile de reculegere şi a oferit îndrumare spirituală la mulţi tineri.

În octombrie 1944, în timpul unor zile de reculegere, s-a simţit îndemnat să facă apel la cei care îl ascultau să se gândească la săracii oraşului, în special la numeroşii copii ai străzii din Santiago. Această cerere a primit un răspuns prompt şi generos. A fost începutul iniţiativei pentru care pr. Hurtado este cunoscut în mod special: o formă de activitate caritativă care a asigurat nu numai adăpost, ci şi un mediu de familie pentru cei lipsiţi de locuinţă: "El Hogar de Cristo" - Casa lui Cristos. A deschis multe case de acest gen pentru copii, pentru femei şi pentru bărbaţi, în unele case existând centre de reabilitare sau şcoli de meserii.

O boală oribilă, cancerul pancreatic, l-a adus în scurt timp la sfârşitul vieţii sale. În agonia sa era auzit adesea spunând: "Sunt bucuros, Doamne". A murit la 18 august 1952. Apostolatul său a fost o expresie a iubirii personale pentru Cristos. A fost caracterizat de o mare iubire pentru copiii săraci şi abandonaţi, un zel luminat pentru formarea laicilor, şi un sentiment viu al dreptăţii sociale creştine.

Papa afirma despre Alberto Hurtado că a fost "un adevărat contemplativ în acţiune. În iubire şi în încredinţarea totală voinţei lui Dumnezeu a găsit puterea pentru apostolat. A înfiinţat casa lui Cristos pentru cei mai nevoiaşi şi pentru cei fără locuinţă, oferindu-le un mediu familial plin de căldură umană". La ceremonie s-au aflat peste 7.000 de pelerini din Chile, care, alături de preşedintele lor, au răspuns cu urale şi cântece de fiecare dată când papa menţiona numele noului canonizat din ţara lor.

Alberto Hurtado Cruchaga a fost beatificat de papa Ioan Paul al II-lea la 16 octombrie 1994, iar apoi canonizat de papa Benedict al XVI-lea, la 23 octombrie 2005.

Prelucrare de Gabriel Trişcă

("Lumina creştinului", 3/2006)

Alegeţi altă zi:

12345678910111213141516171819202122232425262728293031 Ianuarie Februarie Martie Aprilie Mai Iunie Iulie August Septembrie Octombrie Noiembrie Decembrie