Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 SFÂNTUL ZILEI 

Luni, 18 martie 2024 

Sfântul Ciril din Ierusalim

episcop și învățător al Bisericii (comemorare facultativă)

Încă din perioada apostolică erezia își făcuse apariția în Biserică, fără totuși a provoca în comunitățile ecleziale acele profunde dezbinări produse de arianism și nestorianism în secolul al IV-lea și al V-lea. Dar dacă această înmulțire a ereziilor a încetinit evanghelizarea păgânilor, a trezit totuși mari figuri de păstori, de teologi, de predicatori, de scriitori care prin operele lor, printr-o cateheză sistematică, omilie și conversație, au reușit să dea o clară expunere doctrinei creștine și să pătrundă în însuși ambientul intelectual păgân. Apărarea dreptei credințe a făcut credința mai conștientă și mai trăită de către poporul creștin. Una dintre figurile cele mai reprezentative din această perioadă de îndârjite confruntări teologice este episcopul de Ierusalim, sfântul Ciril, care a condus acea Biserică din anul 350 până la moarte, survenită în anul 386.

Ciril era născut în anul 315 din părinți creștini. A avut o oarecare simpatie față de arieni; dar s-a separat foarte degrabă, aderând la semiarienii homoiusieni, adică la acea direcție teologică înclinată spre compromis, care propunea termenul homoi-ousios ("de natură asemănătoare") în locul lui homo-ousios ("de aceeași natură", adică Cuvântul cu aceeași natură ca și Tatăl): era vorba despre simpla adăugare a unei litere, dar era suficientă pentru a elimina ideea consubstanțialității între Tatăl și Fiul. Ciril i-a părăsit și pe semiarieni și a aderat la doctrina cea dreaptă de la Niceea. Din acest motiv a fost trimis de trei ori în exil, sub împărații Constanțiu și Valens. Primul Conciliu Ecumenic din Constantinopol, la care Ciril a luat parte, a recunoscut legitimitatea episcopatului său.

Primele nesiguranțe ale gândirii sale teologice au întârziat, în Occident, recunoașterea sfințeniei sale. Sărbătoarea sa a fost de fapt instituită de-abia în 1882. Titlul de învățător al Bisericii, conferit lui de către Leon al XIII-lea, i-a fost atribuit pentru cele 24 de Cateheze, pe care Ciril le-a scris cel mai probabil la începuturile episcopatului, ținându-le catehumenilor care se pregăteau să se apropie de misterele liturgice. Dintre primele 19, 13 sunt dedicate expunerii generale a doctrinei și cinci, numite mistagogice, constituie comentariul riturilor sacramentale ale inițierii creștine.

Catehezele sfântului Ciril ne-au parvenit, grație transcrierii unui stenograf, în totala autenticitate și simplitate, cu care sfântul episcop le propunea comunității creștine în trei sanctuare din Ierusalim, adică în înseși locurile răscumpărării, în care, după expresia predicatorului, nu numai se ascultă, ci "se vede și se atinge".

(Text preluat din cartea Sfântul zilei de Mario Sgarbossa și Luigi Giovannini
Edizioni Paoline, 1978. Traducere de pr. Iosif Agiurgioaei)

 


Alegeți altă zi:



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat