Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 SFÂNTUL ZILEI 

Miercuri, 18 decembrie 2024 

Ss. Rufus și Zosim

martiri

"Eu vă îndemn așadar pe toți la ascultare și la practicarea răbdării voastre, aceea pe care ați văzut-o cu ochii voștri, nu numai la fericiții Ignațiu, Rufus și Zosim, dar și la alți concitadini ai voștri, la însuși Paul și la alți apostoli. Să fiți convinși că toți aceștia nu au alergat în zadar, dar în credință și dreptate, și că ei sunt la Domnul, în locul ce le revine pentru suferințele pe care le-au îndurat. Pentru că ei nu au iubit veacul acesta, dar pe Acela care a murit pentru noi și care pentru noi a fost înviat de Dumnezeu". Acest "apel" minunat a fost adresat creștinilor filipeni de către sfântul Policarp.

Filipi era un celebru oraș al Macedoniei, la granița cu Tracia, care își trăgea numele de la Filip al II-lea, tatăl lui Alexandru cel Mare. Compunerea etnică a comunității creștine consta în mod preponderent din foști păgâni, în timp ce aceia proveniți din iudaism erau o minoritate. Creștinismul fusese adus filipenilor de însuși sfântul Paul: era prima comunitate fondată de el pe pământ european și probabil și pentru aceasta comunitatea filipenilor a fost întotdeauna deosebit de aproape de inima sa, după cum arată diferite expresii ale scrisorii pe care sfântul Paul le-a scris-o din închisoarea romană, sau mai probabil dintr-o închisoare din Efes.

Policarp, numindu-l pe sfântul Paul, era sigur că atinge inima acelor creștini, după cum desigur o făcuse numindu-l pe un alt campion care a fost sfântul Ignațiu de Antiohia, care s-a prezentat filipenilor înlănțuit în timpul drumului său spre Roma, unde, după dorința sa, va deveni "grâul lui Cristos", măcinat de dinții fiarelor.

Chiar așa, în această excepțională companie a sfântului Ignațiu și a sfântului Paul sunt puși Ss. Rufus și Zosim. Despre aceștia Martirologiul Roman relatează, pe baza unei aprecieri care provine de la istoricul sfântului Adone, că ei "au fost din numărul acelor ucenici, care au întemeiat Biserica primară compusă din iudei și greci". Dar afirmația nu pare suficient de confirmată. Într-o listă de "ucenici ai Domnului" sărbătoriți de către Biserica bizantină se află într-adevăr un "Rufus" care se identifică probabil cu personajul omonim citat de Evanghelia lui Marcu (15,21) și din Scrisoarea către Romani a sfântului Paul (16,13), dar poate nu este vorba de sfântul de astăzi; și în orice caz nu se vorbește despre Zosim.

Chiar și "martiriul" lor nu este suficient de atestat. Totuși, și aceste două personaje despre care nu știm mult l-au mărturisit pe Cristos și sunt pentru noi model și imbold, și acest lucru contează.

(Text preluat din cartea Sfântul zilei de Mario Sgarbossa și Luigi Giovannini
Edizioni Paoline, 1978. Traducere de pr. Iosif Agiurgioaei)

 


Alegeți altă zi:



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat