Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 SFÂNTUL ZILEI 

Joi, 16 mai 2024 

Sfântul Ubald

episcop

Numele de Gubbio face vie în memorie imaginea blândului sfânt Francisc, care îmblânzește temutul lup. Cu un secol mai înainte un alt sfânt, blând și curajos, adusese liniștea în orașul medieval umbric, îmblânzind lupi mult mai de temut. Biografii săi povestesc că în timpul unei neînțelegeri citadine furibunde episcopul Ubaldo a fost văzut aruncându-se între adversari, pentru a-i împăca. Dar nu a fost cruțat, și numai când a căzut la pământ, cetățenii, căiți și încurcați, au depus armele, uniți în sfârșit de același sentiment de îngrijorare față de iubitul episcop.

Ubaldo era născut dintr-o familie nobilă de origine germanică pe la anul 1085. Rămas orfan de ambii părinți la vârsta tânără, a fost crescut de către un unchi, care s-a îngrijit de educarea lui pe solide baze religioase. Dar când, având nu mult peste cincisprezece ani, și-a exprimat dorința de a se retrage în singurătate și a duce o viață de pustnic departe de ademenirile orașului, același unchi s-a opus dorinței, permițându-i totuși să ducă o viață comună la canonicii sfântului Secundus. În anul 1104 a fost hirotonit de către episcopul Ioan, care l-a voit alături de sine, pentru a-i încredința reforma disciplinei bisericești.

În anul 1114 Ubald a primit hirotonirea sacerdotală și a fost ales îndată prior al comunității religioase primite în casa parohială a sfântului Marian, titularul catedralei. Micii comunități i-a dat un nou elan ascetic, după exemplul sfântului Petru Damian, care transformase Fonte Avellana într-un centru exemplar de viață religioasă. Spre Fonte Avellana s-a îndreptat același Ubaldo, după ce un incendiu devastase în anul 1126 catedrala și casa parohială, împrăștiind comunitatea sa.

În anul 1129 papa Honoriu al II-lea l-a numit episcop de Gubbio și i-a dat el însuși consacrarea. Episcopatul său a durat treizeci și unu de ani. Iubit de popor pentru fermitatea cu care i-a apărat pe cei slabi contra aroganței feudalilor, episcopul Ubaldo a știut să-și câștige recunoștința tuturor locuitorilor orașului în anul 1155, salvând orașul de la distrugerea totală de către Frederic Barbarossa. Dar Ubaldo era cu totul omul păcii: recurgea întotdeauna la armele convingerii, ale carității și ale bunătății, pentru a-i îndupleca și pe adversarii cei mai încăpățânați.

A murit în zorii zilei de 16 mai 1160. Tributul unanim de devoțiune al celor din Gubbio, care l-au proclamat patronul lor ceresc imediat după moarte, a anticipat recunoașterea oficială a Bisericii, care l-a inclus în catalogul sfinților abia după treizeci de ani, la 5 martie 1192.

(Text preluat din cartea Sfântul zilei de Mario Sgarbossa și Luigi Giovannini
Edizioni Paoline, 1978. Traducere de pr. Iosif Agiurgioaei)

* * *

Don Luigi Orione (1872-1940) s-a născut la Pontecuratore (Italia) și, după ce a studiat în Seminarul din Tortona, a fost hirotonit preot la 13 aprilie 1895. Chiar înainte de a fi preot, Luigi Orione a înființat, la 3 iulie 1892, familia călugărească Mica Operă a Divinei Providențe, cu scopul de a-i asista pe cei mai săraci, în special pe cei cu disabilități. Pentru toți membrii congregației, el insista mereu să nu se facă nimic fără rugăciuni către Fecioara Maria, fapt pentru care și-a ales drept moto: "Bucură-te, Marie, și mereu înainte!".

În discursul de la canonizarea lui don Orione, la 16 mai 2004, papa Ioan Paul al II-lea s-a concentrat pe umilința și pe iubirea manifestată față de cei săraci și nevoiași: "Mărturia sa este încă foarte actuală. O lume dominată prea adesea de indiferență și de violență are nevoie de persoane ca el. Avem nevoie de buni samariteni, care să fie gata să răspundă la plânsul fraților noștri care suferă și tânjesc după Cristos. (...) Pr. Orione a știut cu claritate că opera cea mai importantă este a-l duce pe Cristos oamenilor. În aceasta constă secretul sfințeniei sale, precum și în pacea pe care el a dorit-o cu ardoare pentru familii, pentru oameni".

("Lumina creștinului", 8/2004)

 


Alegeți altă zi:



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat