Joi, 15 august 2024 

Adormirea Maicii Domnului

(solemnitate)

Maria apare pentru ultima oară în scrierile Noului Testament în primul capitol din "Fapte": Ea este în mijlocul apostolilor, în rugăciune în cenacol, în aşteptarea coborârii Duhului Sfânt. Conciziei textelor inspirate, îi corespunde abundenţa datelor despre sfânta Fecioară din scrierile apocrife, mai ales Protoevanghelia lui Iacob şi Descrierea sfântului Ioan teologul despre adormirea sfintei Maici a lui Dumnezeu. Termenul "adormire" este cel mai vechi referitor la sfârşitul vieţii pământeşti a Mariei. Această celebrare este stabilită pentru Răsărit în secolul al VII-lea printr-un decret al împăratului Mauriţiu. În acelaşi secol sărbătoarea "Adormirii" este introdusă şi la Roma de către un papă oriental, Sergiu I. Dar a mai trecut un secol până când termenul de "adormire" a fost înlocuit cu cel mai explicit de "înălţare la cer".

Definiţia dogmatică pronunţată de către Pius al XII-lea în anul 1950, declarând că Maria nu a trebuit să aştepte, asemenea celorlalte creaturi, sfârşitul timpurilor pentru a se bucura şi de răscumpărarea trupească, a voit să scoată în relief caracterul unic al sfinţeniei sale personale, pentru că păcatul nu a întunecat, nici măcar pentru un moment, limpezimea sufletului său. Unirea definitivă, spirituală şi corporală, a omului cu Cristos cel glorios este faza finală şi veşnică a răscumpărării. Astfel fericiţii, care se bucură de viziunea beatifică, sunt într-un anumit sens în aşteptarea împlinirii răscumpărării, care în Maria se realizase deja prin harul deosebit al scutirii de păcat.

În lumina acestei doctrine, care îşi are fundamentul în sfânta Scriptură, în aşa numita "Protoevanghelie", conţinând primul anunţ al mântuirii mesianice dat de Dumnezeu protopărinţilor noştri după căderea în păcat, Maria este prezentată ca noua Evă, strâns unită cu noul Adam, Isus. Isus şi Maria sunt într-adevăr asociaţi în durere şi în iubire pentru a remedia vinovăţia protopărinţilor noştri. Aşadar, Maria nu este numai mama Mântuitorului, dar şi cooperatoarea sa, strâns unită cu el în luptă şi în victoria decisivă. Această intimă unire recere ca şi Maria să triumfe, asemenea lui Isus, nu numai asupra păcatului, ci şi asupra morţii, cei doi duşmani ai neamului omenesc. Şi cum răscumpărarea lui Cristos îşi are deznodământul în învierea trupului, la fel şi victoria Mariei asupra păcatului, prin Neprihănita Zămislire, trebuia să fie completă cu victoria asupra morţii prin glorificarea trupului, prin înălţare cu trupul şi sufletul la cer, pentru că plinătatea mântuirii creştine este participarea cu trupul la gloria cerească.

Sfântul Stanislau Kostka

călugăr

Sunt extraordinare asemănările dintre foarte tânărul sfânt polonez şi contemporanul său sfânt Alois de Gonzaga. Şi Stanislau Kostka provenea dintr-o familie nobilă şi puternică. A păstrat aceeaşi candoare într-o societate frivolă şi iubitoare de petreceri şi cu un curaj surprinzător s-a retras din ea pentru a răspunde propriei vocaţii. A intrat în acelaşi ordin religios, Societatea lui Isus, întemeiată de puţin timp. Când a murit sfântul Ignaţiu, în anul 1556, Stanislau avea şase ani. Al doilea copil al bogatei familii Kostka a primit din partea mamei o bună educaţie religioasă, iar roadele s-au văzut foarte degrabă. La vârsta de 13 ani Stanislau a fost trimis, împreună cu fratele mai mare Paul şi un învăţător, să-şi completeze studiile la Viena, la şcoala iezuiţilor.

Tocmai atunci împăratul Austriei, începând o lungă serie de persecuţii împotriva bătăioasei Societăţi a lui Isus, ceruse şederea stabilă la colegiu pentru tinerii care proveneau de departe. Studenţii au trebuit să recurgă la cei care închiriau camere mobilate. Departe de supravegherea maeştrilor lor, tinerii au căzut uşor pradă tentaţiei. Dar pe când Paul, s-a aliat cu tânărul perceptor şi a început să frecventeze companii rele şi să ducă o viaţă dezordonată, Stanislau, deşi găzduit la o persoană nu prea bună, s-a menţinut evlavios şi silitor, petrecând timpul liber prin studiu şi prin vizite la biserica din apropiere. Fratele îl lua în râs. Stanislau s-a îmbolnăvit grav şi viaţa sa era în mare pericol. Biografii săi povestesc despre marea sa dorinţă de a primi Euharistia şi cum a fost ascultat prin vizita a doi îngeri.

Cu această ocazie tânărul şi-a luat hotărârea serioasă de a intra în Societatea lui Isus. Pentru a preveni previzibila reacţie a tatălui, s-a adresat direct provincialului iezuiţilor, sfântul Petru Canisiu, apoi, eludând supravegherea fratelui şi a perceptorului printr-o travestire abilă, a părăsit Viena dis-de-dimineaţă îndreptându-se spre Dillingen. Reacţia tatălui a fost mai violentă decât era de aşteptat: a ameninţat pur şi simplu cu expulzarea tuturor iezuiţilor din Polonia dacă Stanislau nu se reîntoarce în familie. Dar tânărul a fost hotărât. La 17 ani a fost trimis la Roma să-şi completeze perioada de noviciat şi studiile de filozofie la "Colegiul Roman". Viaţa sa a continuat pe linia serioasei angajări scolastice şi a evlaviei. Adevărat iubitor al sfintei Fecioare, a prevestit că va muri de tânăr într-o zi dedicată Mariei. A murit într-adevăr în ziua Adormirii Maicii Domnului, la 18 ani, în anul 1568.

(Text preluat din cartea Sfântul zilei de Mario Sgarbossa şi Luigi Giovannini
Edizioni Paoline, 1978. Traducere de pr. Iosif Agiurgioaei)

Alegeţi altă zi:

12345678910111213141516171819202122232425262728293031 Ianuarie Februarie Martie Aprilie Mai Iunie Iulie August Septembrie Octombrie Noiembrie Decembrie