Vineri, 15 martie 2024 

Sfânta Luiza de Marillac

călugăriţă

Întâlnirea Luizei de Marillac cu Vincenţiu de Paul (sau de Paoli), pe la sfârşitul anului 1624, a determinat o cotitură revoluţionară în exercitarea carităţii şi în viaţa religioasă. "Voi aveţi drept mănăstire - repeta sfântul Vincenţiu primelor Fiice ale Carităţii, a căror fondatoare a fost sfânta Luiza de Marillac - numai casele bolnavilor, drept chilie o cameră cu chirie, drept capelă biserica parohială, drept curte interioară străzile oraşului, drept clauzură ascultarea, drept gratie teama de Dumnezeu, drept văl sfânta modestie". Sunt cuvinte care mai bine decât orice profil biografic descriu viaţa sfintei de astăzi, umilă, inteligentă şi flexibilă colaboratoare al marelui sfânt al carităţii. "Numai Dumnezeu cunoaşte ce forţă de suflet posedă ea", a spus sfântul Vincenţiu, referindu-se la activitatea sa neobosită, în ciuda sănătăţii precare şi a multor chinuri.

Fiica naturală a lui Louis de Marillac, stăpân peste Ferrieres şi consilier în parlament, a avut o copilărie agitată; dar după anul 1604, murindu-i tatăl, Luiza în vârstă de paisprezece ani a fost luată de la colegiul regal şi încredinţată unei "domnişoare sărace" (poate mama sa), care a trimis-o la muncă. În această perioadă Luiza a cunoscut originea sa şi a suferit din cauza aceasta, luându-şi hotărârea de a se face călugăriţă. Părinţii au decis altfel şi Luiza s-a căsătorit la 5 februarie 1631 cu scutierul şi secretarul Mariei de Medici, Antonio Le Gras. La 19 octombrie a aceluiaşi an îi năştea un copil, Michele. Lunga boală a soţului şi apariţia unor dificultăţi financiare au tulburat aproape la apariţia ei armonia dintre cei doi soţi, aşa încât Luiza s-a gândit la despărţire.

Frecventele discuţii cu sfântul Francisc de Sales, întâlnit pentru prima dată la Paris în anul 1618, au ajutat-o să depăşească acest moment dificil. Apoi Vincenţiu de Paul a asociat-o la proiectul fondării a Institutului Fiicelor Carităţii. Puţin după aceea, în decembrie 1625, după moartea soţului şi intrarea în seminar a fiului Michele, Luiza a putut primi în casa sa primele tinere venite de la ţară, pentru a se pune în slujba săracilor, în colaborare cu doamnele carităţii. Era primul nucleu al noii şi revoluţionare congregaţii.

A rămas pe poziţie până în ultimul moment. A murit la 15 martie 1660, cu câteva luni înainte de "părintele săracilor", de la care a luat simplitatea vieţii interioare şi spiritul practic. În armonie cu gândirea sfântului fondator, după care sfinţenia este cu atât mai adevărată, cu cât este mai ascunsă, Luiza de Marillac a primit cinstea altarelor de-abia la 11 martie 1934. În anul 1960 papa Ioan al XXIII-lea o declara patroană a asistenţilor sociali.

(Text preluat din cartea Sfântul zilei de Mario Sgarbossa şi Luigi Giovannini
Edizioni Paoline, 1978. Traducere de pr. Iosif Agiurgioaei)

* * *

Ioan Balicki

Părintele Jan Balicki. S-a născut la 25 ianuarie 1869. A crescut într-o familie cu o puternică trăire religioasă. În urma educaţiei primite a decis să se consacre lui Dumnezeu. Şi-a exercitat slujirea mai ales ca profesor de teologie dogmatică în Seminarul diecezan, apoi în calitate de confesor şi formator de noi preoţi. A dedicat lui Dumnezeu şi oamenilor toţi anii vieţii sale sacerdotale, fiind un predicator stimat de mulţi oameni, un confesor carismatic şi un păstor în căutarea oiţelor rătăcite. A murit la 15 martie 1948. Este un exemplu pentru toţi preoţii, mai ales pentru capacitatea sa de a uni viaţa de rugăciune cu apostolatul, pentru modul cum a ştiut să-şi ajute aproapele în nevoile sale materiale şi spirituale, pentru modul cum se poate ajunge la sfinţenie prin evanghelizarea lumii.

Traducere de Ovidiu Bişog

("Lumina creştinului", 9/2002)

Alegeţi altă zi:

12345678910111213141516171819202122232425262728293031 Ianuarie Februarie Martie Aprilie Mai Iunie Iulie August Septembrie Octombrie Noiembrie Decembrie