Vineri, 15 noiembrie 2024 

Sfântul Albert cel Mare

episcop şi învăţător al Bisericii (comemorare facultativă)

Puţini ştiu la Paris că piaţa Maubert poartă numele marelui sfânt dominican, sărbătorit astăzi. Maubert derivă de la Magnus Albert, Albert cel Mare, învăţatul maestru în teologie, în filozofie şi în ştiinţele naturale care, datorită marii afluenţe de studenţi la cursurile sale de la universitatea din Paris, a fost constrâns să predea în piaţa publică, care poartă şi acum numele său. Albert s-a născut la Lauingen (Bavaria) pe la 1206. La şaisprezece ani un unchi l-a dus la Padua pentru ca să-şi completeze studiile universitare. Aici l-a întâlnit pe superiorul general al dominicanilor, fericitul Giordano di Saxonia, care l-a îndrumat spre viaţa religioasă.

În 1229 Albert a îmbrăcat haina fraţilor predicatori şi a fost trimis la Köln, unde era şcoala cea mai importantă a ordinului. Adevărat geniu enciclopedic, a fost în stare să pătrundă cu mintea sa extraordinară în domeniile cele mai diferite ale ştiinţei umane, de la ştiinţele naturale la cele speculative. Interesul universal pentru cultură, după spiritul epocii în care filozofia scolastică a ajuns la maxima înflorire, a existat în perfectă armonie cu angajarea ascetică spre perfecţiunea interioară: "Doamne Isuse, - se ruga - invocăm ajutorul tău pentru a nu ne lăsa să fim seduşi de ispititoarele cuvinte deşarte despre nobleţea familiei, despre prestigiul ordinului, despre ceea ce ştiinţa are ca atractiv".

A predat la Hildesheim, la Freiburg, la Regensburg, la Strassbourg, la Köln şi la Paris. L-a avut printre elevii săi pe Sfântul Toma de Aquino, ale cărui mari daruri de gânditor le-a ghicit. Fiind ales superior provincial al Germaniei, a părăsit catedra pariziană şi a voit să fie mereu prezent în comunităţile încredinţate grijii sale şi a parurs pe jos regiunile germanice, cerşind de-a lungul drumului hrana şi un adăpost pentru noapte. Fiind chemat la Roma, a trebuit să accepte numirea de episcop de Regensburg. A devenit proverbială dezlipirea sa totală de bogăţiile pe care înalta funcţie i le putea asigura: "În casele sale nu era un ban, în butoaiele sale nici o picătură de vin şi nici o mână de grâu în hambarul său".

A condus dieceza numai doi ani, apoi a cerut şi a obţinut să fie eliberat din această funcţie, întorcându-se să trăiască viaţa comună în conventul său din Würzburg şi să predea la Köln. Deja bătrân şi obosit, pentru a se pregăti la o moarte bună, şi-a ridicat mormântul, în faţa căruia se ducea în fiecare zi pentru a recita Oficiul pentru răposaţi. A murit la Köln la 15 noiembrie 1280. Canonizat în 1931, Pius al XII-lea l-a proclamat patron al celor care se ocupă cu ştiinţele naturale. A meritat apelativul de "Mare" şi de "Doctor universal".

(Text preluat din cartea Sfântul zilei de Mario Sgarbossa şi Luigi Giovannini
Edizioni Paoline, 1978. Traducere de pr. Iosif Agiurgioaei)

* * *

Albert cel Mare

Strălucit maestru în teologie, filozofie şi ştiinţele naturale, sfântul Albert cel Mare nu a ezitat "să-şi pună capacităţile intelectuale în slujba credinţei, mărturisind astfel că raţiunea şi credinţa sunt legate între ele şi fac referinţă una la cealaltă", aşa cum afirma Sfântul Părinte Ioan Paul al II-lea în finalul Mesajului pentru Cea de-a XX-a Zi Mondială a Tineretului. Biserica îi celebrează memoria la 15 noiembrie.

Albert cel Mare s-a născut în anul 1193, la Lauingen, în Bavaria. La vârsta de 16 ani a fost dus la Padova de un unchi al său pentru a-şi completa studiile universitare. Aici s-a întâlnit cu Giordano de Saxonia, superiorul general al călugărilor dominicani, om de o mare cultură şi cu o viaţă spirituală deosebită. Acesta l-a convins pe Albert să îmbrăţişeze viaţa călugărească. Astfel, în anul 1229, Albert a îmbrăcat haina călugărească a fraţilor predicatori şi a fost trimis la Colonia (astăzi Köln), unde se afla şcoala cea mai importantă a Ordinului Dominican. Ca un adevărat geniu, Albert a pătruns cele mai adânci taine atât în ştiinţele naturale, cât şi în cele speculative. Interesul universal pentru cultură şi preocupările didactice au mers mână în mână cu străduinţa pentru desăvârşirea intelectuală şi spirituală. "Doamne Isuse, - se ruga el - îţi cerem ajutorul să nu ne lăsăm ameţiţi de cuvintele măgulitoare despre nobleţea familiei, despre prestigiul ordinului călugăresc şi despre forţele de atracţie ale ştiinţei".

A predat în universităţile din Hildesheim, Freiburg, Regensburg, Strasbourg, Köln şi Paris. La lecţiile pe care Albert cel Mare le-a ţinut în universitatea pariziană era o afluenţă de studenţi atât de mare, încât a fost nevoit să predea chiar în piaţa publică, ce îi poartă de atunci numele ("Maubert"). Printre studenţii săi s-a aflat şi Toma de Aquino, viitorul sfânt şi învăţător al Bisericii, la care a descoperit însuşirile excepţionale de gânditor.

Când superiorii i-au încredinţat misiunea de conducător al provinciei călugăreşti din Germania, Albert a părăsit catedra şi s-a dăruit cu totul acestei misiuni. În acest sens, a căutat să fie permanent la dispoziţia comunităţilor încredinţate, pe care le-a vizitat străbătând diferitele ţinuturi ale Germaniei şi cerşind de-a lungul drumului hrana necesară şi adăpostul pentru noapte. Ulterior, a fost chemat la Roma şi obligat să primească numirea ca episcop de Regensburg. A devenit proverbială dezlipirea sa totală de comodităţile la care funcţia pe care o îndeplinea îi dădea dreptul: "În casele sale de bani nu se afla nici un ban; nici o picătură de vin în butoaie, nici un pumn de grâu în hambare".

A condus Dieceza de Regensburg timp de numai doi ani. Apoi a cerut şi a obţinut să fie eliberat din această funcţie şi s-a întors la viaţa călugărească în Mănăstirea de la Würzburg, reluându-şi cursurile la Universitatea din Köln. Ajuns la adânci bătrâneţi şi simţindu-se obosit, Albert s-a îngrijit să i se pregătească un mormânt, la care se ducea zilnic şi recita "Oficiul pentru morţi", cu gândul de a se pregăti pentru o moarte bună. A încetat din viaţă la Köln, în ziua de 15 noiembrie 1280. Papa Pius al XI-lea l-a declarat sfânt în anul 1931, iar papa Pius al XII-lea l-a proclamat patron al celor care studiază ştiinţele naturale. Pentru calităţile sale extraordinare şi pentru activitatea sa în domeniul învăţământului a primit supranumele de "cel Mare" şi titlul de învăţător al Bisericii.

Teolog, profesor şi păstor plin de zel în vestirea evangheliei, sfântul Albert cel Mare l-a făcut cunoscut tuturor pe Cristos, rămânând şi astăzi un exemplu strălucit de trăire a credinţei şi a sfinţeniei.

Emanuel Imbrea

("Lumina creştinului", 11/2005)

Alegeţi altă zi:

12345678910111213141516171819202122232425262728293031 Ianuarie Februarie Martie Aprilie Mai Iunie Iulie August Septembrie Octombrie Noiembrie Decembrie