Sâmbăta, 14 decembrie 2024 

Sfântul Ioan al Crucii

preot şi învăţător al Bisericii (comemorare)

Sfânta Tereza a lui Isus îl numea "micul Seneca" al ei, glumea cu ambilitate despre statura sa firavă numindu-l "jumătate de om", dar nu ezita să-l considere părintele sufletului său, afirmând că nu era posibil să discuţi cu el despre Dumnezeu fără a-l vedea răpit în extaz. Mai tânăr ca Tereza cu douăzeci şi şapte de ani (fusese născut pe la 1542 la Fontiveros), Ioan di Yepes este una dintre figurile cele mai deconcertante şi în acelaşi timp mai transparente ale misticii moderne.

Adevărat maestru al vieţii spirituale, rezuma noul ideal al vieţii monastice în scurte aforisme: "A nu face un lucru şi a nu spune un cuvânt important, pe care Cristos nu l-ar face şi nu l-ar spune, dacă s-ar afla în aceeaşi stare în care eşti tu şi ar avea vârsta şi sănătatea pe care o ai tu"; "A nu cere nimic altceva decât crucea şi mai exact fără mângâiere, pentru că acest lucru este desăvârşit"; "Renunţă la dorinţele tale şi vei găsi ceea ce inima ta doreşte".

Intrând în ordinul carmelitan la douăzeci şi unu de ani, după ce a dat dovadă de priceperea sa în diferite meserii, spre care familia, foarte săracă, a încercat să-l îndrume, a fost cuprins de o mare deziluzie datorată neglijenţei vieţii monastice în care trăiau mănăstirile carmelitane. A voit să scape trecând de la carmelitani la certozini, ale căror reguli severe păreau mai corespunzătoare zelului său ascetic. Dar în această perioadă a avut loc întâlnirea sa cu Tereza a lui Isus, reformatoarea carmelitanelor.

Sfânta "fundadora" intenţiona să extindă reforma şi în conventele de bărbaţi ale ordinului carmelitan, şi intuiţia sa foarte fină a făcut-o să întrevadă în acel tânăr frate, mic, extrem de serios, neimpunător din punct de vedere fizic, dar bogat din punct de vedere interior, tovarăşul ideal pentru a duce înainte curajosul său plan. Şi a dat imediat dovadă de mare curaj fratele de douăzeci şi cinci de ani, care din acea zi şi-a schimbat numele, numindu-se Ioan al Crucii, şi a dat imediat ajutor reformei, întemeind la Durvelo primul convent al carmelitanilor desculţi. Dar restaurarea misticii religioase a deşertului l-au costat pe sfântul fondator maltratări fizice şi defăimări: în 1577 a fost chiar închis timp de opt luni în închisoarea din Toledo. Dar tocmai în acel întuneric exterior s-a aprins marea flacără a poeziei sale spirituale. "A suferi şi apoi a muri" era motto preferat al autorului Nopţii obscure a sufletului, al Urcării muntelui Carmel, al Cântecului spiritual şi al Flăcării iubirii vii. A murit în conventul din Ubeda, la patruzeci şi nouă de ani, la 14 decembrie 1591. Fiind canonizat în 1726, două secole mai târziu Pius al XI-lea i-a conferit titlul de învăţător al Bisericii.

(Text preluat din cartea Sfântul zilei de Mario Sgarbossa şi Luigi Giovannini
Edizioni Paoline, 1978. Traducere de pr. Iosif Agiurgioaei)

Alegeţi altă zi:

12345678910111213141516171819202122232425262728293031 Ianuarie Februarie Martie Aprilie Mai Iunie Iulie August Septembrie Octombrie Noiembrie Decembrie