Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 SFÂNTUL ZILEI 

Joi, 1 august 2024 

Sfântul Alfons Maria de Liguori

episcop și învățător al Bisericii (comemorare)

Născut dintr-una dintre cele mai vechi și nobile familii napolitane, la 27 septembrie 1696, Alfons Maria de Liguori a fost un "copil minune" datorită ușurinței cu care a învățat diferitele discipline, de la limbi la științe, de la artă la muzică. Devoțiunea populară îi datorează mult în ceea ce privește cântecele ușor de învățat scrise și compuse de el; la Crăciun orice creștin ascultă cu deosebită plăcere al său "Tu te cobori din ceruri".

La nouăsprezece ani era deja un avocat afirmat. Însă, într-unul dintre marile procese, a alunecat pe clasica "coajă de banană": un document prezentat după exaltanta sa apărare în favoarea inculpatului a demonstrat că el susținuse, chiar dacă de bună credință, falsul.

Acel incident a determinat cotitura cea mai angajantă a vieții sale: a renunțat la togă și s-a pus în slujba unei dreptăți care nu se teme de dezmințiri. La 30 de ani a fost sfințit preot și își desfășura misiunile sale printre "cerșetorii" excesivei periferii napolitane și printre "țăranii" din ținutul interior situat mai departe de mare. La 36 de ani, prin colaborarea unui grup de laici a întemeiat Congregația Preasfântului Salvator, care mai târziu și-a luat numele definitiv de "Preasfântul Răscumpărător".

Și acum membrii acestei congregații sunt numiți redemptoriști; congregația a fost aprobată de către Benedict al XIV-lea, în anul 1749. La 60 de ani a fost ales episcop de "Santa Agata dei Goti" și a condus dieceza timp de 19 ani, când, deja aproape orb și surd, s-a dus să ceară găzduire la fiii săi spirituali, într-o casă din Nocera dei Pagani, unde a trăit până la moarte, care l-a ajuns la frumoasa vârstă de 91 de ani. În acești ultimi 12 ani ai vieții, pentru a respecta programul său din tinerețe de a nu pierde niciodată timpul, s-a dedicat redactării cărților, îmbogățind deja copioasa mulțime de opere ascetice și teologice care poartă semnătura sa. Printre cărțile sale ascetice cele mai răspândite printre creștini sunt tocmai Practica de a-l iubi pe Isus Cristos și Pregătire la moarte. Predicile sale aveau trei teme constante: iubirea față de Dumnezeu, patima, meditația despre moarte și viața de dincolo.

Și-a exprimat devoțiunea față de sfânta Fecioară printr-o fericită cărticică: Gloriile Mariei. Operă fundamentală, prin influența pe care a exercitat-o în formarea clerului până nu cu mulți ani în urmă, este a sa Theologia moralis, text cu doctrină sigură care a reacționat față de pesimismul religios și de rigorismul jansenist al epocii pin metoda acelei cazuistici, care astăzi nu mai este acceptată și care în anii trecuți oferea directorilor de suflete posibilitatea de a alege în cazurile dubioase o soluție dacă nu sigură, cel puțin probabilă. Din acest motiv el a fost declarat în anul 1871 învățător al Bisericii și propus ca patron al confesorilor și teologilor de morală. Sfântul Alfons a murit la Nocera dei Pagani la 1 august 1787 și a fost canonizat în anul 1832.

(Text preluat din cartea Sfântul zilei de Mario Sgarbossa și Luigi Giovannini
Edizioni Paoline, 1978. Traducere de pr. Iosif Agiurgioaei)

 


Alegeți altă zi:



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat