Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 PRECES - CARTE DE RUGĂCIUNI 

VII. FIECARE MOMENT DIN VIAȚĂ DEVINE RUGĂCIUNE

Rugăciune pentru alegerea unei chemări bune
Duhule Sfânt, Dumnezeule, îți jertfesc viața mea, rugându-te să binevoiești a-mi da o astfel de chemare prin care să-ți slujesc în chipul cel mai desăvârșit, iar semenilor mei să le fiu de cât mai mare folos. Eu nu doresc altă chemare decât aceea pe care tu mi-ai rânduit-o din veci. Fă-mi cunoscută acea chemare și dă-mi haruri și mijloace să pot ajunge la ea. Fă-mă fericit și ajută-mă să îndeplinesc în toate voința ta. Amin.

Rugăciune pentru chemarea primită
Doamne, tu care ai binevoit să mă chemi pe calea cea îngustă care duce la viață, dă-mi harul să nu mă abat, să nu mă îndepărtez de ea, să nu-mi fie teamă de tine, să nu mă împotrivesc ție și să nu te resping ci să doresc planul tău de iubire, să rămân în ascultare, să mă las atras de el, să-l înțeleg, să-l doresc, să-l obțin, să mă bucur, să-l realizez, să perseverez până la sfârșit, să-ți fiu recunoscător pentru veșnicie împreună cu Maria, slujitoarea ta fidelă. Amin.

Rugăciune pentru Biserică
Sfințește, Părinte sfânt, Biserica ta, ferește-o de orice scandal și dezbinare, și pentru ca să fie o singură turmă și un singur păstor, revarsă mila ta asupra popoarelor care nu te cunosc și luminează-le inimile pentru ca să te cunoască și să te iubească.
Distruge planurile celor nelegiuiți pentru ca să nu împiedice împărăția ta și manifestarea gloriei tale. Dăruiește Sfântului Părinte papa, episcopilor, preoților, călugărilor și tuturor credincioșilor tăi harul de a te sluji cu iubire. Dăruiește înțelepciune celor care conduc poporul pentru ca să împartă cu fidelitate dreptatea, ca să caute pacea și binecuvântarea ta. Dă muribunzilor o adevărată căință, celor păcătoși iertare și pocăință, dușmanilor mei iubire și bunăvoință, prietenilor, binefăcătorilor și rudelor mele iubirea ta și întregii Biserici bunurile spirituale și temporale. Condu-ne pe noi și lucrurile noastre ca să împlinim voința ta. Dă odihnă veșnică sufletelor din Purgator, iar celor care au în mod deosebit nevoie de ajutorul nostru sau față de care suntem datori să ne rugăm, dă-le pacea și bucuria ta. Amin.

Pentru sfânta Biserică
Duhule Sfânt, Mângâietorule, vino cu milostivire într-ajutorul Bisericii tale. Întărește-o cu puterea ta împotriva dușmanilor ei și prin dragostea și harul tău, reînnoiește duhul slujitorilor tăi, pe care i-ai ales ca să preamărească în tine pe Tatăl și pe Fiul său Unul-născut, Domnul nostru Isus Cristos. Amin.

Pentru întoarcerea păgânilor
Vrednice Dumnezeule, Creatorul tuturor, care ai creat și sufletele păgânilor și le-ai făcut după chipul și asemănarea ta, adu-ți aminte, că Isus, Fiul tău, a suferit moartea dureroasă și pentru mântuirea lor. Te rugăm, Doamne, să nu mai îngădui ca Fiul tău să fie necunoscut și disprețuit. Înduplecă-te pentru rugăciunile sfinților și ale Bisericii, îndură-te de ei și nu lua în seamă idolatria și necredința lor. Fă, ca și ei, să cunoască pe Cel ce l-ai trimis, pe Domnul nostru Isus Cristos, care e mântuirea, viața și învierea noastră, prin care am fost răscumpărați și căruia să-i fie slavă în vecii vecilor. Amin.

Pentru Sfântul Părinte
Să ne rugăm pentru Sfântul Părinte Papa N., Domnul să-l păzească, să-l țină în viață, să-l fericească pe pământ și să nu-l dea în mâinile vrăjmașilor săi.
Tatăl nostru... Bucură-te, Marie... Slavă Tatălui...

Rugăciune zilnică pentru preoți
Doamne, ajută-i cu harul tău pe aceia care au primit ministerul sacerdotal pentru ca să poată să te slujească pe tine și poporul tău cu demnitate și cu devoțiune, în curăție și cu conștiință dreaptă.
Și dacă nu pot să aibă o atât de mare nevinovăție a vieții, ajută-i să-și poată plânge păcatele comise și să te slujească cu o mai mare angajare și cu toată umilința și fervoarea. Amin.

Pentru episcop și preoți
Atotputernice, veșnice Dumnezeule, care prin Duhul tău sfânt ești și cârmuiești Biserica întreagă, ascultă rugăciunile noastre și coboară belșugul harurilor tale asupra episcopului nostru N. și a preoților care ne conduc și ne învață legea ta, ca făcându-se pildă vie de sfințenie pentru turma ce le este încredințată, să primească răsplată de la păstorul suprem, Isus Cristos, Domnul nostru, care și-a dat viața pentru oițele sale. Amin.

Pentru toți preoții
O Isuse, prin Inima ta plină de iubire, te rog, înflăcărează pe toți preoții din lumea întreagă cu râvnă pentru iubirea și preamărirea ta, de asemenea pe toți misionarii și pe toți cei care vestesc Cuvântul tău divin.
Dă-le harul, ca înflăcărați de râvna sfântă, să scape sufletele de puterea celui rău și astfel să-i conducă pe toți la Inima ta, acolo unde ei doresc să te preamărească în veci. Amin.

Rugăciune pentru a avea preoți buni
Isuse, păstorule veșnic al sufletelor, ascultă rugăciunea noastră pentru preoți. Știm că și tu dorești nespus de mult să ai preoți buni și inima ta bate neîncetat pentru ei, deoarece prin ei se pot uni toate sufletele în dragostea ta. De aceea, o Isuse, îngrijește-te ca numai aceia să fie ridicați la treapta sublimă a preoției pe care tu i-ai chemat. Luminează-i pe superiori când îi aleg pentru acest scop; luminează-i pe conducătorii sufletești în sfaturile lor; luminează-i pe educatori în slujirea lor.
Dă-ne preoți asemenea îngerilor în curăție și umilință; preoți care să ardă de iubirea ta sfântă ca serafimii; preoți eroi în spiritul de jertfă, aprinși de zelul apostolic spre mărirea ta și pentru mântuirea și sfințirea sufletelor.
Neprihănită Fecioară, Maica Preotului veșnic, tu însăți preot și altar de jertfă la picioarele crucii, ia pe buzele tale prea sfinte cererea noastră umilă și fă-o să răsune în inima Fiului tău dumnezeiesc. Dobândește-ne prin mijlocirea ta puternică, o înnoire sfântă a Bisericii lui Cristos, care să ne îmbucure prin munca neprecupețită a preoților râvnici. Amin.

Pentru binefăcători
Binevoiește, Doamne, a răsplăti cu viața veșnică pe toți aceia care ne fac bine pentru numele tău. Amin.

Pentru pace
Atotputernice, veșnice Dumnezeule, care cârmuiești cerul și pământul, împlinește-ne cu bunătate ruga și dă-ne pacea ta în vremurile noastre. Amin.

Pentru părinți și cunoscuți
Dumnezeule, care ne-ai poruncit să cinstim pe tatăl și pe mama, dă sănătate și pace părinților, fraților, surorilor, rudelor, cunoscuților și tuturor prietenilor noștri. Păstrează-i în credința ta, ferește-i de relele trupești și sufletești, dă-le harul statorniciei în bine și în dragostea ta, ca să se bucure totdeauna de ocrotirea ta părintească. Prin Cristos Domnul nostru. Amin.

Pentru statornicie
Atotputernice Dumnezeule, care îngădui răul și-l întorci spre bine, ascultă umilele rugăciuni prin care cerem să rămânem credincioși până la moarte, împlinind mereu voința ta preasfântă. Amin.

Pentru întoarcerea păcătoșilor
Doamne, Dumnezeul nostru, care nu vrei moartea păcătosului, ci să se întoarcă și să trăiască, ascultă-ne rugăciunile pentru frații noștri care pier. Întoarce-i de la rătăcirile lor la calea dreaptă a poruncilor tale. Întărește-i cu harul tău, ca să nu mai cadă în păcate, ci prin fapte bune să le ispășească și să-și asigure mântuirea veșnică. Prin Cristos Domnul nostru. Amin.

Pentru vii și răposați
Atotputernice, veșnice Dumnezeule, care domnești peste vii și peste morți și te milostivești de toți pe care îi știi de mai înainte că vor fi ai tăi prin credința și faptele lor, te rugăm cu umilință ca aceia, pentru care ne rugăm, vii sau răposați, să dobândească prin milostivirea bunătății tale și prin mijlocirea sfinților tăi, iertarea tuturor păcatelor. Prin Domnul nostru Isus Cristos, Fiul tău, care, fiind Dumnezeu, cu tine viețuiește și domnește împreună cu Sfântul Duh în vecii vecilor. Amin.

Pentru o moarte bună
Marie, zămislită fără de prihană, roagă-te pentru noi, care alergăm la tine. Scăparea păcătoșilor și Maica muribunzilor nu ne părăsi în ceasul morții, ci dobândește-ne o căință sinceră și iertarea păcatelor. Fă să primim cu vrednicie preasfânta Împărtășanie și să fim întăriți prin Sacramentul sfântului Maslu, ca să ne înfățișăm cu mai multă încredere înaintea tronului judecătorului drept și milostiv, Domnul și Mântuitorul nostru. Amin.
În mâinile tale, Doamne, încredințez sufletul meu.
Doamne Isuse, revarsă focul iubirii tale, pentru ca în ceasul morții să-l biruim pe diavol și să ajungem la fericirea cerească. Tu, care viețuiești și domnești în vecii vecilor. Amin.

Jertfirea de sine
Primește, Doamne, libertatea, memoria, mintea și voința mea întreagă. Tu mi-ai dăruit toate. Ți le dau înapoi, ca să le cârmuiești după voința ta. Dă-mi numai dragostea și harul tău și sunt destul de bogat și nimic altceva nu mai doresc. Amin.

Un model pentru lectura biblică

1.Alege-ți un text pe care să-l citești rar și cu atenție. Găsește cuvântul care ți se adresează ție în mod deosebit.
2.Meditează la ceea ce ai citit, vezi ce vrea să însemne.
Păstrează în inima ta, ceea ce te-a atins mai mult.
3.Vorbește cu Dumnezeu despre aceasta și încearcă un dialog interior ca între doi prieteni.
4.Înalță-ți sufletul către Dumnezeu în umilință, dăruire, adorare, așa cum te inspiră Iubirea.
sau
Mergi și acționează: ia Cuvântul lui Dumnezeu, pe care Domnul ți l-a sădit în suflet și pune-l cu iscusință în practică totdeauna și pretutindeni. Astfel îți va fi spre bine în viață.
5. Încheie cu o rugăciune.

Rugăciune înaintea lecturii

Tată al luminii, adevărata lumină vine de la tine. Noi oamenii putem primi adevărata lumină, dar nu o putem da.
Trimite lumina ta în sufletele noastre, ca să te cunoaștem, să te iubim și să fim fericiți în iubirea ta. Amin.
sau
Duh al înțelepciunii, condu-ne la desăvârșire. Tu dai mărturie spiritului nostru, că noi suntem copiii lui Dumnezeu; fă să aflăm bogăția harului dumnezeiesc și să fim părtași la acest har, pentru a ne umple cu adevărata bucurie spirituală și cu mângâierea ta dumnezeiască. Tu pătrunzi adâncimile dumnezeirii; dă-ne o adâncă cunoaștere interioară a lui Dumnezeu, pentru ca să ne dăruim lui cu toată inima și să devenim una cu el. Amin.

Rugăciune după lectură

Doamne noi te rugăm: inspiră faptele noastre și însoțește-le cu ajutorul tău, pentru ca toate rugăciunile și faptele noastre să pornească întotdeauna de la tine și, așa precum încep, la fel să se desăvârșească prin tine. Amin.
sau
Doamne, aprinde inima noastră cu focul Duhului Sfânt, ca să-ți putem sluji cu o inimă curată și un trup nepătat. Amin.

Ad studium et meditationem

Ante
Actiones nostras, quaesumus Domine, aspirando praeveni et adiuvando prosequere, ut cuncta nostra oratio et operatio a te semper incipiat et per te coepta finiatur. Per Christum Dominum nostrum. Amen.

vel

Deus, fons verus luminis et sapientiae de quo omnis scientia emanat, miserere mei et effundi in mentem meam obscuratam tui splendoris radium; amove a me duplicem in qua natus sum caecitatem: peccatum et ignorantiam; largire mihi mentis perspicacitatem, memoriaeque tenacitatem; fac me docilem in addiscendo, promptum in respondendo; adiuva initium, sustine progressum et felicem concede finem. Amen.

Post
Angele Dei, qui custos es mei, me tibi commissum pietate superna: illumina, custodi, rege et guberna. Amen.

vel

Agimus tibi gratias, omnipotens Deus, pro universis beneficiis tuis, qui vivis et regnas in saecula saeculorum. Amen.

Rugăciune pentru a atrage binecuvântarea lui Dumnezeu asupra studiilor

Domnul și Dumnezeul meu, Creator al tuturor lucrurilor, care ai orânduit cu o atât de mare înțelepciune fiecare parte din univers și care după ce ai scos din comorile înțelepciunii Tale cele două coruri de îngeri, i-ai așezat într-o rânduială admirabilă deasupra cetelor cerești: O, tu care ești adevăratul izvor de lumină și înțelepciune, binevoiește și fă să lucească asupra mea o rază din dumnezeiasca înțelepciune, care să izgonească din sufletul meu atât întunericul păcatului cât și neștiința în care sunt născut.
Tu, care faci copiii să vorbească, primește să-mi fii Stăpân și revarsă harul binecuvântării tale pe buzele mele. Dă-mi o inteligență vie, dreaptă și pătrunzătoare, o memorie bună și o dicție bogată și ușoară. Condu-mi primii pași pe calea ce trebuie să o străbat. Întovărășește-mă pe drum și fă să-mi urmez drumul fără piedici. Amin.

(Sfântul Toma de Aquino)

AD MENSAM

Preces ante ientaculum

Oremus:
Benedic, Domine, nos et haec tua dona, quae de tua largitate sumus sumpturi. Per Christum Dominum nostrum. Amen.

Preces post ientaculum

Oremus:
Agimus tibi gratias, omnipotens Deus, pro universis beneficiis tuis; qui vivis et regnas in saecula saeculorum. Amin.

Preces ante Prandium

V. Benedicite! +
R. Benedicite!
V. Oculi omnium
R. in te sperant, Domine, et tu das escam illorum in tempore opportuno; aperis tu manum tuam, et implens omne animal benedictione.
V. Gloria Patri...
R. Sicut erat...
V. Kyrie eleison.
R. Christe eleison.
V. Kyrie eleison.
Pater noster...
V. Oremus:
R. Benedic, Domine, nos et haec tua dona, quae de tua largitate sumus sumpturi. Per Christum Dominum nostrum. Amen.
V. Iube, Domine, benedicere.
R. Mensae caelestis participes faciat nos Rex aeternae gloriae. Amen.
Precaes post Prandium
V. Tu autem, Domine, miserere nobis. +
R. Deo gratias.
V. Confiteantur tibi, Domine, omnia opera tua. R. Et sancti tui benedicant tibi.
V. Gloria Patri...
R. Sicut erat...
V. Agimus tibi gratias,
R. omnipotens Deus, pro universis beneficiis tuis; qui vivis et regnas in saecula saeculorum. Amen.
V. Laudate Dominum omnes gentes, laudate eum omnes populi,
R. Quoniam confirmata est super nos misericordia eius et veritas Domini manet in aeternum.
V. Retribuere dignare,
R. Domine, omnibus nobis bona facientibus propter nomen tuum vitam aeternam. Amen.
V. Benedicamus Domine.
R. Deo gratias.
V. Fidelium animae, per misericordiam Dei, requiescant in pace.
R. Amen.
Pater noster...
V. Deus det nobis suam pacem.
R. Et vitam aeternam. Amen.

Preces ante caenam

V. Benedicite!
R. Benedicite!
V. Edent pauperes
R. et saturabuntur; et laudabunt Dominum, qui requirunt eum: vivent corda eorum in saeculum saeculi.
V. Gloria Patri...
R. Sicut erat...
V. Kyrie eleison.
R. Christe eleison.
V. Kyrie eleison.

Pater noster...

V. Oremus.
R. Benedic, Domine, nos et haec tua dona, quae de tua largitate sumus sumpturi. Per Christum Dominum nostrum. Amen.
V. Iube, domne, benedicere.
R. Ad caenam vitae aeternae perducat nos Rex aeternae gloriae. Amen.

Preces post caenam

V. Tu autem, Domine, miserere nobis.
R. Deo gratias.
V. Memoriam fecit mirabilium suorum misericors et miserator Dominus.
R. Escam dedit timentibus se.
V. Gloria Patri...
R. Sicut erat...
V. Benedictus Deus
R. in donis suis, et sanctus in omnibus operibus suis: qui vivit et regnat in saecula saeculorum. Amen.
V. Retribuere dignare
R. Domine, omnibus nobis bona facientibus propter nomen tuum vitam aeternam. Amen.
V. Benedicamus, Domine.
R. Deo gratias.
V. Fidelium animae per misericordiam Dei, requiescant in pace.
R. Amen.

Pater noster...

V. Deus det nobis suam pacem.
R. Et vitam aeternam. Amen.

BINECUVÂNTĂRI LA MASĂ

Doamne, Dumnezeul milostivirii, vrem să te binecuvântăm necontenit pentru că ne copleșești cu darurile tale. Fie că mâncăm, fie că bem, ajută-ne să facem totul spre slava ta și să-ți mulțumim totdeauna. Prin Isus, Fiul tău, Domnul nostru. Amin.

Îți mulțumim, Părinte, pentru această masă care ne unește împreună. Pune pe buzele noastre cuvinte de laudă, ca să putem invoca numele tău. Dă celor care te slujesc cu dragoste și teamă, belșugul binecuvântărilor tale. Prin Isus Cristos, Domnul nostru. Amin.

Binecuvântat să fii tu, Dumnezeul nostru, pentru alianța reînnoită prin sângele Fiului tău. Tu ai pregătit un ospăț și ne-ai dat pâinea copiilor din cer. Îți mulțumim și pentru pâinea pământească, ce ne întărește puterile pe drumul spre împărăția ta, unde ne aștepți pentru veșnicie. Așa te rugăm prin Cristos Domnul nostru. Amin.

Binecuvântat să fie numele tău, Dumnezeule, Părintele nostru. Tu ai făcut din noi copiii tăi prin Duhul iubirii tale. Fii lăudat pentru toate darurile ce ni le dai prin Isus, Fiul tău, care viețuiește și domnește cu tine și cu Duhul Sfânt, în vecii vecilor. Amin.

Dumnezeule, Tatăl nostru, noi te binecuvântăm fără încetare. Fiul tău hrănește omenirea cu Sfânta Euharistie și o renaște la viața Duhului tău. Învață-ne să împărțim cu recunoștință bunurile creației tale. Prin Cristos Domnul nostru. Amin.

Dumnezeule, Tatăl nostru, tu ne-ai adunat la această masă familială. Primește mulțumirea noastră, păstrează-ne în pace, gata să te slujim în frații noștri, bucurându-ne în veci de milostivirea ta. Prin Cristos Domnul nostru. Amin.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat