"INSTITUTIO GENERALIS"
PRINCIPII ŞI NORME PENTRU UTILIZAREA LITURGHIERULUI ROMAN

CAPITOLUL III

FUNCŢIILE ŞI SLUJIRILE DIN CADRUL LITURGHIEI

58. În comunitatea adunată pentru Liturghie, fiecare are dreptul şi îndatorirea de a participa efectiv, în moduri diferite, după rang ierarhic şi funcţie ⁽¹⁾. Toţi, aşadar, fie slujitori, fie credincioşi, îndeplinindu-şi funcţia, trebuie să facă tot şi numai ceea îi revine fiecăruia ⁽²⁾, astfel încât din însăşi orânduirea celebrării să se arate Biserica structurată în ierarhia şi slujirile sale.

I. FUNCŢII ŞI SLUJIRI PREOŢEŞTI

59. Oricare celebrare legitimă a Euharistiei este condusă de către episcop, fie personal, fie prin preoţi, colaboratorii săi ⁽³⁾.

Când episcopul este prezent la o Liturghie cu participarea poporului, se cuvine ca el să prezideze adunarea şi să-şi asocieze preoţi în celebrare, pe cât se poate concelebrând cu ei.

Aceasta se face nu pentru a spori solemnitatea exterioară a celebrării, ci pentru a manifesta într-o lumină mai vie misterul Bisericii, care este sacrament al unităţii ⁽⁴⁾.

Dacă, însă, episcopul nu celebrează Euharistia, ci încredinţează altcuiva acest lucru, atunci se cuvine ca el în persoană să prezideze liturgia cuvântului şi să dea binecuvântarea la sfârşitul Liturghiei.

60. De asemenea şi preotul care, în comunitatea credincioşilor, în virtutea puterii sacre a Preoţiei, oferă jertfa in persona Christi ⁽⁵⁾, se află prin acest fapt în fruntea adunării, îi prezidează rugăciunea, proclamă vestea mântuirii, îşi asociază poporul în oferirea jertfei prin Cristos în Duhul Sfânt lui Dumnezeu Tatăl, împarte fraţilor săi pâinea vieţii veşnice şi se împărtăşeşte şi el din ea. Aşadar, când celebrează Euharistia, trebuie să slujească lui Dumnezeu şi poporului cu demnitate şi umilinţă, iar prin modul de a se comporta şi de a rosti cuvintele dumnezeieşti trebuie să sugereze credincioşilor prezenţa vie a lui Cristos.

61. Între slujitori, primul loc îl deţine diaconul, al cărui grad ierarhic s-a bucurat de mare respect încă de la începuturile Bisericii. În Liturghie diaconul îşi are rolul propriu: vesteşte evanghelia şi predică uneori cuvântul lui Dumnezeu; propune credincioşilor intenţiile Rugăciunii universale, ajută pe preot, distribuie sfânta Împărtăşanie, mai ales sub specia vinului, şi uneori dă indicaţii adunării privind gesturile şi poziţia.

II. FUNCŢIA ŞI MISIUNEA POPORULUI LUI DUMNEZEU

62. În celebrarea Liturghiei, credincioşii constituie neamul sfânt, poporul dobândit de Dumnezeu şi preoţia împărătească pentru a-i aduce lui Dumnezeu mulţumire şi pentru a oferi jertfa nepătată nu numai prin mâinile preotului, ci şi împreună cu el, şi pentru a învăţa să se ofere pe ei înşişi ⁽⁶⁾. Să caute deci să arate aceasta printr-un adânc simţ religios şi prin dragostea lor faţă de fraţii care iau parte la aceeaşi celebrare.

Să evite aşadar orice formă de individualism sau dezbinare, fiind conştienţi că au acelaşi Tată în ceruri şi, de aceea, între ei cu toţii sunt fraţi.

Să alcătuiască astfel un singur trup, atât în ascultarea cuvântului lui Dumnezeu, cât şi în participarea la rugăciuni şi la cântare, şi mai ales în oferirea comună a jertfei şi în participarea comună la masa Domnului. O frumoasă manifestare a acestei unităţi o constituie gesturile şi poziţia pe care credincioşii le au în comun.

Credincioşii să fie întotdeauna gata să slujească cu bucurie poporul lui Dumnezeu ori de câte ori sunt rugaţi să îndeplinească, în cadrul celebrării, vreo slujire anume.

63. Între credincioşi, corul exercită o misiune liturgică proprie: el trebuie să se îngrijească de executarea corespunzătoare a părţilor ce-i revin în funcţie de diferitele genuri de cântări şi să promoveze participarea activă a credincioşilor la cântec ⁽⁷⁾. Cele spuse despre cor sunt valabile, cu adaptările corespunzătoare, şi pentru toţi ceilalţi care aduc o contribuţie muzicală şi mai ales pentru organist.

64. Este bine să existe un cantor sau un dirijor de cor pentru a conduce şi susţine cântarea poporului. În lipsa corului, cantorului îi revine conducerea diferitelor cântări, poporul îndeplinindu-şi partea care îi revine ⁽⁸⁾.

III. SLUJIRI DEOSEBITE

65. Acolitul este orânduit pentru a sluji la altar şi a-i ajuta pe preot şi pe diacon. Lui îndeosebi i se încredinţează pregătirea altarului şi a vaselor sfinte, precum şi distribuirea împărtăşaniei, al cărei slujitor este în cazuri excepţionale.

66. Lectorul este instituit pentru a citi toate lecturile din Sfânta Scriptură cu excepţia Evangheliei; el poate propune şi intenţiile de la Rugăciunea credincioşilor, iar dacă nu există psalmist, poate să rostească şi psalmul dintre lecturi. Lectorul îşi are, în celebrarea euharistică, rolul său propriu, pe care trebuie să-l exercite el însuşi, chiar dacă sunt prezenţi slujitori de rang superior.

Pentru ca ascultarea lecturilor divine să-i facă pe credincioşi să simtă puterea vie a Sfintei Scripturi şi să o îndrăgească ⁽⁹⁾, este necesar ca lectorii însărcinaţi cu această îndatorire, chiar dacă nu au primit instituirea, să fie cu adevărat pricepuţi şi pregătiţi cu seriozitate.

67. Îndatorirea psalmistului este să rostească psalmul sau cântarea biblică dintre lecturi. Pentru a-şi îndeplini bine îndatorirea, trebuie ca psalmistul să fie stăpân pe arta psalmodierii, să pronunţe corect şi să aibă dicţie bună.

68. Dintre ceilalţi slujitori, unii exercită diferite îndatoriri în prezbiteriu, alţii în afara lui.

Din prima categorie fac parte aceia cărora li s-a încredinţat distribuirea împărtăşaniei, în calitate de slujitori pentru cazuri excepţionale ⁽¹⁰⁾

precum şi aceia care duc liturghierul, crucea, lumânările, pâinea, vinul, apa şi cădelniţa.

În a doua categorie se numără:

a) Comentatorul, care dă credincioşilor explicaţii şi îndemnuri pentru a-i introduce în sensul celebrării şi a-i pregăti să o înţeleagă mai bine. Îndemnurile comentatorului trebuie să fie pregătite cu grijă, să fie clare şi concise. În îndeplinirea funcţiei sale, comentatorul stă într-un loc adecvat în faţa credincioşilor, dar e preferabil să nu stea la pupitru;

b) aceia care, în unele regiuni, îi primesc pe credincioşi la uşa bisericii şi le indică locurile; tot ei orânduiesc procesiunile;

c) cei care fac colecta în biserică.

69. Mai ales în Bisericile şi comunităţile mai mari, e bine să fie desemnată o persoană care să aibă grijă de buna organizare a celebrărilor şi să-i pregătească pe slujitori să le săvârşească frumos, în ordine şi cu evlavie.

70. Toate slujirile inferioare celor proprii diaconului pot fi exercitate şi de bărbaţi laici, chiar dacă n-au fost instituiţi anume pentru aceasta. Slujirile care se împlinesc în afara prezbiteriului pot fi încredinţate şi femeilor, după prudenta apreciere a conducătorului respectivei biserici.

Totuşi conferinţa episcopală poate permite ca o femeie să proclame lecturile ce preced Evanghelia şi să rostească intenţiile Rugăciunii credincioşilor; tot conferinţei episcopale îi revine să precizeze locul din care femeile pot vesti cuvântul lui Dumnezeu în adunarea liturgică ⁽¹¹⁾.

71. Dacă sunt prezente mai multe persoane care pot îndeplini aceeaşi slujire, ea poate fi împărţită între ele; de exemplu un diacon poate executa părţile cântate, iar altul poate sluji la altar; dacă sunt mai multe lecturi, e bine să fie distribuite între mai mulţi lectori, şi aşa mai departe.

72. Dacă la o Liturghie cu credincioşi există un singur slujitor, el poate exercita mai multe funcţii.

73. Pregătirea efectivă a fiecărei celebrări liturgice să se facă prin bună înţelegere între toţi cei interesaţi, atât cu privire la ritual, cât şi la aspectul pastoral şi muzical, sub autoritatea conducătorului respectivei biserici şi ţinând seama şi de părerea credincioşilor în cele ce îi privesc direct pe ei.

[ introducere ]  [ cap. I ]  [ cap. II ]  [ cap. III ]  [ cap. IV ]
[ cap. V ]  [ cap. VI ]  [ cap. VII ]  [ cap. VIII ]