Misal
  Cuprins
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 MISAL 

"INSTITUTIO GENERALIS"
PRINCIPII ȘI NORME PENTRU UTILIZAREA LITURGHIERULUI ROMAN

CAPITOLUL III

FUNCȚIILE ȘI SLUJIRILE DIN CADRUL LITURGHIEI

58. În comunitatea adunată pentru Liturghie, fiecare are dreptul și îndatorirea de a participa efectiv, în moduri diferite, după rang ierarhic și funcție (1). Toți, așadar, fie slujitori, fie credincioși, îndeplinindu-și funcția, trebuie să facă tot și numai ceea îi revine fiecăruia (2), astfel încât din însăși orânduirea celebrării să se arate Biserica structurată în ierarhia și slujirile sale.

I. FUNCȚII ȘI SLUJIRI PREOȚEȘTI

59. Oricare celebrare legitimă a Euharistiei este condusă de către episcop, fie personal, fie prin preoți, colaboratorii săi (3).

Când episcopul este prezent la o Liturghie cu participarea poporului, se cuvine ca el să prezideze adunarea și să-și asocieze preoți în celebrare, pe cât se poate concelebrând cu ei.

Aceasta se face nu pentru a spori solemnitatea exterioară a celebrării, ci pentru a manifesta într-o lumină mai vie misterul Bisericii, care este sacrament al unității (4).

Dacă, însă, episcopul nu celebrează Euharistia, ci încredințează altcuiva acest lucru, atunci se cuvine ca el în persoană să prezideze liturgia cuvântului și să dea binecuvântarea la sfârșitul Liturghiei.

60. De asemenea și preotul care, în comunitatea credincioșilor, în virtutea puterii sacre a Preoției, oferă jertfa in persona Christi (5), se află prin acest fapt în fruntea adunării, îi prezidează rugăciunea, proclamă vestea mântuirii, își asociază poporul în oferirea jertfei prin Cristos în Duhul Sfânt lui Dumnezeu Tatăl, împarte fraților săi pâinea vieții veșnice și se împărtășește și el din ea. Așadar, când celebrează Euharistia, trebuie să slujească lui Dumnezeu și poporului cu demnitate și umilință, iar prin modul de a se comporta și de a rosti cuvintele dumnezeiești trebuie să sugereze credincioșilor prezența vie a lui Cristos.

61. Între slujitori, primul loc îl deține diaconul, al cărui grad ierarhic s-a bucurat de mare respect încă de la începuturile Bisericii. În Liturghie diaconul își are rolul propriu: vestește evanghelia și predică uneori cuvântul lui Dumnezeu; propune credincioșilor intențiile Rugăciunii universale, ajută pe preot, distribuie sfânta Împărtășanie, mai ales sub specia vinului, și uneori dă indicații adunării privind gesturile și poziția.

II. FUNCȚIA ȘI MISIUNEA POPORULUI LUI DUMNEZEU

62. În celebrarea Liturghiei, credincioșii constituie neamul sfânt, poporul dobândit de Dumnezeu și preoția împărătească pentru a-i aduce lui Dumnezeu mulțumire și pentru a oferi jertfa nepătată nu numai prin mâinile preotului, ci și împreună cu el, și pentru a învăța să se ofere pe ei înșiși (6). Să caute deci să arate aceasta printr-un adânc simț religios și prin dragostea lor față de frații care iau parte la aceeași celebrare.

Să evite așadar orice formă de individualism sau dezbinare, fiind conștienți că au același Tată în ceruri și, de aceea, între ei cu toții sunt frați.

Să alcătuiască astfel un singur trup, atât în ascultarea cuvântului lui Dumnezeu, cât și în participarea la rugăciuni și la cântare, și mai ales în oferirea comună a jertfei și în participarea comună la masa Domnului. O frumoasă manifestare a acestei unități o constituie gesturile și poziția pe care credincioșii le au în comun.

Credincioșii să fie întotdeauna gata să slujească cu bucurie poporul lui Dumnezeu ori de câte ori sunt rugați să îndeplinească, în cadrul celebrării, vreo slujire anume.

63. Între credincioși, corul exercită o misiune liturgică proprie: el trebuie să se îngrijească de executarea corespunzătoare a părților ce-i revin în funcție de diferitele genuri de cântări și să promoveze participarea activă a credincioșilor la cântec (7). Cele spuse despre cor sunt valabile, cu adaptările corespunzătoare, și pentru toți ceilalți care aduc o contribuție muzicală și mai ales pentru organist.

64. Este bine să existe un cantor sau un dirijor de cor pentru a conduce și susține cântarea poporului. În lipsa corului, cantorului îi revine conducerea diferitelor cântări, poporul îndeplinindu-și partea care îi revine (8).

III. SLUJIRI DEOSEBITE

65. Acolitul este orânduit pentru a sluji la altar și a-i ajuta pe preot și pe diacon. Lui îndeosebi i se încredințează pregătirea altarului și a vaselor sfinte, precum și distribuirea împărtășaniei, al cărei slujitor este în cazuri excepționale.

66. Lectorul este instituit pentru a citi toate lecturile din Sfânta Scriptură cu excepția Evangheliei; el poate propune și intențiile de la Rugăciunea credincioșilor, iar dacă nu există psalmist, poate să rostească și psalmul dintre lecturi. Lectorul își are, în celebrarea euharistică, rolul său propriu, pe care trebuie să-l exercite el însuși, chiar dacă sunt prezenți slujitori de rang superior.

Pentru ca ascultarea lecturilor divine să-i facă pe credincioși să simtă puterea vie a Sfintei Scripturi și să o îndrăgească (9), este necesar ca lectorii însărcinați cu această îndatorire, chiar dacă nu au primit instituirea, să fie cu adevărat pricepuți și pregătiți cu seriozitate.

67. Îndatorirea psalmistului este să rostească psalmul sau cântarea biblică dintre lecturi. Pentru a-și îndeplini bine îndatorirea, trebuie ca psalmistul să fie stăpân pe arta psalmodierii, să pronunțe corect și să aibă dicție bună.

68. Dintre ceilalți slujitori, unii exercită diferite îndatoriri în prezbiteriu, alții în afara lui.

Din prima categorie fac parte aceia cărora li s-a încredințat distribuirea împărtășaniei, în calitate de slujitori pentru cazuri excepționale (10)

precum și aceia care duc liturghierul, crucea, lumânările, pâinea, vinul, apa și cădelnița.

În a doua categorie se numără:

a) Comentatorul, care dă credincioșilor explicații și îndemnuri pentru a-i introduce în sensul celebrării și a-i pregăti să o înțeleagă mai bine. Îndemnurile comentatorului trebuie să fie pregătite cu grijă, să fie clare și concise. În îndeplinirea funcției sale, comentatorul stă într-un loc adecvat în fața credincioșilor, dar e preferabil să nu stea la pupitru;

b) aceia care, în unele regiuni, îi primesc pe credincioși la ușa bisericii și le indică locurile; tot ei orânduiesc procesiunile;

c) cei care fac colecta în biserică.

69. Mai ales în Bisericile și comunitățile mai mari, e bine să fie desemnată o persoană care să aibă grijă de buna organizare a celebrărilor și să-i pregătească pe slujitori să le săvârșească frumos, în ordine și cu evlavie.

70. Toate slujirile inferioare celor proprii diaconului pot fi exercitate și de bărbați laici, chiar dacă n-au fost instituiți anume pentru aceasta. Slujirile care se împlinesc în afara prezbiteriului pot fi încredințate și femeilor, după prudenta apreciere a conducătorului respectivei biserici.

Totuși conferința episcopală poate permite ca o femeie să proclame lecturile ce preced Evanghelia și să rostească intențiile Rugăciunii credincioșilor; tot conferinței episcopale îi revine să precizeze locul din care femeile pot vesti cuvântul lui Dumnezeu în adunarea liturgică (11).

71. Dacă sunt prezente mai multe persoane care pot îndeplini aceeași slujire, ea poate fi împărțită între ele; de exemplu un diacon poate executa părțile cântate, iar altul poate sluji la altar; dacă sunt mai multe lecturi, e bine să fie distribuite între mai mulți lectori, și așa mai departe.

72. Dacă la o Liturghie cu credincioși există un singur slujitor, el poate exercita mai multe funcții.

73. Pregătirea efectivă a fiecărei celebrări liturgice să se facă prin bună înțelegere între toți cei interesați, atât cu privire la ritual, cât și la aspectul pastoral și muzical, sub autoritatea conducătorului respectivei biserici și ținând seama și de părerea credincioșilor în cele ce îi privesc direct pe ei.


Note
1. Cf. Sacrosanctum Concilium, nr. 14, 26.
2. Cf. ibid., nr. 28.
3. Cf. Lumen gentium, nr. 26, 28; Sacrosanctum Concilium, nr. 42.
4. Cf. Sacrosanctum Concilium, nr. 26.
5. Cf. Presbyterorum ordinis, nr. 2; Lumen gentium, nr. 28.
6. Cf. Sacrosanctum Concilium, nr. 48; Eucharisticum Mysterium, nr. 17: AAS 59 (1967) pag. 548-549.
7. Cf. Musicam sacram, nr. 19: AAS 59 (1967) pag. 306.
8. Cf. ibid., nr. 21.
9. Cf. Sacrosanctum Concilium, nr. 24.
10. Cf. Sfânta Congregație pentru Disciplina Sacramentelor, Instr. Immensae caritatis, 1: AAS 65 (1973) pag. 265-266.55. Cf. Sfânta Congregație pentru Cultul Divin, Instr. Liturgicae instaurationes, 5 sept. 1970, nr. 7: AAS 62 (1970) pag. 700-701.
11. Cf. Sfânta Congregație pentru Cultul Divin, Instr. Liturgicae instaurationes, 5 sept. 1970, nr 7: AAS 62 (1970) pag. 700-701.

[ introducere ]  [ cap. I ]  [ cap. II ]  [ cap. III ]  [ cap. IV ]
[ cap. V ]  [ cap. VI ]  [ cap. VII ]  [ cap. VIII ]



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat