NORME GENERALE PRIVITOARE

LA ANUL LITURGIC ŞI LA CALENDAR

CAPITOLUL I

ANUL LITURGIC

1. Sfânta Biserică celebrează cu pomenire sacră, în zilele stabilite din cursul anului, lucrarea mântuitoare a lui Cristos. În fiecare săptămână, în ziua numită ziua Domnului - duminica - ea aminteşte Învierea Domnului, pe care o sărbătoreşte cu cea mai mare solemnitate o dată pe an, la Paşti, împreună cu fericita lui Pătimire. În cursul anului, Biserica desfăşoară întregul mister al lui Cristos şi comemorează zilele naşterii pentru cer ale sfinţilor.

În diferitele timpuri ale anului liturgic, conform unor rânduieli transmise prin tradiţie, Biserica întregeşte formaţia credincioşilor prin exerciţii de pietate şi asceză, prin instruire, prin rugăciune, prin fapte de pocăinţă şi milostenie ⁽¹⁾.

2. Principiile de mai jos pot şi trebuie să fie aplicate atât la Ritul roman cât şi la toate celelalte rituri: normele practice, însă, trebuie privite ca referitoare numai la Ritul roman, dacă nu este vorba de lucruri care, prin natura lor, se referă şi la celelalte rituri ⁽²⁾.

PARTEA I - ZILELE LITURGICE

I. Ziua liturgică în general

3. Fiecare zi este sfinţită prin celebrările liturgice ale poporului lui Dumnezeu, mai ales prin jertfa euharistică şi prin oficiul divin.

Ziua liturgică durează de la miezul nopţii până la miezul nopţii următoare. Însă celebrarea duminicii şi a solemnităţilor începe deja din seara zilei precedente.

II. Duminica

4. În prima zi a fiecărei săptămâni, numită ziua Domnului sau duminica, Biserica celebrează misterul pascal, conform tradiţiei apostolice care datează încă din ziua Învierii lui Cristos. Aşadar, duminica trebuie socotită sărbătoarea primordială ⁽³⁾.

5. Pentru importanţa ei deosebită, celebrarea duminicii primează faţă de toate celelalte zile, cu excepţia solemnităţilor şi a sărbătorilor Domnului; duminicile din Advent, din Postul Mare şi din timpul pascal au întâietate asupra tuturor sărbătorilor Domnului şi asupra tuturor solemnităţilor. Solemnităţile care cad în aceste duminici se anticipă sâmbăta.

6. Duminica exclude de la sine stabilirea unei alte sărbători fixe în cadrul ei. Totuşi:

a) în duminica din octava Naşterii Domnului este sărbătoarea Sfintei Familii;

b) în duminica de după 6 ianuarie este sărbătoarea Botezului Domnului;

c) în duminica de după Rusalii este solemnitatea Preasfintei Treimi;

d) în ultima duminică de peste an este solemnitatea Domnului nostru Isus Cristos Regele Universului.

7. Acolo unde solemnitatea Epifaniei, a Înălţării şi a Preasfântului Trup şi Sânge al lui Cristos nu sunt sărbători de poruncă, ele sunt fixate în calendar, ca în ziua lor proprie, duminica, astfel:

a) Epifania, în duminica dintre 2 şi 8 ianuarie;

b) Înălţarea, în duminica a VII-a a Paştelui;

c) Solemnitatea Presfântului Trup şi Sânge al lui Cristos, în duminica de după Preasfânta Treime.

III. Solemnităţi, sărbători şi comemorări

8. În cursul anului, Biserica, celebrând misterul lui Cristos, venerează cu deosebită iubire pe fericita Născătoare de Dumnezeu, Maria, şi pune în faţa pietăţii credincioşilor amintirea martirilor şi a celorlalţi sfinţi ⁽⁴⁾.

9. Sfinţii care au importanţă universală se sărbătoresc obligatoriu în întreaga Biserică. Ceilalţi sunt înscrişi în calendar, însă cu celebrare facultativă, sau sunt lăsaţi în seama cultului fiecărei Biserici particulare sau naţiuni sau familii călugăreşti ⁽⁵⁾.

10. După importanţa ce li se atribuie, celebrările se împart în: solemnităţi, sărbători şi comemorări.

11. Solemnităţile sunt socotite zilele cele mai importante, a căror celebrare începe de la primele vespere din ajun. Unele solemnităţi sunt înzestrate şi cu o Liturghie proprie a vigiliei, care se foloseşte la eventualele celebrări din seara anterioară.

12. Celebrarea Paştelui şi a Crăciunului, solemnităţile supreme, se continuă opt zile. Ambele octave au rânduieli proprii.

13. Sărbătorile se celebrează în limitele zilei naturale; de aceea nu au prime vespere, dacă nu este vorba de sărbători ale Domnului care cad în duminicile de peste an şi din timpul Crăciunului, înlocuind oficiul acestora.

14. Comemorările sunt fie obligatorii fie facultative; celebrarea lor se îmbină cu celebrarea feriei respective după normele expuse în principii şi norme pentru utilizarea Liturghierului şi în normele Liturgiei orelor.

Comemorările obligatorii ce cad în feriile Postului Mare pot fi celebrate doar ca facultative.

Dacă în aceeaşi zi sunt înscrise în calendar mai multe comemorări facultative, poate fi celebrată numai una dintre ele, omiţându-se celelalte.

15. În sâmbetele de peste an în care nu cade nici o comemorare obligatorie se poate face comemorare facultativă a fericitei Fecioare Maria.

IV. Feriile

16. Zilele din săptămână, care urmează duminicii, se numesc ferii. Ele se celebrează diferit, după importanţa lor:

a) Miercurea Cenuşii precum şi feriile din Săptămâna Sfântă - de luni până joi inclusiv - primează faţă de orice alte celebrări;

b) feriile Adventului dintre 17 şi 24 decembrie inclusiv precum şi toate feriile din Postul Mare primează asupra comemorărilor obligatorii;

c) celelalte ferii sunt înlocuite de toate solemnităţile şi sărbătorile şi se îmbină cu comemorările.

PARTEA A II-A - CICLUL ANUAL

17. Biserica retrăieşte, în ciclul anual, întregul mister al lui Cristos, de la Întrupare până la ziua Rusaliilor şi până la aşteptarea venirii Domnului ⁽⁶⁾.

I. Triduumul pascal

18. Cristos a îndeplinit lucrarea răscumpărării omului şi a preamăririi desăvârşite a lui Dumnezeu mai cu seamă prin misterul său pascal, prin care, murind, a nimicit moartea noastră şi, înviind, ne-a redobândit viaţa. De aceea Triduum-ul pascal al Pătimirii şi Învierii Domnului străluceşte ca o culme a întregului an liturgic ⁽⁷⁾. Aşadar importanţa pe care o are duminica pentru săptămână solemnitatea Paştelui o are pentru întregul an liturgic ⁽⁸⁾.

19. Triduumul pascal al Pătimirii şi Învierii Domnului începe de la Liturghia de seară a Cinei Domnului, îşi are centrul în vigilia pascală şi se încheie cu vesperele Învierii Domnului.

20. În Vinerea Patimilor ⁽⁹⁾ şi, după caz, chiar şi în Sâmbăta Sfântă până la vigilia pascală ⁽¹⁰⁾, se celebrează pretutindeni sfântul post pascal.

21. Vigilia pascală, din noaptea sfântă în care a înviat Domnul, este socotită ca "maica tuturor vigiliilor" ⁽¹¹⁾; în ea Biserica lui Cristos aşteaptă priveghind Învierea şi o celebrează în sacramente. Aşadar întreaga celebrare a acestei vigilii sacre trebuie să se desfăşoare noaptea: fie să înceapă după lăsarea nopţii, fie să se sfârşească înainte de zorii duminicii.

II. Timpul pascal

22. Cele cincizeci de zile de la duminica Învierii până la duminica Rusaliilor se sărbătoresc în bucurie şi veselie, ca o unică zi de sărbătoare, "marea duminică" ⁽¹²⁾.

Acestea sunt zilele în care se cântă cu precădere Aleluia.

23. Duminicile din acest timp sunt socotite duminici ale Paştelui şi, după duminica Învierii, sunt numite duminicile a II-a, a III-a, a IV-a, a V-a, a VI-a şi a VII-a a Paştelui; acest timp sfânt de cincizeci de zile se încheie cu duminica Rusaliilor.

24. Primele opt zile ale timpului pascal constituie octava Paştelui şi sunt celebrate ca solemnităţi ale Domnului.

25. În a patruzecea zi după Paşti se celebrează Înălţarea Domnului; acolo unde nu este de poruncă, este fixată în duminica a VII-a a Paştelui.

26. Feriile de după Înălţare până în sâmbăta dinaintea Rusaliilor pregătesc pentru venirea Duhului Sfânt Mângâietorul.

III. Postul Mare

27. Timpul Postului Mare este orânduit pentru pregătirea celebrării Paştelui: liturgia acestui timp îi pregăteşte pentru celebrarea misterului pascal atât pe catehumeni, prin diferitele grade ale iniţierii creştine, cât şi pe credincioşi, care îşi aduc aminte de Botezul primit şi fac pocăinţă ⁽¹³⁾.

28. Timpul Postului Mare ţine de la Miercurea Cenuşii până la Liturghia Cinei Domnului exclusiv.

De la începutul Postului Mare până la vigilia pascală nu se spune Aleluia.

29. În miercurea de la începutul Postului Mare, care este ţinută pretutindeni ca zi de post ⁽¹⁴⁾, se face impunerea cenuşii.

30. Duminicile din acest timp se numesc Duminica I, a II-a, a III-a, a IV-a şi a V-a din Postul Mare. Duminica a VI-a, în care începe Săptămâna Sfântă, se numeşte Duminica Floriilor şi a Pătimirii Domnului.

31. Săptămâna Sfântă este orânduită spre amintirea şi retrăirea Pătimirii Domnului, începând cu intrarea lui mesianică în Ierusalim.

În joia din Săptămâna Sfântă, dimineaţa, episcopul, concelebrând Liturghia cu preoţii săi, binecuvântează uleiurile sfinte şi sfinţeşte crisma.

IV. Timpul Crăciunului

32. În afară de celebrarea anuală a misterului pascal, cea mai veche sărbătoare în Biserică este amintirea Naşterii Domnului şi a primelor lui manifestări: aceasta se face în timpul Crăciunului.

33. Timpul Crăciunului începe de la primele vespere ale Naşterii Domnului şi se încheie în duminica de după Epifanie sau de după 6 ianuarie, inclusiv.

34. Liturghia vigiliei Crăciunului se celebrează în seara zilei de 24 decembrie, fie înainte, fie după primele vespere.

În ziua Naşterii Domnului preoţii pot celebra câte trei Liturghii, după o veche tradiţie romană, şi anume noaptea, în zori şi în timpul zilei.

35. Naşterea Domnului îşi are octava proprie, orânduită astfel:

a) În duminica din cadrul octavei sau, dacă nu există, în ziua de 30 decembrie, este sărbătoarea Sfintei Familii a lui Isus, Maria şi Iosif.

b) În ziua de 26 decembrie este sărbătoarea Sfântului Ştefan, primul martir.

c) În ziua de 27 decembrie este sărbătoarea Sfântului Ioan, apostol şi evanghelist.

d) În ziua de 28 decembrie este sărbătoarea Sfinţilor Prunci Nevinovaţi.

e) Zilele de 29, 30, 31 sunt zile din octavă.

f) În ziua de 1 ianuarie, în octava Naşterii Domnului, este solemnitatea Sfintei Maria, Născătoarea de Dumnezeu; se comemorează şi Preasfântul Nume al lui Isus.

36. Duminica dintre 2 şi 5 ianuarie este duminica a II-a după Naşterea Domnului.

37. Epifania Domnului se celebrează în ziua de 6 ianuarie; acolo unde nu este de poruncă, este fixată în duminica dintre 2 şi 8 ianuarie (cf.n. 7).

38. În duminica de după 6 ianuarie este sărbătoarea Botezului Domnului.

V. Timpul Adventului

39. Timpul Adventului are o dublă natură: este o pregătire pentru solemnitatea Naşterii Domnului, în care se cinsteşte prima venire a Fiului lui Dumnezeu între oameni, şi totodată este timp în care, prin această amintire, minţile sunt călăuzite spre aşteptarea celei de-a doua veniri a lui Cristos, la sfârşitul timpurilor. Astfel, timpul Adventului apare ca o perioadă de aşteptare plină de evlavie şi de bucurie.

40. Timpul Adventului începe de la primele vespere ale duminicii care cade în 30 noiembrie, sau este imediat următoare acestei date, şi se termină înainte de primele vespere ale Naşterii Domnului.

41. Duminicile acestui timp se numesc duminicile I, a II-a, a III-a, a IV-a din Advent.

42. Feriile dintre 17 şi 24 decembrie inclusiv au drept scop o pregătire mai directă pentru Naşterea Domnului.

VI. Timpul de peste an

43. În afară de timpurile care au un caracter specific, rămân în cursul anului treizeci şi trei sau treizeci şi patru de săptămâni în care nu este celebrat un aspect deosebit al misterului lui Cristos, ci mai degrabă este cinstit misterul lui Cristos în plinătatea sa, mai ales în zilele de duminică. Această perioadă se numeşte timpul "de peste an".

44. Timpul de peste an începe în lunea care urmează duminicii de după 6 ianuarie şi durează până marţi înainte de Postul Mare, inclusiv; reîncepe în lunea de după duminica Rusaliilor şi se termină înainte de primele vespere ale duminicii I din Advent.

Pentru duminicile şi pentru feriile acestui timp se folosesc rânduielile specifice aflate în Breviar şi în Liturghier.

VII. Rogaţiunile şi postul celor patru anotimpuri

45. La Rogaţiuni şi în postul celor patru anotimpuri, Biserica îl imploră pe Domnul pentru diferitele nevoi ale oamenilor, mai ales pentru roadele pământului şi munca oamenilor, şi îi aduce public mulţumire.

46. Pentru ca Rogaţiunile şi postul celor patru anotimpuri să poată fi adaptate necesităţilor diferitelor locuri şi persoane, timpul şi modul celebrării lor trebuie stabilite de conferinţele episcopale.

Ţinând seama de necesităţile locale, autoritatea competentă va stabili normele privitoare la dimensiunile celebrării - una sau mai multe zile - şi la frecvenţa ei în cursul anului.

47. Pentru aceste celebrări se va alege, dintre Liturghiile votive, aceea care este mai bine adaptată scopului rugăciunii respective.

CAPITOLUL

CALENDARUL

Partea I - CALENDARUL ŞI CELEBRĂRILE

PE CARE TREBUIE SĂ LE CUPRINDĂ

48. Orânduirea celebrărilor anului liturgic este stabilită prin calendar, care este general sau particular, după cum a fost alcătuit pentru a fi folosit în întreg ritul roman sau pentru folosul unei Biserici particulare sau al unei familii călugăreşti.

49. În calendarul general este înscris întreg ciclul celebrărilor, atât ale misterului mântuirii, în Propriul timpului, cât şi ale acelor sfinţi care, având importanţă universală, sunt sărbătoriţi în mod obligatoriu de toţi, precum şi ale altor sfinţi care arată universalitatea şi continuitatea sfinţeniei în poporul lui Dumnezeu.

Calendarele particulare conţin celebrări care au un caracter mai special, îmbinate organic cu ciclul general. Într-adevăr, se cuvine ca sfinţii care aparţin în mod deosebit unei Biserici sau unei familii călugăreşti să primească în ele o cinstire deosebită.

Calendarele particulare vor fi alcătuite de autoritatea competentă, dar vor fi aprobate de Scaunul Apostolic.

50. În alcătuirea calendarelor particulare se va ţine seama de următoarele:

a) Propriul timpului sau ciclul timpurilor liturgice, al solemnităţilor şi al sărbătorilor, prin care misterul Răscumpărării este desfăşurat şi celebrat în decursul anului bisericesc, trebuie să rămână neatins şi să se bucure de cuvenita prioritate faţă de celebrările particulare.

b) Celebrările proprii se vor îmbina organic cu celebrările universale, ţinând seama de ordinea şi prioritatea indicate de fiecare dată în tabelul zilelor liturgice. Pentru ca aceste calendare particulare să nu fie supraîncărcate, fiecărui sfânt i se va atribui câte o singură celebrare în anul liturgic, rezervându-se, acolo unde motivele pastorale o recomandă, o a doua celebrare în formă de comemorare facultativă pentru transferarea sau descoperirea relicvelor sfinţilor patroni sau fondatori ai unor Biserici sau familii călugăreşti.

c) Celebrările inculte să nu constituie o dublare a altor celebrări deja existente în ciclul misterelor mântuirii şi să nu fie adăugate într-un număr exagerat de mare.

Norme privind Calendarul 110

51. Deşi în mod normal fiecare dieceză trebuie să-şi aibă calendarul său, precum şi propriul oficiilor şi al Liturghiilor, nu există nici un impediment ca un calendar sau un propriu să fie comun unei întregi provincii sau regiuni sau naţiuni sau chiar unui teritoriu mai extins; acestea vor fi alcătuite prin colaborarea celor interesaţi.

Acest principiu poate fi păstrat, în acelaşi mod, şi pentru calendarele mai multor provincii ale unor familii călugăreşti aflate pe acelaşi teritoriu civil.

52. Calendarul particular se alcătuieşte inserând în calendarul general solemnităţile, sărbătorile şi comemorările proprii, şi anume:

a) În calendarul diecezan, pe lângă celebrările patronilor şi celebrarea sfinţirii bisericii catedrale, se inserează sfinţii şi fericiţii care au o legătură deosebită cu dieceza, de pildă prin faptul că s-au născut, ori au locuit mai multă vreme, ori au murit acolo.

b) În calendarul unei familii călugăreşti, pe lângă celebrarea titlului, a fondatorului şi a patronului, se înscriu sfinţii şi Fericiţii care au fost membri ai acelei familii călugăreşti sau au avut o relaţie deosebită cu ea.

c) Calendarul unei Biserici locale, în afară de celebrările propriei dieceze sau familii călugăreşti, cuprinde celebrările proprii Bisericii respective, înscrise în tabelul zilelor liturgice, precum şi celebrările sfinţilor al căror trup este păstrat în acea Biserică. Membrii familiilor călugăreşti se unesc cu comunitatea Bisericii locale pentru a celebra aniversarea sfinţirii bisericii catedrale şi a patronului principal al locului şi al regiunii în care se află.

53. Când o anumită dieceză sau familie călugărească are un număr mai mare de sfinţi şi fericiţi, se va evita supraîncărcarea calendarului diecezei sau institutului. Pentru aceasta:

a) Se poate face o celebrare comună pentru toţi sfinţii şi fericiţii diecezei sau familiei călugăreşti sau pentru o categorie anume.

b) Vor fi înscrişi în calendar pentru celebrare separată numai sfinţii şi fericiţii care au o însemnătate deosebită pentru întreaga dieceză sau familie călugărească.

c) Ceilalţi sfinţi şi fericiţi vor fi celebraţi numai în locurile cu care au o relaţie deosebită sau unde li se păstrează corpul.

54. Dacă nu se prevede altfel în Tabelul zilelor liturgice pentru vreuna din ele, sau dacă motive istorice sau pastorale nu impun altceva, celebrările proprii se înscriu în calitate de comemorări obligatorii sau facultative. Nu există nici un impediment ca unele celebrări să se ţină în anumite locuri mai solemn decât în restul diecezei sau al familiei călugăreşti.

Norme privind Calendarul 111

55. Celebrările înscrise în calendarul propriu trebuie ţinute de toţi cei datori să observe acel calendar; scoaterea lor din calendar sau schimbarea gradului lor nu se pot face decât cu aprobarea Scaunului Apostolic.

Partea a II-a - STABILIREA ZILEI CELEBRĂRII

56. Obiceiul Bisericii este de a-i celebra pe sfinţi în ziua naşterii lor pentru cer: se recomandă ca acest lucru să se respecte şi în celebrările proprii care se înscriu în calendarul particular.

În acelaşi timp, deşi celebrările proprii au o deosebită importanţă pentru fiecare Biserică particulară sau familie călugărească, este foarte indicat ca în celebrarea solemnităţilor, a sărbătorilor şi a comemorărilor obligatorii, înscrise în calendarul general, să se păstreze, pe cât posibil, unitatea.

De aceea, în înscrierea celebrărilor proprii în calendarul particular, se va ţine seamă de următoarele:

a) Celebrările care sunt înscrise şi în calendarul general vor fi înscrise în calendarul propriu la aceeaşi dată, schimbându-se, dacă e necesar, gradul celebrării.

Acelaşi principiu se va respecta pentru celebrările unei Biserici locale în relaţie cu calendarul diecezan sau călugăresc.

b) Celebrările sfinţilor care nu se află în calendarul general se vor fixa în ziua naşterii lor pentru cer. Dacă aceasta nu este cunoscută, celebrarea se va fixa într-o zi care se află în alt mod în relaţie cu sfântul respectiv, de exemplu ziua hirotonirii sale, a descoperirii sau a transferării relicvelor; dacă nu, se va fixa într-o zi care în calendarul particular respectiv este liberă de alte celebrări.

c) Dacă ziua naşterii pentru cer sau ziua proprie coincide cu o celebrare obligatorie, fie şi de rang inferior, din calendarul general sau particular, celebrarea se va fixa în proxima zi liberă.

d) Dacă este vorba de o celebrare care din motive pastorale nu poate fi transferată în altă zi, se va transfera celebrarea obligatorie cu care coincide

e) Alte celebrări, numite inculte, vor fi înscrise în ziua cea mai potrivită din punct de vedere pastoral.

f) Pentru ca ciclul anului liturgic să-şi păstreze claritatea şi strălucirea şi ca să nu existe vreo suprapunere continuă pentru celebrările sfinţilor, în zilele care cad de obicei în timpul Postului Mare şi în octava Paştelui, precum şi în zilele dintre 17 şi 31 decembrie, nu se vor fixa celebrări particulare, dacă nu este vorba de comemorări facultative sau de sărbători aflate în tabelul zilelor liturgice la nr. 8 a, b, c, d, ori de solemnităţi care nu pot fi transferate în alt timp.

Solemnitatea Sfântului Iosif (19 martie),acolo unde nu e de poruncă, poate fi transferată de conferinţa episcopală în altă zi aflată în afara Postului Mare.

57. Sfinţii şi fericiţii înscrişi împreună în calendar se celebrează întotdeauna împreună, dacă celebrările lor sunt de acelaşi rang, chiar dacă unul sau mai mulţi dintre ei se află într-o relaţie mai strânsă cu Biserica respectivă. Dacă însă unul sau mai mulţi dintre aceşti sfinţi sau fericiţi trebuie să aibă o celebrare de rang mai înalt, celebrarea se face numai pentru aceştia, iar ceilalţi sunt omişi, dacă nu cumva este cazul să fie fixaţi în altă zi, cu formă de celebrare obligatorie.

58. Pentru binele pastoral al credincioşilor, în duminicile de peste an se pot fixa anumite celebrări care ar cădea în timpul săptămânii şi cărora evlavia lor le atribuie o importanţă deosebită, cu condiţia ca, în tabelul de precedenţă, să fie de rang mai înalt decât duminica respectivă. Se pot spune pentru aceste celebrări toate Liturghiile care se fac cu participarea poporului.

59. Precedenţa între zilele liturgice, în privinţa celebrării lor, este determinată în mod exclusiv de următorul tabel:

TABELUL ZILELOR LITURGICE

ORÂNDUIT ÎN FUNCŢIE DE PRECEDENŢĂ

I

1. Triduumul pascal al Pătimirii şi Învierii Domnului.

2. Naşterea Domnului, Epifania, Înălţarea şi Rusaliile.

Duminicile Adventului, ale Postului Mare şi ale Paştelui.

Miercurea Cenuşii.

Feriile din Săptămâna Sfântă, de luni până joi inclusiv.

Zilele din octava Paştelui.

3. Solemnităţile Domnului, ale sfintei Fecioare Maria şi ale sfinţilor care sunt înscrise în Calendarul general.

Comemorarea tuturor credincioşilor răposaţi.

4. Solemnităţile proprii, şi anume:

a) Solemnitatea patronului principal al locului sau oraşului.

b) Solemnitatea sfinţirii şi a aniversării sfinţirii bisericii proprii.

c) Solemnitatea patronului bisericii proprii.

d) Solemnitatea titlului sau a fondatorului sau a patronului principal al ordinului sau congregaţiei.

II

5. Sărbătorile Domnului care sunt înscrise în calendarul general.

6. Duminicile din timpul Crăciunului şi duminicile de peste an.

7. Sărbătorile fericitei Fecioare Maria şi ale sfinţilor, aflate în Calendarul general.

8. Sărbătorile proprii, şi anume:

a) Sărbătoarea patronului principal al diecezei.

b) Sărbătoarea aniversării sfinţirii bisericii catedrale.

c) Sărbătoarea patronului principal al regiunii, al provinciei, al naţiunii sau al unui teritoriu mai întins.

d) Sărbătoarea titlului, a fondatorului, a patronului principal al unui ordin sau al unei congregaţii şi provincii călugăreşti, cu excepţia celor prescrise la nr. 4.

e) Alte sărbători proprii unei Biserici.

f) Alte sărbători înscrise în calendarul unei dieceze ori al unui ordin sau unei congregaţii.

9. Feriile Adventului dintre 17 şi 24 decembrie inclusiv.

Zilele din octava Crăciunului.

Feriile din Postul Mare.

III

10. Comemorările obligatorii din Calendarul general.

11. Comemorările obligatorii proprii, şi anume:

a) Comemorarea patronului secundar al locului, al diecezei, al regiunii sau provinciei, al naţiunii sau al unui teritoriu mai întins, al ordinului sau al congregaţiei şi provinciei călugăreşti.

b) Alte comemorări obligatorii proprii Bisericii respective.

c) Alte comemorări obligatorii înscrise în calendarul diecezei sau al ordinului ori congregaţiei.

12. Comemorările facultative care, în modul descris în Principiile şi Normele pentru Liturghie şi pentru oficiu, se pot ţine şi în zilele de la nr.9.

În acelaşi fel pot fi celebrate drept comemorări facultative comemorările obligatorii care cad în mod accidental în feriile Postului Mare.

13. Feriile Adventului până la 16 decembrie inclusiv.

Feriile din timpul Crăciunului, de la 2 ianuarie până în sâmbăta de după Epifanie.

Feriile din timpul pascal, de luni după octava Paştelui până în sâmbăta dinainte de Rusalii inclusiv.

Feriile de peste an.

60. Dacă în aceeaşi zi cad mai multe celebrări, se face aceea care are un rang superior în tabelul zilelor liturgice. Totuşi, o solemnitate peste care se suprapune o zi liturgică ce se bucură de precedenţă se va transfera în proxima zi în care nu cade nici una din celebrările înscrise sub nr. 1-8 în tabelul de precedenţă, respectându-se şi cele stabilite la nr. 5. Celelalte celebrări se omit în acel an.

61. Dacă în aceeaşi zi trebuie celebrate vesperele oficiului curent şi primele vespere ale zilei următoare, prevalează vesperele celebrării care are un rang superior în tabelul zilelor liturgice; în caz de paritate, se celebrează vesperele zilei curente.