SCRISOAREA APOSTOLICĂ

"MOTU PROPRIO" DE APROBARE A NORMELOR UNIVERSALE PRIVITOARE LA ANUL LITURGIC ŞI A NOULUI CALENDAR ROMAN GENERAL

PAPA PAUL AL VI-LEA

Conciliul Vatican II ne învaţă cu claritate că celebrarea MISTERULUI PASCAL are cea mai mare importanţă în cultul religios creştin şi desfăşurarea ei cuprinde zilele şi săptămânile întregului an. De aceea este necesar ca misterul pascal al lui Cristos să fie pus mai limpede în lumină prin orânduirea anului liturgic, ale cărei norme au fost stabilite de Sfântul Conciliu însuşi ⁽¹⁾, atât în ce priveşte propriul timpului şi al sfinţilor cât şi în privinţa revizuirii calendarului roman.

I

Este adevărat că, în decursul veacurilor, datorită creşterii numărului de vigilii, de sărbători şi de octave, precum şi datorită faptului că diferitele părţi ale anului liturgic s-au intersectat mai mult, creştinii au ajuns să folosească adeseori exerciţii de pietate particulare care dădeau impresia că atenţia lor este oarecum abătută de la principalele mistere ale răscumpărării.

Se ştie că predecesorii noştri Sfântul Pius al X-lea şi Ioan al XXIII-lea de fericită amintire au dat anumite indicaţii având drept scop să redea duminicii străvechea ei demnitate aşa încât să fie cu adevărat socotită de toţi ziua de sărbătoare prin excelenţă ⁽²⁾; aceste indicaţii vizau şi reorganizarea celebrării liturgice a Postului Mare. De asemenea, predecesorul nostru de fericită amintire Pius al XII-lea a reintrodus în Biserica Apuseană, printr-un decret ⁽³⁾, vigilia solemnă din noaptea de Paşti; în aceasta, celebrându-se sacramentele iniţierii creştine, poporul lui Dumnezeu îşi reînnoieşte legământul spiritual cu Domnul Cristos cel înviat.

Urmând propovăduirea Sfinţilor Părinţi şi învăţătura fermă a Bisericii Catolice, aceşti supremi pontifi îşi dădeau seama pe bună dreptate că desfăşurarea anuală a liturgiei nu este numai o comemorare a faptelor prin care Cristos Isus ne-a adus mântuirea murind pe cruce şi nici o simplă reamintire a unor lucruri întâmplate în trecut, prin a căror meditare sufletele credincioşilor, chiar şi ale celor mai simpli, pot dobândi învăţătură şi hrană, ci ne învăţau că celebrarea anului liturgic "are o deosebită putere şi eficacitate sacramentală pentru nutrirea vieţii creştine" ⁽⁴⁾. Acest lucru îl simţim şi îl afirmăm şi noi.

Aşadar, pe bună dreptate, atunci când celebrăm misterul Naşterii lui Cristos ⁽⁵⁾ şi arătarea lui în lume, ne rugăm ca, prin acela pe care l-am recunoscut asemenea nouă la înfăţişare, să ne învrednicim de reînnoire lăuntrică ⁽⁶⁾; iar când retrăim Paştele lui Cristos, cerem de la Dumnezeu cel preaînalt ca aceia care au fost renăscuţi împreună cu Cristos să rămână fideli, în trăirea lor, sacramentului pe care l-au primit în credinţă ⁽⁷⁾.

Într-adevăr, după cum afirmă Conciliul Vatican II, Biserica celebrând astfel misterele Răscumpărării deschide credincioşilor bogăţiile virtuţilor şi meritelor Domnului său, actualizându-le, într-un fel, în tot decursul timpului, pentru ca astfel credincioşii să vină în contact cu ele şi să se umple de harul mântuirii ⁽⁸⁾.

De aceea, revizuirea anului liturgic şi normele care se referă la aceasta nu au alt scop decât să-i facă pe credincioşi să participe mai intens, prin credinţă, speranţă şi iubire, la întregul mister al lui Cristos desfăşurat în ciclul anual ⁽⁹⁾.

II

În acelaşi sens, şi sărbătorile fericitei Fecioare Maria, care este indisolubil legată de lucrarea Fiului său ⁽¹⁰⁾, şi comemorările sfinţilor, prin care se scoate în relief pe drept cuvânt naşterea pentru cer a stăpânilor noştri mărturisitori şi biruitori ⁽¹¹⁾ strălucesc în lumină vie, căci sărbătorile sfinţilor proclamă faptele minunate ale lui Cristos în slujitorii săi şi oferă credincioşilor exemple vrednice de imitat ⁽¹²⁾. Biserica Catolică a afirmat întotdeauna cu tărie şi certitudine că prin sărbătorile sfinţilor se vesteşte şi se reînnoieşte misterul pascal al lui Cristos ⁽¹³⁾.

Nu se poate nega, însă, că în decursul veacurilor au fost introduse prea multe sărbători ale sfinţilor şi de aceea Conciliul a atras atenţia în mod oportun: Pentru ca sărbătorile sfinţilor să nu fie puse mai presus de sărbătorile care celebrează misterele mântuirii, multe din ele vor fi lăsate să se celebreze la nivel de Biserică locală, naţiune sau familie călugărească; vor fi extinse la Biserica întreagă numai acelea care comemorează sfinţi de importanţă cu adevărat universală ⁽¹⁴⁾.

Pentru a duce la îndeplinire decretele Conciliului, unele nume de sfinţi au fost scoase din Calendarul general şi, pe de altă parte, s-a permis ca alţi sfinţi să fie comemoraţi în mod facultativ, iar cultul adus fiecăruia în regiunea proprie să fie revizuit în mod corespunzător. Ca urmare, numele unor sfinţi care nu sunt cunoscuţi pretutindeni au fost scoase din Calendarul roman şi au fost introduse numele unor martiri născuţi în teritorii în care vestirea evangheliei a ajuns mai târziu; aşa încât reprezentanţii tuturor neamurilor să apară cu o demnitate egală, fie pentru că şi-au vărsat sângele pentru Cristos, fie pentru că au strălucit prin virtuţi deosebite.

De aceea socotim că noul Calendar general, alcătuit pentru uzul Ritului latin, corespunde mai bine cerinţelor şi sensibilităţii evlaviei vremurilor noastre şi, pe de altă parte, scoate mai bine în evidenţă caracterul universal al Bisericii. El cuprinde numele celor mai vestiţi oameni care aşază în faţa întregului popor al lui Dumnezeu exemple vii de sfinţenie realizată în multiple feluri. E de prisos să mai accentuăm cât de mult contribuie acest fapt la edificarea spirituală a întregului popor creştin.

Cântărind cu mare atenţie în faţa lui Dumnezeu aceste motive, aprobăm cu autoritatea noastră apostolică noul Calendar roman general, alcătuit de Consiliul pentru aplicarea Constituţiei privitoare la liturgia sacră, precum şi Normele generale privitoare la structura anului liturgic, ele urmând să intre în vigoare de la 1 ianuarie 1970, conform decretelor emise de Sfânta Congregaţie a Riturilor ca şi de consiliul mai sus amintit şi rămânând în vigoare până la editarea noului Liturghier şi a noului Breviar.

Toate cele stabilite în prezenta scrisoare vor fi valabile şi obligatorii, abrogându-se tot ce le contravine în constituţiile şi decretele apostolice promulgate de predecesorii noştri şi în celelalte instrucţiuni, de orice fel ar fi.

Roma, Sfântul Petru, 14 februarie 1969, al şaselea an al pontificatului nostru

Papa Paul al VI-lea