CONSTITUŢIA APOSTOLICĂ "MISSALE ROMANUM"

PRIN CARE SE PROMULGĂ LITURGHIERUL ROMAN REVIZUIT DUPĂ DECRETELE CONCILIULUI ECUMENIC VATICAN II

PAUL, EPISCOP,

Slujitor al slujitorilor lui Dumnezeu, spre amintire veşnică

LITURGHIERUL ROMAN, promulgat în 1570 de către predecesorul nostru, sfântul Pius al V-lea  ⁽¹⁾, în conformitate cu decretele Conciliului Tridentin, a fost întotdeauna considerat ca unul din numeroasele şi admirabilele roade pe care acel sfânt Conciliu le-a avut pentru întreaga Biserică a lui Cristos. Într-adevăr, timp de patru secole, el a constituit norma celebrării jertfei euharistice pentru preoţii de rit latin şi a fost răspândit pe aproape tot pământul de către vestitorii evangheliei. În afară de aceasta, nenumăraţi sfinţi şi-au hrănit din belşug evlavia faţă de Dumnezeu din rugăciunile şi lecturile biblice ale Liturghierului, dintre care cea mai mare parte fuseseră orânduite de sfântul Grigore cel Mare.

Însă de îndată ce a început să se afirme şi să se extindă în poporul creştin mişcarea liturgică, mişcare ce trebuie considerată - după expresia predecesorului nostru Pius al XII-lea de pioasă amintire - ca un semn al bunăvoinţei pe care providenţa divină o manifestă pentru oamenii de astăzi şi ca o trecere salvatoare a Duhului Sfânt prin Biserica sa  ⁽²⁾, a apărut în mod evident necesitatea de a se revizui şi îmbogăţi textele Liturghierului roman.

Această operă de revizuire a fost iniţiată de acelaşi predecesor al nostru, care a reinstituit celebrarea vigiliei pascale şi a reorganizat rânduiala Săptămânii Sfinte  ⁽³⁾, făcându-se astfel primul pas spre adaptarea Liturghierului roman la cerinţele mentalităţii contemporane.

Recentul Conciliu ecumenic Vatican II, prin constituţia Sacrosanctum Concilium, a pus bazele unei reînnoiri generale a Liturghierului roman, hotărând ca, mai întâi, textele şi ceremoniile să fie astfel orânduite încât să exprime mai clar realităţile sfinte pe care le semnifică  ⁽⁴⁾; apoi să se revizuiască Rânduiala Liturghiei în aşa fel încât să apară mai clar natura specifică a fiecărei părţi şi conexiunea lor reciprocă şi să fie facilitată participarea evlavioasă şi activă a credincioşilor  ⁽⁵⁾; să se deschidă mai larg comorile Scripturii, pentru a oferi din belşug credincioşilor hrana cuvântului lui Dumnezeu  ⁽⁶⁾; în sfârşit, să se elaboreze un nou ritual al concelebrării, care va trebui inclus în Pontifical şi în Liturghierul roman  ⁽⁷⁾.

Nu trebuie să se creadă, totuşi, că această reînnoire a Liturghierului roman a fost iniţiată în mod improvizat: drumul i-a fost pregătit de progresul realizat de către ştiinţa liturgică în ultimele patru secole. Într-adevăr, dacă după Conciliul Tridentin a fost de mare folos pentru revizuirea Liturghierului roman studierea vechilor manuscrise din biblioteca Vaticanului şi a altor manuscrise de diferite provenienţe - după cum se afirmă în constituţia apostolică Quo primum a predecesorului nostru sfântul Pius al V-lea, de atunci încoace au fost descoperite şi editate izvoare liturgice foarte vechi şi au fost cercetate mai atent textele liturgice ale Bisericii Orientale. Ca urmare, mulţi au dorit ca aceste comori de doctrină şi de spiritualitate să nu rămână în întunericul bibliotecilor, ci să fie scoase la iveală spre a lumina şi hrăni minţile şi inimile creştinilor.

Prezentăm acum structura noului Liturghier roman în liniile ei generale. În Institutio generalis, care constituie o prefaţă a întregii cărţi, sunt expuse noile norme pentru celebrarea jertfei euharistice, atât în privinţa ceremoniilor şi a rolului fiecăruia dintre participanţi, cât şi cu privire la spaţiul şi la obiectele sfinte necesare cultului divin.

Principala inovaţie se referă la Rugăciunea euharistică. Într-adevăr, deşi în ritul roman, pentru prima parte a acestei rugăciuni, adică pentru Prefaţă, au fost create de-a lungul secolelor formule variate, cealaltă parte, numită "canon" (canon actionis), a îmbrăcat, începând cu secolele IV-V, o formă invariabilă. Liturghiile orientale, dimpotrivă, admit o anumită variaţie în privinţa Anaforei. Aşadar, pe de o parte Rugăciunea euharistică a fost îmbogăţită cu un număr mai mare de prefeţe, luate din tradiţia veche a Bisericii Romane sau de creaţie nouă, astfel încât să fie dezvăluite mai limpede diferitele aspecte ale misterului mântuirii şi să se ofere mai multe şi mai bogate temeiuri pentru aducerea de mulţumire, iar pe de altă parte am stabilit să se introducă încă trei canoane pentru Rugăciunea euharistică.

Totuşi, din motive pastorale şi pentru a facilita concelebrarea, am dispus ca în toate formulele canonului cuvintele Domnului să fie aceleaşi.

Aşadar, stabilim ca în fiecare Rugăciune euharistică ele să fie rostite astfel: asupra pâinii: Accipite et manducate ex hoc omnes: Hoc est enim corpus meum, quod pro vobis tradetur; iar asupra potirului: Accipite et bibite ex eo omnes: Hic est enim calix sanguinis mei novi et aeterni testamenti, qui pro vobis et pro multis effundetur in remissionem peccatorum. Hoc facite in meam commemorationem. Cuvintele Mysterium fidei, luate din contextul cuvintelor Domnului, sunt rostite de preot ca introducere la aclamaţia credincioşilor.

Privitor la Rânduiala Liturghiei, ceremoniile au fost simplificate, păstrându-se intactă substanţa lor  ⁽⁸⁾. Au fost omise repetiţiile introduse în decursul veacurilor sau adăugirile mai puţin utile  ⁽⁹⁾, mai ales în ritul oferirii pâinii şi vinului şi în ritul frângerii pâinii şi al Împărtăşaniei.

În acelaşi timp s-au restabilit, după tradiţia sfinţilor părinţi, unele elemente dispărute sub vitregia timpurilor  ⁽¹⁰⁾; astfel sunt: Omilia  ⁽¹¹⁾, Rugăciunea universală sau a credincioşilor  ⁽¹²⁾ şi, la începutul Liturghiei, ritul penitenţial, de împăcare cu Dumnezeu şi cu fraţii, rit căruia i s-a redat importanţa cuvenită.

În afară de aceasta, potrivit prescripţiei Conciliului Vatican II ca într-un număr determinat de ani să se citească poporului tot ce este mai important din Sfânta Scriptură  ⁽¹³⁾, întregul "corpus" al lecturilor duminicale a fost repartizat pe un ciclu de trei ani. În duminici şi sărbători, lectura din Epistolă şi Evanghelie este precedată de o alta, luată din Vechiul Testament sau, în timpul pascal, din Faptele Apostolilor.

În acest fel se pune mai mult în lumină evoluţia neîntreruptă a misterului mântuirii arătată de cuvintele revelaţiei divine. Acest mare belşug de lecturi biblice, care în zilele de sărbătoare pune în faţa credincioşilor partea cea mai însemnată a Sfintei Scripturi, este întregit de celelalte părţi ale cărţilor Sfinte, care se citesc în zilele obişnuite.

Toată această reorganizare a fost făcută cu scopul de a stimula tot mai mult în credincioşi foamea după cuvântul lui Dumnezeu  ⁽¹⁴⁾, datorită căreia poporul noului Legământ se va îndrepta, sub călăuzirea Duhului Sfânt, spre unitatea deplină a Bisericii. Avem speranţa vie că noua întocmire a Liturghierului va permite preoţilor şi credincioşilor să se pregătească mai bine pentru celebrarea Cinei Domnului şi, meditând mai profund Sfânta Scriptură, să se hrănească tot mai mult din cuvântul Domnului. Astfel, Sfânta Scriptură, conform îndemnului Conciliului Vatican II, va fi pentru toţi izvor continuu de viaţă spirituală, mijloc principal de transmitere a învăţăturii creştine şi esenţa întregii formaţii teologice.

În cadrul acestei reînnoiri a Liturghierului roman, nu numai că au fost modificate aceste trei elemente pe care le-am arătat - Rugăciunea euharistică, Rânduiala Liturghiei şi Rânduiala lecturilor -, dar au fost revizuite şi mult diversificate şi celelalte componente: Propriul timpului, Propriul sfinţilor, Comunul sfinţilor, Liturghiile rituale şi Liturghiile votive. O atenţie deosebită a fost acordată rugăciunilor (orationes), care nu numai că au fost îmbogăţite numeric, aşa încât la noile necesităţi ale timpului nostru să răspundă rugăciunii noi, dar şi rugăciunile vechi au fost revizuite pornind de la izvoare. Astfel a fost posibil şi ca fiecare ferie din principalele timpuri liturgice - Advent, Crăciun, Postul Mare şi Paşti - să fie înzestrată cu rugăciune proprie.

În sfârşit, deşi textele Gradualului roman nu au fost schimbate - cel puţin în ceea ce priveşte cântarea, - totuşi, pentru mai buna înţelegere a lor, a fost reintrodus psalmul responsorial, despre care amintesc adesea sfântul Augustin şi sfântul Leon cel Mare, şi au fost refăcute (când a fost cazul) antifoanele de la intrare şi de la Împărtăşanie pentru Liturghiile citite.

În încheiere, am dori să subliniem o idee care sintetizează într-un fel cele expuse până acum cu privire la noul Liturghier roman. Când predecesorul nostru, sfântul Pius al V-lea, a promulgat prima ediţie a Liturghierului roman, l-a prezentat poporului creştin ca pe un instrument al unităţii liturgice şi ca pe o expresie a autenticităţii cultului în Biserică. În mod analog, noi, deşi după prescripţiile Conciliului Vatican II am admis în noul Liturghier legitimitatea unor variaţii şi adaptări  ⁽¹⁵⁾, avem convingerea că poporul credincios îl va primi ca pe un mijloc de a atesta şi de a întări unitatea tuturor, fiindcă, datorită lui, în marea varietate a limbilor, una şi aceeaşi rugăciune, mai înmiresmată decât tămâia, se va înălţa către Tatăl ceresc, prin marele preot Isus Cristos, în Duhul Sfânt.

Prescripţiile acestei Constituţiuni vor intra în vigoare începând cu ziua de 30 noiembrie a acestui an, adică din Duminica I din Advent.

Vrem ca ceea ce am stabilit şi prescris să aibă putere şi eficacitate acum şi în viitor, anulându-se orice prevederi contrare ale constituţiilor şi dispoziţiilor apostolice anterioare şi orice alte prescripţii, oricât de venerabile, chiar şi cele cu putere de derogare de la lege.

Roma, Sfântul Petru, 3 aprilie - Joia Sfântă - 1969, anul al şaselea al pontificatului nostru.

PAPA PAUL al VI-lea