Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală

 LECTURILE ZILEI 
mai
LMMJVSD
  12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  

sâmbătă, 4 mai 2024

Sâmbătă din săptămâna a 5-a a Paștelui

Sf. Florian, m.

Lecturi: Fap 16,1-10; Ps 99; In 15,18-21

Liturghie proprie, prefață pentru Paști (II, III, IV sau V)

LECTURA I
Treci în Macedonia, ajută-ne!
Citire din Faptele Apostolilor 16,1-10
În zilele acelea, Paul a ajuns la Derbe și la Listra. Și era acolo un discipol al cărui nume era Timotei, fiul unei evreice credincioase; tatăl lui era grec. 2 Frații din Listra și Iconiu dădeau bună mărturie despre el. 3 Voindu-l să vină cu el, Paul l-a luat și l-a circumcis din cauza iudeilor care erau în acele locuri, căci toți știau că tatăl său era grec. 4 Când treceau prin cetăți, îi învățau să țină deciziile luate de apostolii și de prezbiterii din Ierusalim. 5 Astfel, Bisericile se întăreau în credință și creșteau în număr din zi în zi. 6 Apoi au străbătut Frigia și ținutul Galației, pentru că au fost opriți de Duhul Sfânt să vestească cuvântul în Asia. 7 Când au ajuns la hotarele Misiei, au încercat să meargă în Bitinia, dar Duhul lui Isus nu i-a lăsat. 8 Atunci, au trecut prin Misia și au coborât la Troas. 9 În timpul nopții, Paul a avut o viziune: un bărbat macedonean stătea în picioare și îl ruga: "Treci în Macedonia, ajută-ne!" 10 După ce am avut viziunea, am căutat să plecăm îndată în Macedonia, convinși că Dumnezeu ne-a chemat să le predicăm evanghelia.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 99(100),2.3.5 (R.: 1)
R.: Strigați de bucurie către Domnul, toți locuitorii pământului!
sau:
Aleluia.

2 Slujiți Domnului cu bucurie,
veniți înaintea lui cu strigăte de veselie! R.

3 Să știți că Domnul este Dumnezeu!
El ne-a făcut, ai lui suntem,
poporul lui și turma pășunii sale. R.

5 Căci Domnul este bun,
îndurarea lui ține pe vecie
și fidelitatea lui, din generație în generație. R.

ACLAMAȚIE LA EVANGHELIE Col 3,1
(Aleluia) Dacă ați înviat împreună cu Cristos, căutați cele de sus, unde Cristos șade la dreapta lui Dumnezeu! (Aleluia)

EVANGHELIA
Nu sunteți din lume, ci eu v-am ales din lume.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 15,18-21
În acel timp, Isus le-a spus discipolilor săi: "Dacă lumea vă urăște, să știți că pe mine m-a urât înainte de voi! 19 Dacă ați fi din lume, lumea ar iubi ceea ce îi este propriu, dar pentru că nu sunteți din lume, ci eu v-am ales din lume, pentru aceasta vă urăște lumea. 20 Amintiți-vă cuvântul pe care vi l-am spus: «Nu este sclavul mai mare decât stăpânul său!» Dacă m-au persecutat pe mine, vă vor persecuta și pe voi; dacă au păzit cuvântul meu, îl vor păzi și pe al vostru. 21 Însă toate acestea vi le vor face din cauza numelui meu, pentru că nu-l cunosc pe cel care m-a trimis".

Cuvântul Domnului

Evanghelia zilei, meditația la evanghelie și sfântul zilei in format audio



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat