Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală

 LECTURILE ZILEI 
aprilie
LMMJVSD
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930     

miercuri, 17 aprilie 2024

Miercuri din săptămâna a 3-a a Paștelui

Ss. Ilie, Paul și Isidor, m.

Lecturi: Fap 8,1b-8; Ps 65; In 6,35-40

Liturghie proprie, prefață pentru Paști (II, III, IV sau V)

LECTURA I
Treceau din loc în loc, vestind cuvântul.
Citire din Faptele Apostolilor 8,1b-8
În ziua aceea a început o mare persecuție împotriva Bisericii din Ierusalim și toți, în afară de apostoli, s-au împrăștiat prin ținuturile Iudeii și ale Samariei. 2 Niște oameni evlavioși l-au înmormântat pe Ștefan și l-au jelit mult. 3 Iar Saul pustia Biserica, intrând prin case, târând bărbați și femei și aruncându-i în închisoare. 4 Așadar, cei care se împrăștiaseră treceau din loc în loc vestind cuvântul. 5 Filip, coborând în cetatea Samariei, a început să li-l predice pe Cristos. 6 Mulțimile ascultau cu atenție într-un cuget cele spuse de Filip, auzind și văzând semnele pe care le făcea, 7 căci din mulți care erau posedați ieșeau duhurile necurate strigând cu glas puternic, iar mulți paralizați și șchiopi erau vindecați, 8 astfel încât o mare bucurie a cuprins cetatea aceea.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 65(66),1-3a.4-5.6-7a (R.: 1)
R.: Strigați-i de bucurie lui Dumnezeu voi, toți locuitorii pământului!
sau:
Aleluia.

1 Strigați de bucurie lui Dumnezeu,
voi, toți locuitorii pământului!
2 Cântați gloria numelui său,
dați-i glorie prin laudele voastre!
3a Spuneți-i lui Dumnezeu:
"Cât de minunate sunt lucrările tale!" R.

4 Tot pământul să te adore
și să-ți cânte ție, să cânte al tău nume!
5 Veniți și priviți lucrările lui Dumnezeu!
Minunate sunt lucrările sale înaintea fiilor oamenilor. R.

6 El a prefăcut marea în pământ uscat;
și râul a fost trecut cu piciorul:
de aceea, acolo ne-am bucurat în el.
7a El stăpânește pe veci cu puterea sa. R.

ACLAMAȚIE LA EVANGHELIE cf. In 6,40
(Aleluia) "Oricine crede în Fiul are viața veșnică, iar eu îl voi învia în ziua de pe urmă", spune Domnul. (Aleluia)

EVANGHELIA
Aceasta este voința Tatălui meu: oricine crede în Fiul să aibă viața veșnică.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 6,35-40
În acel timp, Isus le-a spus mulțimilor: "Eu sunt pâinea vieții. Celui care vine la mine nu-i va mai fi foame și celui care crede în mine nu-i va mai fi sete niciodată. 36 Dar eu v-am spus: «M-ați văzut și nu credeți». 37 Tot ce-mi dă Tatăl va veni la mine, iar pe cel care vine la mine nu-l voi da afară, 38 căci m-am coborât din cer nu ca să fac voința mea, ci voința celui care m-a trimis; 39 și aceasta este voința celui care m-a trimis: să nu se piardă nimeni dintre cei pe care mi i-a dat de la el, ci să-i învii în ziua de pe urmă. 40 Pentru că aceasta este voința Tatălui meu: oricine îl vede pe Fiul și crede în el să aibă viața veșnică. Iar eu îl voi învia în ziua de pe urmă".

Cuvântul Domnului

Evanghelia zilei, meditația la evanghelie și sfântul zilei in format audio



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat