Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală

 LECTURILE ZILEI 
mai
LMMJVSD
  12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  

sâmbătă, 11 mai 2024

Sâmbătă din săptămâna a 6-a a Paștelui

Sf. Mamert, ep.

Lecturi: Fap 18,23-28; Ps 46; In 16,23b-28

Liturghie proprie, prefață pentru Înălțare I sau II

LECTURA I
Apolo demonstra din Scripturi că Isus este Cristos.
Citire din Faptele Apostolilor 18,23-28
În zilele acelea, după ce a rămas câtva timp la Antiohia, Paul a plecat și a străbătut pe rând ținutul Galației și Frigia, întărindu-i pe toți discipolii. 24 Un iudeu cu numele de Apolo, originar din Alexandria, bun orator și cunoscător al Scripturilor, a venit la Efes. 25 Fusese educat în calea Domnului, vorbea cu duh înfocat și învăța fără greșeală cele despre Isus, deși cunoscuse numai botezul lui Ioan. 26 El a început să vorbească în sinagogă cu curaj. Când l-au auzit, Priscila și Acvila l-au luat la ei și i-au arătat mai amănunțit calea lui Dumnezeu. 27 Deoarece dorea să treacă în Ahaia, frații l-au încurajat și au scris discipolilor să-l primească bine. Când a ajuns acolo, a fost de mare ajutor celor care crezuseră datorită harului; 28 căci îi combătea cu tărie pe iudei în public, demonstrând din Scripturi că Isus este Cristos.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 46(47),2-3.8-9.10 (R.: 8a)
R.: Dumnezeu este rege peste tot pământul.
sau:
Aleluia.

2 Toate popoarele, bateți din palme,
aclamați-l pe Dumnezeu cu strigăte de bucurie!
3 Căci Domnul Preaînalt este înfricoșător,
mare rege peste tot pământul. R.

8 Căci Dumnezeu este rege peste tot pământul,
cântați-i cu măiestrie!
9 Dumnezeu stăpânește peste neamuri,
Dumnezeu stă pe tronul său cel sfânt. R.

10 Nobilii popoarelor se adună
împreună cu poporul Dumnezeului lui Abraham.
Căci ai lui Dumnezeu sunt puternicii pământului,
el se înalță cu măreție. R.

ACLAMAȚIE LA EVANGHELIE Cf. In 16,28
(Aleluia) Am ieșit de la Tatăl și am venit în lume; iarăși las lumea și mă duc la Tatăl. (Aleluia)

EVANGHELIA
Tatăl însuși vă iubește, pentru că voi m-ați iubit și ați crezut că eu am ieșit de la Dumnezeu.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 16,23b-28
În acel timp, Isus le-a zis discipolilor săi: "Adevăr, adevăr vă spun: orice veți cere de la Tatăl în numele meu, vă va da. 24 Până acum nu ați cerut nimic în numele meu. Cereți și veți primi, pentru ca bucuria voastră să fie deplină! 25 Acestea vi le-am spus în asemănări. Vine ceasul când nu vă voi mai vorbi în asemănări, ci vă voi vesti deschis despre Tatăl meu. 26 În ziua aceea, veți cere în numele meu și nu vă spun că eu îl voi ruga pe Tatăl pentru voi; 27 de fapt, Tatăl însuși vă iubește pentru că voi m-ați iubit și ați crezut că eu am ieșit de la Dumnezeu. 28 Am ieșit de la Tatăl și am venit în lume; iarăși las lumea și mă duc la Tatăl".

Cuvântul Domnului

Evanghelia zilei, meditația la evanghelie și sfântul zilei in format audio



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat