Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LECTURILE ZILEI 

Alegeți altă zi:

6 martie 2022 

† DUMINICA 1 din Postul Mare
Sf. Coletta, fc.; Fer. Roza din Viterbo, fc.
Dt 26,4-10; Ps 90; Rom 10,8-13; Lc 4,1-13

LECTURA I
Mărturisirea de credință a poporului ales.
Citire din cartea Deuteronomului 26,4-10
În zilele acelea, Moise a vorbit către popor: "Preotul să ia coșul din mâna ta și să-l pună înaintea altarului Domnului Dumnezeului tău! 5 Să spui înaintea Domnului Dumnezeului tău: «Tatăl meu era un arameu pribeag; a coborât în Egipt cu puțini oameni și a locuit acolo ca străin. Acolo a devenit un popor mare, puternic și numeros. 6 Egiptenii ne-au făcut rău, ne-au umilit și ne-au supus la o sclavie grea. 7 Noi am strigat către Domnul Dumnezeul părinților noștri. Domnul ne-a auzit glasul și a văzut umilirea noastră, truda noastră și asuprirea noastră. 8 Domnul ne-a scos din Egipt cu mână tare și cu braț întins, cu arătări înfricoșătoare, cu semne și minuni. 9 Ne-a adus în locul acesta și ne-a dat țara aceasta, țară în care curge lapte și miere. 10 Acum, iată, aduc cele dintâi roade ale pământului pe care mi le-ai dat, Doamne!» Să le pui înaintea Domnului Dumnezeului tău și să te prosterni înaintea Domnului Dumnezeului tău!"

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 90(91),1-2.10-11.12-13.14-15 (R.: cf. 15b)
R.: Fii cu mine, Doamne, în orice strâmtorare!

1 Cel care locuiește la adăpostul Celui Preaînalt
și se odihnește la umbra Celui Atotputernic,
2 îi spune Domnului:
"Tu ești locul meu de refugiu și fortăreața mea,
Dumnezeul meu în care îmi pun încrederea". R.

10 Nu ți se va întâmpla niciun rău,
nicio nenorocire nu se va apropia de locuința ta,
11 pentru că el va porunci îngerilor săi
să te păzească pe toate căile tale. R.

12 Ei te vor purta pe mâini,
ca nu cumva să-ți lovești piciorul de piatră;
13 vei păși peste lei și peste vipere
și vei călca în picioare pui de lei și monștri. R.

14 Îl voi salva, pentru că tânjește după mine,
îl voi ocroti, pentru că îmi cunoaște numele.
15 Când el mă va chema, eu îi voi răspunde,
voi fi alături de el în strâmtorare.
Îl voi elibera și-l voi cinsti. R.

LECTURA A II-A
Mărturisirea de credință a celui care crede în Cristos.
Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Romani 10,8-13
Fraților, ce spune Scriptura? "Cuvântul este aproape de tine, este în gura ta și în inima ta", adică cuvântul credinței pe care îl predicăm. 9 Într-adevăr, dacă îl mărturisești cu gura ta pe Domnul Isus și crezi în inima ta că Dumnezeu l-a înviat din morți, vei fi mântuit, 10 căci cu inima se crede pentru a obține justificarea, iar cu gura se dă mărturie pentru a obține mântuirea. 11 De fapt, Scriptura spune: "Oricine crede în el nu va fi făcut de rușine". 12 Într-adevăr, nu este nicio deosebire între iudeu și grec, căci el este Domnul tuturor, darnic față de toți cei care îl invocă. 13 Într-adevăr, "oricine va invoca numele Domnului va fi mântuit".

Cuvântul Domnului

ACLAMAȚIE LA EVANGHELIE Mt 4,4b
Nu numai cu pâine va trăi omul, ci și cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu.

EVANGHELIA
Isus a fost dus de Duh în pustiu, fiind ispitit de diavol.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 4,1-13
În acel timp, Isus, plin de Duhul Sfânt, s-a întors de la Iordan și a fost dus de Duh în pustiu 2 timp de patruzeci de zile, fiind ispitit de diavol. Nu a mâncat în zilele acelea și, când ele s-au sfârșit, i-a fost foame. 3 Atunci diavolul i-a zis: "Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, spune acestei pietre să devină pâine". 4 Însă Isus i-a răspuns: "Este scris: «Nu numai cu pâine va trăi omul»". 5 Ducându-l mai sus, i-a arătat într-o clipă toate împărățiile lumii 6 și diavolul i-a spus: "Îți voi da toată autoritatea și gloria lor, pentru că mie mi-a fost dată și o dau cui vreau. 7 Deci, dacă tu mă vei adora, a ta va fi toată". 8 Răspunzând, Isus i-a spus: "Este scris: «Pe Domnul Dumnezeul tău îl vei adora și numai lui îi vei sluji»". 9 L-a dus apoi în Ierusalim și l-a așezat pe coama templului și i-a spus: "Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, aruncă-te jos de aici, 10 căci este scris: «Le va porunci îngerilor săi în privința ta ca să te păzească» 11 și: «Te vor ține pe mâini ca nu cumva să-ți lovești piciorul de vreo piatră»". 12 Însă Isus, răspunzându-i, i-a zis: "S-a spus: «Nu-l vei ispiti pe Domnul Dumnezeul tău!»" 13 Și, după ce a terminat toată ispitirea, diavolul s-a îndepărtat de la el pentru un anumit timp.

Cuvântul Domnului



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat