Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LECTURILE ZILEI 

Alegeți altă zi:

5 august 2022 

Vineri din săptămâna a 18-a de peste an
Sfințirea Bazilicii "Sf. Maria cea Mare" *
Nah 2,1.3; 3,1-3.6-7; Ps Dt 32,35-41; Mt 16,24-28

LECTURA I
Vai de cetatea însângerată!
Citire din cartea profetului Nahum 2,1.3; 3,1-3.6-7
Iată pe munți picioarele celui care vestește și face să se audă pacea! Ține-ți sărbătorile, Iuda, și împlinește-ți voturile, pentru că nu va mai trece prin tine Belial: va fi nimicit în întregime! 3 Căci Domnul a dus din nou mândria lui Iacob ca și mândria lui Israel. Pentru că jefuitorii i-au jefuit și au prădat vlăstarele lor. 3,1 Vai de cetatea însângerată, plină de minciună și jaf, care nu încetează să sfâșie! 2 Pocnet de bici și sunet de huruit de roți, calul galopează și carul aleargă! 3 Călărețul urcă, sabia lucește și sulița sclipește. Mulțime de străpunși, grămadă de cadavre, nu se termină hoiturile: se împiedică de hoiturile lor. 6 Voi arunca asupra ta urâciunile tale, te voi face să înnebunești și te voi pune la vedere. 7 Toți cei care te vor vedea vor fugi de tine și vor zice: "Ninive este devastată! Cine o va plânge? Unde voi găsi consolatori pentru tine?"

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Dt 32,35cd-36ab.39abcd.41 (R.: cf. 36)
R.: Domnul va judeca poporul său cu dreptate.

35cd Ziua nenorocirii dușmanilor se apropie
și ceea ce este pregătit pentru ei vine în grabă.
36ab Domnul va judeca poporul său
și va avea milă de slujitorii săi. R.

39abcd Vedeți acum că eu sunt
și nu este dumnezeu în afară de mine.
Eu fac să moară și eu fac să trăiască,
eu rănesc și eu vindec. R.

41 Când îmi voi ascuți fulgerul sabiei
și mâna mea va lua judecata,
mă voi răzbuna pe dușmanii mei
și-i voi răsplăti pe cei care mă urăsc. R.

ACLAMAȚIE LA EVANGHELIE Mt 5,10
(Aleluia) Fericiți cei persecutați din cauza dreptății, pentru că a lor este împărăția cerurilor! (Aleluia)

EVANGHELIA
Ce va da omul în schimb pentru sufletul său?
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 16,24-28
În acel timp, Isus le-a spus discipolilor săi: "Dacă cineva vrea să vină după mine, să renunțe la sine, să-și ia crucea și să mă urmeze! 25 Căci cine vrea să-și salveze viața o va pierde; cine însă își pierde viața pentru mine, acela o va afla. 26 Așadar, ce i-ar folosi omului de-ar câștiga lumea întreagă, dacă și-ar pierde sufletul? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său? 27 Căci Fiul Omului va veni în gloria Tatălui cu îngerii săi și atunci va da fiecăruia după ceea ce a făcut. 28 Adevăr vă spun că sunt unii dintre cei care stau aici care nu vor vedea moartea până când nu-l vor vedea pe Fiul Omului venind în împărăția lui".

Cuvântul Domnului



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat