Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LECTURILE ZILEI 

Alegeți altă zi:

31 octombrie 2022 

Luni din săptămâna a 31-a de peste an
Sf. Alfons Rodriguez, călug.
Fil 2,1-4; Ps 130; Lc 14,12-14

LECTURA I
Faceți-mi bucuria deplină: să aveți aceeași simțire.
Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Filipeni 2,1-4
Fraților, dacă este o încurajare în Cristos, dacă este o stimulare a iubirii, dacă este o comuniune a duhului, dacă este o simțire și îndurare, 2 faceți-mi bucuria deplină: să gândiți la fel, să aveți aceeași iubire, aceeași simțire, un singur cuget! 3 Să nu faceți nimic din ambiție sau din laudă deșartă, ci, cu umilință, fiecare să-l considere pe celălalt mai presus de sine, 4 fără ca cineva dintre voi să aibă în vedere numai ale sale, ci și ale altora!

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 130(131),1.2.3
R.: Păzește sufletul meu în pace la tine, Doamne!

1 Doamne, eu nu am o inimă îngâmfată,
nici nu privesc cu trufie;
nu umblu după lucruri prea mari
și prea înalte pentru mine. R.

2 Sufletul îmi este împăcat și liniștit,
ca un copil înțărcat la sânul mamei sale.
Da, sufletul meu este în mine
ca un copil înțărcat în brațele mamei sale. R.

3 Să nădăjduiască Israel în Domnul,
de acum și până-n veac! R.

ACLAMAȚIE LA EVANGHELIE In 8,31b-32a
(Aleluia) Dacă rămâneți în cuvântul meu, sunteți cu adevărat discipolii mei și veți cunoaște adevărul, spune Domnul. (Aleluia)

EVANGHELIA
Nu-i invita pe prieteni, ci invită-i pe cei săraci și infirmi!
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 14,12-14
În acel timp, conducătorului fariseilor care l-a invitat, Isus i-a spus: "Când dai un prânz sau un ospăț, nu-i invita pe prieteni, nici pe frați, nici rudele, nici vecinii bogați, ca nu cumva să te invite și ei la rândul lor și asta să-ți fie răsplata! 13 Dimpotrivă, când dai o masă, invită-i pe cei săraci, infirmi, șchiopi, orbi 14 și vei fi fericit, pentru că ei nu au cu ce să te răsplătească, dar vei fi răsplătit la învierea celor drepți!"

Cuvântul Domnului



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat