Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LECTURILE ZILEI 

Alegeți altă zi:

30 iunie 2022 

Joi din săptămâna a 13-a de peste an
Primii Sfinți Martiri din Roma *
Am 7,10-17; Ps 18; Mt 9,1-8

LECTURA I
Mergi și profețește poporului meu, Israel!
Citire din cartea profetului Amos 7,10-17
În zilele acelea, Amasia, preotul din Betel, a trimis la Ieroboam, regele lui Israel, zicând: "Amos conspiră împotriva ta în mijlocul casei lui Israel; țara nu mai poate suporta toate cuvintele lui. 11 Căci așa spune Amos: «De sabie va muri Ieroboam și Israel va fi deportat de pe pământul său»". 12 Amasia i-a zis lui Amos: "Vizionarule, pleacă, fugi în țara lui Iuda! Mănâncă acolo pâine și profețește acolo! 13 Dar la Betel nu mai profeți, căci este sanctuarul regelui și casa regatului!" 14 Amos i-a răspuns și i-a zis lui Amasia: "Eu nu sunt profet și nici fiu de profet. Eu sunt crescător de animale și culegător de sicomori. 15 Domnul m-a luat din urma turmei și mi-a zis: «Mergi și profețește poporului meu, Israel!» 16 Ascultă acum cuvântul Domnului, tu care zici: «Nu mai profeți împotriva lui Israel și nu mai rosti cuvinte împotriva casei lui Isaac!» 17 De aceea, așa spune Domnul: «Soția ta, în cetate se va desfrâna, fiii tăi și fiicele tale vor cădea de sabie, pământul tău va fi împărțit cu funia, tu vei muri într-un pământ impur și Israel va fi deportat de pe pământul său»".

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 18(19),8.9.10.11 (R.: 10b)
R.: Judecățile Domnului sunt adevărate, toate sunt drepte.

8 Legea Domnului este desăvârșită,
înviorează sufletul;
mărturia Domnului este adevărată,
îl face înțelept pe cel neștiutor. R.

9 Orânduirile Domnului sunt drepte,
înveselesc inima,
poruncile Domnului sunt strălucitoare,
luminează ochii. R.

10 Teama de Domnul este curată,
rămâne pentru totdeauna;
judecățile Domnului sunt adevărate,
toate sunt drepte. R.

11 Ele sunt mai de dorit decât aurul
și decât mult aur curat,
mai dulci decât mierea
și decât fagurele proaspăt. R.

ACLAMAȚIE LA EVANGHELIE 2Cor 5,19
(Aleluia) Dumnezeu era în Cristos împăcând lumea cu sine, și punând în noi cuvântul reconcilierii. (Aleluia)

EVANGHELIA
Îl preamăreau pe Dumnezeu, care dă oamenilor o astfel de putere.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 9,1-8
În acel timp, urcându-se în barcă, Isus a trecut dincolo și a ajuns în cetatea sa. 2 Și iată că au adus la el un paralizat care zăcea pe o targă! Iar Isus, văzând credința lor, i-a spus paralizatului: "Curaj, fiule! Păcatele îți sunt iertate". 3 Atunci unii dintre cărturari spuneau între ei: "Acesta spune blasfemii". 4 Isus, cunoscând gândurile lor, a zis: "De ce gândiți rău în inimile voastre? 5 Ce este mai ușor să spun: «Păcatele îți sunt iertate» sau să spun: «Ridică-te și umblă!»? 6 Dar ca să știți că Fiul Omului are puterea de a ierta păcatele pe pământ", i-a spus paralizatului: "Ridică-te, ia-ți targa și du-te la casa ta!" 7 Atunci, paralizatul, ridicându-se, s-a dus acasă. 8 Văzând aceasta, mulțimile au fost cuprinse de teamă și îl glorificau pe Dumnezeu, care dă oamenilor o astfel de putere.

Cuvântul Domnului



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat