Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LECTURILE ZILEI 

Alegeți altă zi:

3 ianuarie 2022 

3 ianuarie
Preasf. Nume al lui Isus *; Sf. Genoveva, fc.
1In 2,29-3,6; Ps 97; In 1,29-34

LECTURA I
Oricine rămâne în el nu păcătuiește.
Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Ioan 2,29-3,6
Preaiubiților, dacă știți că el este drept, atunci știți că oricine face dreptatea este născut din el. 3,1 Vedeți câtă iubire ne-a dăruit Tatăl: să ne numim copii ai lui Dumnezeu! Și suntem. De aceea, lumea nu ne cunoaște, pentru că nu l-a cunoscut pe el. 2 Iubiților, acum suntem copii ai lui Dumnezeu, dar nu s-a arătat încă ce vom fi. Știm că, atunci când se va arăta, vom fi asemenea lui, pentru că îl vom vedea așa cum este. 3 Oricine are această speranță în el devine curat, așa cum el este curat. 4 Oricine comite păcatul face o nelegiuire, căci păcatul este nelegiuire. 5 Voi știți că el s-a arătat ca să ridice păcatele și în el nu este păcat. 6 Oricine rămâne în el nu păcătuiește. Oricine păcătuiește nici nu l-a văzut, nici nu l-a cunoscut.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 97(98),1.3cd-4.5-6 (R.: 3cd)
R.: Toate marginile pământului au văzut mântuirea Dumnezeului nostru.

1 Cântați-i Domnului un cântec nou,
pentru că a făcut lucruri minunate;
dreapta și brațul lui cel sfânt
i-au venit în ajutor! R.

3cd Toate marginile pământului
au văzut mântuirea Dumnezeului nostru!
4 Strigați de bucurie către Domnul, toți locuitorii pământului!
Aclamați, cântați psalmi și tresăltați de bucurie! R.

5 Cântați-i Domnului imnuri cu harpa,
cu harpa și în cântări de psalmi!
6 Sunând din trompetă și din corn,
strigați de bucurie în fața Domnului, regele nostru. R.

ACLAMAȚIE LA EVANGHELIE In 1,14a.12ac
(Aleluia) Cuvântul s-a făcut trup și a locuit între noi. Celor care l-au primit, le-a dat puterea de a deveni copii ai lui Dumnezeu. (Aleluia)

EVANGHELIA
Iată-l pe mielul lui Dumnezeu!
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 1,29-34
A doua zi, Ioan l-a văzut pe Isus venind la el și a zis: "Iată-l pe mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii! 30 Acesta este cel despre care am spus: «După mine vine un bărbat care a fost înaintea mea, pentru că era mai înainte de mine». 31 Eu nu-l cunoșteam, dar am venit să botez cu apă, ca, prin aceasta, el să fie făcut cunoscut lui Israel". 32 Ioan a dat mărturie, spunând: "Am văzut Duhul coborând ca un porumbel din cer și a rămas deasupra lui. 33 Eu nu-l cunoșteam, însă cel care m-a trimis să botez cu apă, el mi-a zis: «Acela deasupra căruia vei vedea Duhul coborând și rămânând peste el, el este cel care botează în Duhul Sfânt». 34 Eu am văzut și am dat mărturie: acesta este Fiul lui Dumnezeu".

Cuvântul Domnului



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat