Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LECTURILE ZILEI 

Alegeți altă zi:

18 ianuarie 2022 

Marți din săptămâna a 2-a de peste an
Sf. Prisca, m.
1Sam 16,1-13; Ps 88; Mc 2,23-28

LECTURA I
Samuel l-a uns pe David în prezența fraților săi. Din ziua aceea, Duhul Domnului a început să lucreze în David.
Citire din cartea întâi a lui Samuel 16,1-13
În zilele acelea, Domnul i-a zis lui Samuel: "Până când îl vei plânge pe Saul pentru că l-am îndepărtat să mai fie rege peste Israel? Umple-ți cornul cu untdelemn și du-te! Te voi trimite la Iese, cel din Betleem, căci am văzut între fiii săi un rege pentru mine". 2 Samuel i-a zis: "Cum să mă duc? Saul va auzi și mă va ucide". Domnul i-a zis: "Ia cu tine un vițel din cireadă și spune: «Am venit să aduc jertfă Domnului». 3 Cheamă-l pe Iese la jertfă, iar eu îți voi arăta ce trebuie să faci: îl vei unge pentru mine pe cel pe care îți voi spune". 4 Samuel a făcut ce i-a zis Domnul și s-a dus la Betleem. Bătrânii cetății au ieșit tremurând înaintea lui și i-au zis: "Este pașnică venirea ta?" 5 El a răspuns: "Da! Vin să aduc o jertfă Domnului. Sfințiți-vă și veniți cu mine la jertfă!" I-a sfințit și pe Iese, și pe fiii lui și i-a chemat la jertfă. 6 Când ei au venit, Samuel l-a văzut pe Eliab și a zis: "Cu siguranță, unsul Domnului este înaintea lui". 7 Domnul i-a zis lui Samuel: "Nu te uita la chipul și înălțimea staturii lui, căci l-am îndepărtat! Domnul nu se uită la ce se uită omul; omul se uită la ochi, Domnul, însă se uită la inimă". 8 Iese l-a chemat pe Abinadab și l-a făcut să treacă prin fața lui Samuel. Samuel a zis: "Nici pe acesta nu l-a ales Domnul". 9 Iese l-a făcut pe Șama să treacă; Samuel a zis: "Nici pe acesta nu l-a ales Domnul". 10 Iese i-a făcut pe cei șapte fii ai săi să treacă prin fața lui Samuel. Samuel i-a zis lui Iese: "Domnul nu l-a ales pe niciunul dintre ei". 11 Samuel i-a zis lui Iese: "Aceștia sunt toți fiii tăi?" El a răspuns: "A mai rămas cel mai mic. Iată, păzește turma!" Și Samuel i-a zis lui Iese: "Trimite să-l aducă, fiindcă nu ne vom așeza la masă până când nu va veni aici!" 12 Iese a trimis să-l aducă. Era roșcat, cu ochi frumoși și plăcut la vedere. Domnul i-a zis lui Samuel: "Ridică-te și unge-l! El este". 13 Samuel a luat cornul cu untdelemn și l-a uns în mijlocul fraților lui. Duhul Domnului a venit peste David din acea zi încolo. Samuel s-a ridicat și s-a dus la Rama.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 88(89),20.21-22.27-28 (R.: 21a)
R.: L-am aflat pe David, slujitorul meu și l-am uns cu untdelemnul meu cel sfânt.

20 Odinioară, ai vorbit credincioșilor tăi într-o vedenie
și ai zis: "Am dat ajutorul meu unui viteaz,
am ridicat un ales din mijlocul poporului meu. R.

21 L-am aflat pe David, slujitorul meu,
și l-am uns cu untdelemnul meu cel sfânt;
22 acestuia, mâna mea îi va da stabilitate
și brațul meu îi va da putere. R.

27 El îmi va spune: «Tu ești tatăl meu,
Dumnezeul meu și stânca mântuirii mele».
28 Eu îl voi face întâiul-născut,
cel mai mare dintre regii pământului". R.

ACLAMAȚIE LA EVANGHELIE cf. Ef 1,17-18
(Aleluia) Tatăl Domnului nostru Isus Cristos să pătrundă inimile noastre cu lumina sa, ca să putem înțelege speranța pe care ne-o dă chemarea noastră. (Aleluia)

EVANGHELIA
Sâmbăta a fost făcută pentru om și nu omul pentru sâmbătă.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 2,23-28
Într-o zi de sâmbătă, Isus trecea printre lanuri de grâu. Pe drum, discipolii săi au început să rupă spice. 24 Atunci fariseii i-au spus: "Uite-i! De ce fac ce nu este permis în zi de sâmbătă?" 25 Iar el le-a spus: "Nu ați citit niciodată ce a făcut David când ducea lipsă și i-a fost foame lui și celor care erau cu el, 26 cum a intrat în casa lui Dumnezeu pe vremea marelui preot Abiatar și a mâncat pâinile ofrandei pe care nu aveau voie să le mănânce decât preoții și a dat și celor care erau cu el?" 27 Și le-a spus: "Sâmbăta a fost făcută pentru om și nu omul pentru sâmbătă; 28 pentru că Fiul Omului este stăpân și al sâmbetei".

Cuvântul Domnului



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat