Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LECTURILE ZILEI 

Alegeți altă zi:

11 octombrie 2022 

Marți din săptămâna a 28-a de peste an
Ss. Ioan al XXIII-lea, pp. *; Filip, diacon; Alexandru Sauli, ep.
Gal 5,1-6; Ps 118; Lc 11,37-41

LECTURA I
Circumcizia nu are nicio putere, ci doar credința care lucrează prin iubire.
Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Galateni 5,1-6
Fraților, pentru libertate ne-a eliberat Cristos. Așadar, rămâneți tari și nu luați din nou jugul sclaviei! 2 Iată, eu, Paul, vă spun că, dacă primiți circumcizia, Cristos nu vă folosește la nimic. 3 Din nou mărturisesc înaintea oricărui om care primește circumcizia că este necesar să împlinească toată Legea. 4 Voi, care voiți să fiți justificați prin Lege, v-ați înstrăinat de Cristos, ați căzut din har. 5 Căci, în Duh, noi așteptăm din credință speranța justificării. 6 Pentru că în Cristos Isus nici circumcizia, nici necircumcizia nu au nicio putere, ci doar credința care lucrează prin iubire.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 118(119),41.43.44-45.47.48 (R.: 41a)
R.: Să ajungă la mine, Doamne, îndurarea ta!

41 Să ajungă la mine îndurarea ta, Doamne,
și mântuirea ta, așa după cuvintele tale! R.

43 Tu să nu iei niciodată din gura mea cuvântul adevărului,
căci sper în judecățile tale! R.

44 Voi păzi de-a pururi legea ta, în veci și pentru totdeauna.
45 Voi umbla cu îndrăzneală,
deoarece caut orânduirile tale. R.

47 Bucuria mea sunt poruncile tale,
pe care le iubesc. R.

48 Voi ridica mâinile mele către poruncile tale,
pe care le iubesc,
și voi cugeta la hotărârile tale. R.

ACLAMAȚIE LA EVANGHELIE Evr 4,12ad
(Aleluia) Cuvântul lui Dumnezeu este viu și plin de putere; el judecă sentimentele și gândurile inimii. (Aleluia)

EVANGHELIA
Dați de pomană cele din interior și, iată, toate vor fi curate pentru voi.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 11,37-41
În acel timp, pe când Isus vorbea, un fariseu l-a invitat să ia masa la el. El a intrat și s-a așezat la masă. 38 Văzându-l, fariseul s-a mirat că nu s-a spălat înainte de masă. 39 Atunci, Domnul i-a spus: "Acum, voi, fariseii, curățați exteriorul paharului și al farfuriei, dar în interiorul vostru sunteți hrăpăreți și răutăcioși. 40 Nebunilor! Oare cel care a făcut exteriorul n-a făcut și interiorul? 41 De aceea, dați de pomană cele din interior și, iată, toate vor fi curate pentru voi!"

Cuvântul Domnului



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat