Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LECTURILE ZILEI 

Alegeți altă zi:

8 iunie 2021 

Marți din săptămâna a 10-a de peste an
Sf. Medard, ep.
2Cor 1,18-22; Ps 118; Mt 5,13-16

LECTURA I
Fiul lui Dumnezeu, Isus Cristos, nu este da și nu, ci în el este numai da.
Citire din Scrisoarea a doua a sfântului apostol Paul către Corinteni 1,18-22
Fraților, credincios este Dumnezeu: cuvântul nostru față de voi nu este "da" și "nu". 19 Căci Fiul lui Dumnezeu, Isus Cristos, care a fost predicat între voi, prin noi - de mine, de Silvan și de Timotei - nu este "da" și "nu", ci în el este numai "da". 20 Într-adevăr, toate promisiunile lui Dumnezeu în el sunt "da". De aceea prin
el rostim noi "amin" lui Dumnezeu, spre gloria sa. 21 Iar cel care ne întărește împreună cu voi în Cristos și ne-a uns este Dumnezeu, 22 cel care ne-a însemnat cu sigiliul său și a pus în inimile noastre arvuna Duhului.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 118(119),129-130.131-132.133 și 135 (R.: 135a)
R.: Luminează-ți fața, Doamne, peste slujitorul tău!

129 Mărturiile tale sunt minunate,
de aceea, sufletul meu le păzește cu fidelitate.
130 Explicarea cuvintelor tale dă lumină
și pricepere celor neștiutori. R.

131 Îmi deschid gura, căci ard de sete,
pentru că sunt însetat de poruncile tale.
132 Îndreaptă-ți fața spre mine și îndură-te,
după judecata celor care iubesc numele tău! R.

133 Fă statornici pașii mei după cuvântul tău
și să nu aibă putere asupra mea nicio nelegiuire!
135 Luminează-ți fața peste slujitorul tău
și învață-mă hotărârile tale! R.

ACLAMAȚIE LA EVANGHELIE Mt 5,16
(Aleluia) Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât ei să vadă faptele voastre bune și să-l glorifice pe Tatăl vostru cel din ceruri! (Aleluia)

EVANGHELIA
Voi sunteți lumina lumii.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 5,13-16
În acel timp, Isus le-a spus discipolilor săi: "Voi sunteți sarea pământului. Dacă sarea își pierde gustul, cu ce se va săra? Nu mai este bună de nimic, decât să fie aruncată afară și călcată în picioare de oameni. 14 Voi sunteți lumina lumii. Nu se poate ascunde o cetate așezată pe munte. 15 Nici nu se aprinde o
candelă și se pune sub obroc, ci pe candelabru ca să lumineze pentru toți cei care sunt în casă. 16 Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât ei să vadă faptele voastre bune și să-l glorifice pe Tatăl vostru cel din ceruri!"

Cuvântul Domnului



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat