Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LECTURILE ZILEI 

Alegeți altă zi:

3 mai 2021 

SS. FILIP ȘI IACOB, ap.
-
1Cor 15,1-8; Ps 18; In 14,6-14

LECTURA I
I s-a arătat lui Iacob și apoi tuturor apostolilor.
Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Paul către Corinteni 15,1-8
Fraților, vă fac cunoscută evanghelia pe care v-am vestit-o, pe care voi ați primit-o și în care ați rămas, 2 prin care sunteți mântuiți dacă o țineți așa cum v-am vestit-o eu, altfel, în zadar ați crezut. 3 Căci v-am transmis, în primul rând, ceea ce am primit și eu: Cristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi,
4 a fost înmormântat și a înviat a treia zi, după Scripturi. 5 Și i s-a arătat lui Chefa, apoi celor doisprezece, 6 după aceea s-a arătat la peste cinci sute de frați dintr-o dată, dintre care cei mai mulți au rămas până acum, iar unii dintre ei au murit. 7 După aceea, i s-a arătat lui Iacob și apoi tuturor
apostolilor. 8 Ultimului dintre toți, ca unui născut înainte de vreme, mi s-a arătat și mie.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 18(19),2-3.4-5 (R.: cf. 5)
R.: În lumea întreagă răsună vestea mântuirii.
sau:
Aleluia.

2 Cerurile vorbesc despre slava lui Dumnezeu
și firmamentul vestește lucrarea mâinilor sale.
3 Ziua încredințează zilei mesajul,
iar noaptea transmite nopții cunoașterea. R.

4 Nu e vorbire, nu sunt cuvinte
ale căror glasuri să se poată auzi,
5 și totuși vocea lor străbate tot pământul,
vestea lor ajunge la marginile lumii. R.

ACLAMAȚIE LA EVANGHELIE In 14,6b.9c
(Aleluia) "Eu sunt calea, adevărul și viața, spune Domnul. Cine m-a văzut pe mine l-a văzut pe Tatăl". (Aleluia)

EVANGHELIA
De atâta timp sunt cu voi și tu nu m-ai cunoscut, Filip?
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 14,6-14
În acel timp, Isus i-a spus lui Toma: "Eu sunt calea, adevărul și viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin mine. 7 Dacă m-ați cunoscut pe mine, îl veți cunoaște și pe Tatăl meu; de pe acum îl cunoașteți și l-ați văzut". 8 Filip i-a zis: "Doamne, arată-ni-l pe Tatăl și ne este de ajuns!" 9 Isus i-a spus: "De atâta
timp sunt cu voi și tu nu m-ai cunoscut, Filip? Cine m-a văzut pe mine l-a văzut pe Tatăl. Cum poți spune: «Arată-ni-l pe Tatăl!»? 10 Nu crezi că eu sunt în Tatăl și Tatăl este în mine? Cuvintele pe care vi le spun nu le spun de la mine; dar Tatăl, care rămâne în mine, face lucrările sale. 11 Credeți-mă! Eu sunt în
Tatăl și Tatăl în mine. Dacă nu pentru altceva, credeți datorită lucrărilor acestora! 12 Adevăr, adevăr vă spun, cine crede în mine va face și el lucrările pe care le fac eu; și va face și mai mari decât acestea, căci mă duc la Tatăl. 13 Și orice veți cere în numele meu, voi face, pentru ca Tatăl să fie glorificat în Fiul.
14 Dacă veți cere ceva în numele meu, eu voi face".

Cuvântul Domnului



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat