Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LECTURILE ZILEI 

Alegeți altă zi:

28 mai 2021 

Vineri din săptămâna a 8-a de peste an
Sf. Gherman, ep.
Sir 44,1.9-13; Ps 149; Mc 11,11-26

LECTURA I
Fericirea lor va dăinui din neam în neam.
Citire din cartea lui Ben Sirah 44,1.9-13
Să-i lăudăm pe bărbații vestiți și pe părinții noștri după generații! Dar sunt și cei despre care nu este amintire, s-au pierdut ca și cum nu ar fi fost; au devenit ca și cum nu ar fi fost și fiii lor au fost la fel după ei. 10 Dar ei au fost bărbați îndurători, ale căror fapte de dreptate nu au fost uitate. 11 Împreună cu descendența
lor va rămâne o moștenire frumoasă: nepoții lor. 12 Descendența lor va rămâne credincioasă alianțelor și copiii lor, prin ei. 13 Până în veac va rămâne descendența lor și gloria lor nu se va șterge.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 149,1-2.3-4.5-6a și 9b (R.: 4a)
R.: Domnului îi place de poporul său.
sau:
Aleluia.

1 Cântați Domnului un cântec nou,
lauda lui în adunarea celor credincioși!
2 Să se bucure Israel de creatorul său,
să tresalte de bucurie pentru regele lor fiii Sionului! R.

3 Să laude numele lui în dansuri,
să-i cânte psalmi cu tamburina și cu harpa!
4 Căci Domnului îi place de poporul său
și-i încoronează pe cei smeriți cu mântuire. R.

5 Să tresalte de bucurie, în glorie, credincioșii lui,
să scoată strigăte de bucurie în așternutul lor!
6a Gura să le fie plină de laudele Domnului;
9b aceasta este o cinste pentru toți credincioșii lui. R.

ACLAMAȚIE LA EVANGHELIE In 15,16bc
(Aleluia) "Eu v-am ales pe voi, ca să mergeți și să aduceți rod, iar rodul vostru să rămână", spune Domnul. (Aleluia)

EVANGHELIA
Casa mea se va numi casă de rugăciune, pentru toate popoarele. Aveți credință în Dumnezeu!
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 11,11-26
În acel timp, Isus a intrat în Ierusalim, în templu; și, privind toate în jur, fiind deja la timpul înserării, a ieșit spre Betania împreună cu cei doisprezece. 12 În ziua următoare, ieșind ei din Betania, lui Isus i s-a făcut foame. 13 Văzând de departe un smochin care avea frunze, s-a dus acolo, doar va găsi ceva în el. Când a ajuns la el, n-a găsit nimic decât frunze, pentru că nu era timpul smochinelor. 14 Și, luând cuvântul, a zis: "Nimeni să nu mai mănânce rod din tine în veci!" Iar discipolii lui ascultau. 15 Apoi au venit la Ierusalim și, intrând în templu, a început să-i alunge pe cei care vindeau și cumpărau în templu, a răsturnat mesele
schimbătorilor de bani și scaunele vânzătorilor de porumbei. 16 Și nu permitea nimănui să care vreun vas prin templu. 17 Îi învăța și le spunea: "Nu este scris oare: «Casa mea se va numi casă de rugăciune pentru toate popoarele!»? Dar voi ați făcut-o peștera tâlharilor". 18 Arhiereii și cărturarii au
auzit și căutau cum să-l dea la moarte; dar se temeau de el, pentru că toată mulțimea era uimită de învățătura lui. 19 Când s-a înserat, au ieșit din cetate. 20 Dimineața, când au trecut din nou pe acolo, au văzut smochinul uscat din rădăcină. 21 Amintindu-și, Petru i-a spus: "Învățătorule, iată, smochinul pe
care l-ai blestemat s-a uscat!" 22 Răspunzând, Isus le-a zis: "Aveți credință în Dumnezeu! 23 Adevăr vă spun: oricine ar spune acestui munte «Ridică-te și aruncă-te în mare!» și nu s-ar îndoi în inima lui, ci ar crede că se va împlini ceea ce spune, i se va da. 24 De aceea vă spun: tot ceea ce veți
cere în rugăciune, credeți că ați primit deja și vi se va da. 25 Iar când stați în rugăciune, dacă aveți ceva împotriva cuiva, iertați, pentru ca și Tatăl vostru care este în ceruri să vă ierte greșelile voastre! 26 Însă dacă voi nu iertați, nici Tatăl vostru din ceruri nu va ierta greșelile voastre".

Cuvântul Domnului



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat