Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LECTURILE ZILEI 

Alegeți altă zi:

18 mai 2021 

Marți din săptămâna a 7-a a Paștelui
Sf. Ioan I, pp. m. *.
Fap 20,17-27; Ps 67; In 17,1-11a

LECTURA I
Duc la capăt alergarea mea și slujirea pe care am primit-o de la Domnul Isus.
Citire din Faptele Apostolilor 20,17-27
În zilele acelea, de la Milet, Paul a trimis la Efes ca să-i cheme pe prezbiterii Bisericii. 18 Când aceștia au ajuns la el, le-a zis: "Voi știți prea bine cum am fost cu voi tot timpul, din prima zi în care am coborât în Asia, 19 slujindu-l pe Dumnezeu cu toată umilința, vărsând lacrimi și suportând încercările pe care mi le-au
cauzat cursele iudeilor; 20 că nu m-am sustras de la nimic ca să vă vestesc cele folositoare și v-am învățat în public și prin case, 21 am dat mărturie înaintea iudeilor și a grecilor ca să se convertească la Dumnezeu și să creadă în Domnul nostru Isus. 22 Și iată că acum, împins de Duhul, mă duc la
Ierusalim fără să știu ce mi se va întâmpla acolo, 23 decât că Duhul Sfânt îmi mărturisește din cetate în cetate și-mi spune că mă așteaptă lanțuri și necazuri. 24 Dar eu nu pun niciun preț pe viața mea, numai să duc la capăt alergarea mea și slujirea pe care am primit-o de la Domnul Isus, aceea de a da mărturie despre
evanghelia harului lui Dumnezeu. 25 Și acum, iată, eu știu că voi toți pe la care am trecut predicând evanghelia împărăției nu-mi veți mai vedea fața! 26 De aceea, dau mărturie astăzi în fața voastră: eu sunt curat de sângele tuturor, 27 căci nu m-am dat înapoi să vă vestesc tot planul lui Dumnezeu.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 67(68),10-11.20-21 (R.: 33a)
R.: Domnii ale pământului, cântați-i lui Dumnezeu!
sau:
Aleluia.

10 Ai dat o ploaie binefăcătoare, Dumnezeule,
moștenirea ta, sleită de puteri, ai înviorat-o.
11 Dumnezeule, viețuitoarele tale au locuit în țara
pe care ai pregătit-o în iubirea ta pentru cel sărac. R.

20 Binecuvântat să fie Domnul zi de zi!
Dumnezeul mântuirii noastre ne poartă de grijă.
21 Dumnezeul nostru este Dumnezeul mântuirii,
Domnul Dumnezeu are putere și asupra morții. R.

ACLAMAȚIE LA EVANGHELIE In 14,16
(Aleluia) Îl voi ruga pe Tatăl, iar el vă va da un alt Mângâietor ca să fie cu voi pentru totdeauna. (Aleluia)

EVANGHELIA
Tată, glorifică-l pe Fiul tău!
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 17,1-11a
În acel timp, Isus, ridicându-și ochii spre cer, a zis: "Tată, a venit ceasul: glorifică-l pe Fiul tău ca Fiul să te glorifice pe tine, 2 pentru ca, precum i-ai dat putere asupra fiecărui om, să dea viață veșnică tuturor acelora pe care i-ai dat lui! 3 Iar viața veșnică aceasta este: să te cunoască pe tine, singurul Dumnezeu
adevărat, și pe cel pe care l-ai trimis, pe Isus Cristos. 4 Eu te-am glorificat pe pământ împlinind lucrarea pe care mi-ai dat-o să o fac. 5 Și acum, Tată, glorifică-mă la tine însuți cu gloria pe care am avut-o la tine mai înainte de a fi fost lumea! 6 Am revelat numele tău oamenilor pe care tu mi i-ai dat din lume. Ai
tăi erau și mi i-ai dat, iar ei au ținut cuvântul tău. 7 Acum au cunoscut că tot ce mi-ai dat este de la tine, 8 căci cuvintele pe care mi le-ai dat, le-am dat lor, iar ei le-au primit și au cunoscut cu adevărat că am ieșit de la tine și au crezut că tu m-ai trimis. 9 Eu mă rog pentru ei. Nu mă rog pentru lume, ci pentru
cei pe care mi i-ai dat, pentru că sunt ai tăi. 10 Și toate ale mele sunt ale tale și ale tale sunt ale mele și sunt glorificat în ei. 11a Eu nu mai sunt în lume, dar ei sunt în lume, iar eu vin la tine".

Cuvântul Domnului



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat