Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LECTURILE ZILEI 

Alegeți altă zi:

8 martie 2020 

† DUMINICA a 2-a din Post
Sf. Ioan al lui Dumnezeu, călug.
Gen 12,1-4a; Ps 32; 2Tim 1,8b-10; Mt 17,1-9

LECTURA I
Chemarea lui Abraham, părintele poporului lui Dumnezeu.
Citire din cartea Genezei 12,1-4a
În zilele acelea, Domnul i-a spus lui Abram: "Ieși din țara ta și din neamul tău și din casa tatălui tău spre țara pe care ți-o voi arăta! 2 Voi face din tine un neam mare, te voi binecuvânta și voi face mare numele tău; și vei fi o binecuvântare. 3 Îi voi binecuvânta pe cei care te vor binecuvânta, iar pe cei care te vor blestema îi voi blestema. Și prin tine vor fi binecuvântate toate familiile pământului". 4a Abram a plecat, după cum i-a spus Domnul.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 32(33),4-5.18-19.20 și 22 (R.: 22)
R.: Fie, Doamne, mila ta asupra noastră, precum și noi am sperat în tine!

4 Drept este cuvântul Domnului
și toate lucrările sale sunt vrednice de crezare.
5 El iubește dreptatea și judecata;
pământul este plin de bunătatea Domnului. R.

18 Iată, ochii Domnului sunt îndreptați
spre cei care se tem de el,
spre cei care nădăjduiesc în mila lui,
19 ca să scape de la moarte sufletul lor
și să-i hrănească în timp de foamete! R.

20 Sufletul nostru îl așteaptă pe Domnul;
pentru că el este scutul și apărătorul nostru.
22 Fie, Doamne, mila ta asupra noastră,
precum și noi am sperat în tine! R.

LECTURA A II-A
Dumnezeu ne-a mântuit și ne-a chemat cu o chemare sfântă.
Citire din Scrisoarea a doua a sfântului apostol Paul către Timotei 1,8b-10
Preaiubitule, suferă împreună cu mine pentru evanghelie după puterea lui Dumnezeu, 9 cel care ne-a mântuit și ne-a chemat cu o chemare sfântă, nu pentru faptele noastre, ci pentru planul său și pentru harul pe care ni l-a dat în Cristos Isus mai înainte de începutul veacurilor, 10 dar care acum a fost descoperit prin arătarea Mântuitorului nostru Isus Cristos, care a nimicit moartea și a făcut să strălucească viața și nemurirea prin evanghelie.

Cuvântul Domnului

ACLAMAȚIE LA EVANGHELIE Mt 17,5cd
Glasul Tatălui din nor spunea: "Acesta este Fiul meu cel iubit, ascultați de el!"

EVANGHELIA
Fața lui strălucea ca soarele.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 17,1-9
În acel timp, Isus i-a luat pe Petru, pe Iacob și pe Ioan, fratele lui, i-a dus deoparte pe un munte înalt 2 și i s-a schimbat înfățișarea înaintea lor: fața lui a strălucit ca soarele și hainele lui au devenit albe ca lumina. 3 Și iată că le-au apărut Moise și Ilie, care vorbeau cu Isus! 4 Petru, luând cuvântul, i-a spus lui Isus: "Doamne, e bine că suntem aici! Dacă vrei, voi face aici trei colibe: una pentru tine, una pentru Moise și una pentru Ilie". 5 Pe când mai vorbea încă, iată că i-a învăluit un nor luminos și iată că un glas din nor spunea: "Acesta este Fiul meu cel iubit, în care este mulțumirea mea; ascultați de el!" 6 Auzind, discipolii au căzut cu fața la pământ și s-au înspăimântat foarte mult. 7 Dar, venind Isus, și atingându-i, le-a zis: "Ridicați-vă și nu vă temeți!" 8 Ridicându-și ochii, n-au mai văzut pe nimeni decât pe Isus singur. 9 Pe când coborau de pe munte, Isus le-a poruncit: "Să nu spuneți nimănui ceea ce ați văzut până când Fiul Omului nu va fi înviat din morți!"

Cuvântul Domnului



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat