Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LECTURILE ZILEI 

Alegeți altă zi:

31 mai 2020 

† COBORÂREA SF. DUH (RUSALIILE)
Vizita Sf. Fecioare Maria; Sf. Petronela, fc. m.
Fap 2,1-11; Ps 103; 1Cor 12,3b-7.12-13; In 20,19-23

LECTURA I
Au fost umpluți de Duhul Sfânt și au început să vorbească.
Citire din Faptele Apostolilor 2,1-11
Când a sosit ziua Rusaliilor, toți erau adunați împreună în același loc. Și, dintr-o dată, s-a iscat din cer un vuiet, ca la venirea unei vijelii puternice, și a umplut întreaga casă în care stăteau. 3 Atunci le-au apărut niște limbi ca de foc împărțindu-se și așezându-se asupra fiecăruia dintre ei. 4 Toți au fost umpluți de Duhul Sfânt și au început să vorbească în alte limbi, după cum Duhul le dădea să vorbească. 5 Și erau atunci la Ierusalim iudei, bărbați evlavioși din toate națiunile de sub cer. 6 Când s-a auzit vuietul acela, mulțimea s-a adunat și a rămas tulburată, pentru că fiecare îi auzea pe ei vorbind în limba sa. 7 Erau uimiți și se minunau, spunând: "Iată, oare nu sunt galileeni toți aceștia care vorbesc? 8 Și cum de-i auzim fiecare în limba în care ne-am născut? 9 Parți, mezi, elamiți și locuitori din Mesopotamia, Iudeea și Capadocia, din Pont și Asia, 10 din Frigia și Pamfilia, din Egipt și din părțile Libiei, care sunt aproape de Cirene, romani în trecere, 11 atât iudei cât și prozeliți, cretani și arabi îi auzim vorbind în limbile noastre despre faptele mărețe ale lui Dumnezeu".

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 103(104),1ab și 24ac.29bc-30.31 și 34 (R.: cf. 30)
R.: Trimite, Doamne, Duhul tău și reînnoiește fața pământului!
sau:
Aleluia.

1ab Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul!
Doamne, Dumnezeul meu, tu ești nemărginit de mare.
24ac Cât de numeroase sunt lucrările tale, Doamne!
Pământul este plin de creaturile tale. R.

29bc Dacă le iei suflarea,
ele își dau duhul și se întorc în țărână.
30 Tu îți trimiți Duhul tău și ele vor fi create
și vei reînnoi fața pământului. R.

31 Gloria Domnului să rămână în veci!
Să se bucure Domnul de lucrările sale!
34 Să ajungă cântecul meu până la el,
iar eu mă voi bucura în Domnul! R.

LECTURA A II-A
Toți am fost botezați într-un singur Duh spre a forma un singur trup.
Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Paul către Corinteni 12,3b-7.12-13
Fraților, nimeni nu poate să spună "Isus este Domnul" decât prin Duhul Sfânt. 4 Există diferite daruri, dar este același Duh. 5 Sunt diferite slujiri, dar este același Domn. 6 Sunt diferite lucrări, dar este același Dumnezeu care lucrează toate în toți. 7 Fiecăruia îi este dată manifestarea Duhului spre binele comun. 12 Așa cum trupul este unul și are multe membre, iar toate membrele trupului, deși sunt multe, formează un singur trup, tot la fel și Cristos. 13 Căci noi toți am fost botezați într-un singur Duh spre a forma un singur trup, fie iudei, fie greci, fie sclavi, fie liberi, și toți am fost adăpați într-un singur Duh.

Cuvântul Domnului

SECVENȚA
Vino, Duhule Preasfânt,
Și trimite pe pământ
A ta luminoasă rază!

Al săracilor Părinte,
Dătător de cele sfinte,
Vino și ne luminează!

Bunule mângâietor,
Oaspete preaiubitor,
Dulcea noastră răcorire!

Tu în trudă alinare,
În căldură ești răcoare,
Mângâiere în mâhnire.

Peste cei ce ți se-nchină,
Tu revarsă-a ta lumină,
Harul tău îmbelșugat!

Pentru-a omenirii vină,
Firea-ntreagă-acum suspină,
Grav rănită de păcat.

Spală ce e întinat,
Udă tot ce e uscat,
Vindecă ce e rănit!

Moaie tot ce-i împietrit,
Încălzește ce-i răcit
Și îndreaptă ce-i greșit!

Celor care te cinstesc
Și pe tine te slujesc,
Dă-le harul înșeptit!

ACLAMAȚIE LA EVANGHELIE
(Aleluia) Vino, Duhule Sfânt, pătrunde inimile credincioșilor tăi și aprinde în ele focul iubirii tale! (Aleluia)

EVANGHELIA
Așa cum m-a trimis Tatăl, așa vă trimit și eu pe voi. Primiți-l pe Duhul Sfânt.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 20,19-23
În seara aceleiași zile, prima a săptămânii, deși ușile locului în care erau discipolii, de frica iudeilor, erau încuiate, a venit Isus, a stat în mijlocul lor și le-a zis: "Pace vouă!" 20 Zicând aceasta, le-a arătat mâinile și coasta. Discipolii s-au bucurat văzându-l pe Domnul. 21 Atunci, Isus le-a zis din nou: "Pace vouă! Așa cum m-a trimis Tatăl, așa vă trimit și eu pe voi". 22 Și, spunând aceasta, a suflat asupra lor și le-a zis: "Primiți-l pe Duhul Sfânt! 23 Cărora le veți ierta păcatele, le vor fi iertate; cărora le veți ține, le vor fi ținute".

Cuvântul Domnului



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat