Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LECTURILE ZILEI 

Alegeți altă zi:

7 aprilie 2019 

† DUMINICA a 5-a din Post
Sf. Ioan Baptist de La Salle, pr.
Is 43,16-21; Ps 125; Fil 3,8-14; In 8,1-11

LECTURA I
Iată, pe toate le voi face noi și poporului meu îi voi da să bea!
Citire din cartea profetului Isaia 43,16-21
Așa vorbește Domnul cel care stabilește un drum în mare și o cărare în ape puternice, 17 care scoate carul și călărețul, armata și pe cei tari: ei zac împreună și nu se vor ridica; au trecut, s-au stins ca fitilul. 18 "Nu vă mai amintiți de cele dinainte și nu vă mai gândiți la cele din vechime! 19 Iată, eu fac un lucru nou: încolțește, nu-l recunoașteți? Voi stabili un drum în pustiu și râuri în ținutul uscat. 20 Mă vor glorifica animalele câmpului, șacalii și puii de struț, pentru că voi da apă în pustiu, râuri, în ținutul uscat, ca să dau de băut poporului meu, alesului meu. 21 Acest popor pe care l-am plăsmuit va vesti lauda mea".

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 125(126),1-2ab.2cd-3.4-5.6 (R.: 3)
R.: Lucruri mari a făcut Domnul pentru noi, și suntem plini de bucurie.

1 Când Domnul i-a întors pe locuitorii Sionului din robie,
ni se părea că visăm.
2ab
Atunci, gura ni s-a umplut de strigăte de bucurie
și limba, de cântări de veselie. R.

2cd Atunci se spunea printre neamuri:
"Lucruri mari a făcut Domnul pentru ei".
3
Lucruri mari a făcut Domnul pentru noi,
și suntem plini de bucurie. R.

4 Întoarce, Doamne, captivitatea noastră,
ca pâraiele în Negheb!
5
Cei ce seamănă cu lacrimi
vor secera cu strigăte de bucurie. R.

6 Plecând, mergeau și plângeau
aruncând în pământ sămânța;
venind, se întorceau cu strigăte de veselie,
purtându-și snopii. R.

LECTURA A II-A
De dragul lui Cristos le-am pierdut pe toate și le consider gunoi ca să fiu conformat cu el în moarte.
Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Filipeni 3,8-14
Fraților, de acum consider că toate sunt o pierdere în comparație cu superioritatea cunoașterii lui Cristos Isus Domnul meu. De dragul lui am pierdut toate și le consider gunoi ca să-l câștig pe Cristos 9 și să mă aflu în el, fără a avea justificarea mea proprie, care vine din Lege, ci pe aceea care vine din credința în Cristos, justificarea ce vine de la Dumnezeu, bazată pe credință. 10 Pe el vreau să-l cunosc și puterea învierii lui și comuniunea cu pătimirile sale, fiind conformat cu el în moarte, 11 doar voi ajunge cumva la învierea din morți. 12 Nu că aș fi dobândit deja aceasta sau aș fi ajuns la desăvârșire, dar mă străduiesc s-o cuceresc, așa cum am fost și eu cucerit de Cristos Isus. 13 Fraților, eu nu consider că l-aș fi cucerit, dar un singur lucru fac: uit cele din urma mea și mă avânt către cele dinainte. 14 Urmăresc scopul, răsplata chemării de sus a lui Dumnezeu, în Cristos Isus.

Cuvântul Domnului

ACLAMAȚIE LA EVANGHELIE Cf. Il 2,12a.13c
"Întoarceți-vă la mine din toată inima, spune Domnul, căci eu sunt milostiv și îndurător!"

EVANGHELIA
Acela dintre voi care este fără de păcat să arunce primul cu piatra în ea!
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 8,1-11
În acel timp, Isus s-a dus pe Muntele Măslinilor. Dar în zori a venit din nou la templu și tot poporul venea la el, iar el, fiind așezat, îi învăța. 3 Cărturarii și fariseii au adus o femeie prinsă în adulter și, punând-o la mijloc, 4 i-au zis: "Învățătorule, această femeie a fost surprinsă asupra faptului de adulter. 5 Moise ne-a poruncit în Lege ca pe astfel de femei să le batem cu pietre. Dar tu, ce zici?" 6 Însă spuneau aceasta ispitindu-l, ca să aibă de ce să-l acuze. Dar Isus, aplecându-se, scria cu degetul pe pământ. 7 Întrucât continuau să-l întrebe, s-a ridicat și le-a spus: "Acela dintre voi care este fără de păcat să arunce primul cu piatra în ea!" 8 Și, aplecându-se din nou, scria pe pământ. 9 Când au auzit, au plecat unul câte unul, începând de la cei mai bătrâni. El a rămas singur, iar femeia era în mijloc. 10 Isus s-a ridicat și i-a spus: "Femeie, unde sunt ei? Nu te-a condamnat nimeni?" 11 Ea i-a zis: "Nimeni, Doamne". Isus i-a spus: "Nici eu nu te condamn; mergi, de acum să nu mai păcătuiești!"

Cuvântul Domnului



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat