Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LECTURILE ZILEI 

Alegeți altă zi:

24 noiembrie 2019 

† CRISTOS, REGELE UNIVERSULUI
Ss. Martiri din Vietnam
2Sam 5,1-3; Ps 121; Col 1,12-20; Lc 23,35-43

LECTURA I
L-au uns pe David rege peste Israel.
Citire din cartea a doua a lui Samuel 5,1-3
În zilele acelea, toate triburile lui Israel au venit la David în Hebron și au zis: "Iată, noi suntem os din oasele tale și carne din carnea ta! 2 Chiar și înainte, când Saul era rege peste noi, tu erai cel care-l conduceai afară și îl aduceai înăuntru pe Israel. Și Domnul ți-a zis: «Tu îl vei paște pe poporul meu, Israel, și vei deveni conducător peste Israel»". 3 Toți bătrânii lui Israel au venit la rege, la Hebron, și regele David a încheiat o alianță cu ei la Hebron înaintea Domnului. Iar ei l-au uns pe David rege peste Israel.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 121(122),1-2.4-5 (R.: cf. 1)
R.: Vom merge cu bucurie în casa Domnului.

1 M-am bucurat când mi s-a spus:
"Să mergem în casa Domnului!"
2 Iată, picioarele noastre au ajuns
la porțile tale, Ierusalime! R.

4 Acolo urcă triburile, triburile Domnului,
după mărturia lui Israel, ca să laude numele Domnului.
5 Căci acolo sunt scaunele de judecată,
tronurile casei lui David. R.

LECTURA A II-A
Dumnezeu ne-a strămutat în împărăția Fiului iubirii sale.
Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Coloseni 1,12-20
Fraților, aduceți mulțumire Tatălui care v-a învrednicit să aveți parte la moștenirea sfinților în lumină. 13 El ne-a eliberat de sub puterea întunericului și ne-a strămutat în împărăția Fiului iubirii sale. 14 În el avem răscumpărarea, iertarea păcatelor. 15 El este icoana Dumnezeului nevăzut, primul născut din toată creația, 16 pentru că prin el au fost create toate în ceruri și pe pământ: cele văzute și cele nevăzute, fie tronuri, fie stăpâniri, fie principate, fie puteri: toate au fost create prin el și pentru el. 17 El este mai înainte de toate și toate subzistă în el. 18 Și el este capul trupului, al Bisericii; el este începutul, primul născut dintre cei morți, ca să fie el cel dintâi în toate, 19 pentru că în el i-a plăcut lui Dumnezeu să facă să locuiască toată plinătatea 20 și prin el să reconcilieze toate pentru sine, făcând pace prin sângele crucii sale, prin el, fie între cele de pe pământ, fie între cele din ceruri.

Cuvântul Domnului

ACLAMAȚIE LA EVANGHELIE Mc 11,9b-10a
(Aleluia) Binecuvântat cel ce vine în numele Domnului! Binecuvântată este împărăția care vine, a părintelui nostru David! (Aleluia)

EVANGHELIA
Isuse, amintește-ți de mine când vei intra în împărăția ta!
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 23,35-43
În acel timp, conducătorii își băteau joc de Isus, spunând: "Pe alții i-a salvat, să se salveze pe sine, dacă el este Cristos al lui Dumnezeu, alesul!" 36 Și soldații îl luau în râs când se apropiau de el și-i aduceau oțet, 37 spunând: "Dacă tu ești regele iudeilor, salvează-te pe tine însuți!" 38 Deasupra lui era și o inscripție: "Acesta este regele iudeilor". 39 Unul dintre răufăcătorii răstigniți îl insulta spunând: "Oare nu ești tu Cristos? Salvează-te pe tine și pe noi!" 40 Dar celălalt, luând cuvântul și mustrându-l, i-a spus: "Nu te temi de Dumnezeu, tu, care suferi aceeași condamnare? 41 Noi pe drept am primit ceea ce meritam pentru ce am făcut; dar el n-a făcut niciun rău". 42 Și spunea: "Isuse, amintește-ți de mine când vei veni în împărăția ta!" 43 Iar el i-a spus: "Adevăr îți spun: astăzi vei fi cu mine în paradis!"

Cuvântul Domnului



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat