Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LECTURILE ZILEI 

Alegeți altă zi:

20 ianuarie 2019 

† DUMINICA a 2-a de peste an
Ss. Fabian, pp. m.; Sebastian, m.
Is 62,1-5; Ps 95; 1Cor 12,4-11; In 2,1-11

LECTURA I
După cum se bucură mirele de mireasă, tot la fel se va bucura de tine Dumnezeul tău.
Citire din cartea profetului Isaia 62,1-5
De dragul Sionului nu voi tăcea și de dragul Ierusalimului nu voi sta liniștit până când nu va răsări dreptatea lui ca aurora și mântuirea lui nu va arde ca o flacără. 2 Vor vedea neamurile dreptatea ta și toți regii, gloria ta; vei fi numit cu un nume nou, pe care gura Domnului îl va indica. 3 Vei fi o cunună a frumuseții în mâna Domnului și un turban regal în mâna Dumnezeului tău. 4 Nu ți se va mai spune "Părăsită" și țara ta nu va mai fi numită "Devastată", căci ți se va spune "Plăcerea mea este în ea" și țării tale, "Măritată", pentru că Domnul și-a găsit plăcerea în tine și țara ta va avea un soț. 5 Cum se căsătorește un tânăr cu o fecioară, tot așa se va căsători cu tine cel care te-a zidit. Și după cum se bucură mirele de mireasă, așa se va bucura de tine Dumnezeul tău.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 95(96),1-2a.2b-3.7-8a.9-10ac (R.: cf. 3)
R.: Vestiți tuturor popoarelor faptele minunate ale Domnului!

1 Cântați Domnului un cântec nou!
Cântați Domnului, toți locuitorii pământului!
2a Cântați Domnului, binecuvântați numele lui! R.

2b Vestiți din zi în zi mântuirea lui!
3 Vestiți printre neamuri gloria lui,
tuturor popoarelor, minunile sale! R.

7 Dați Domnului, voi, familiile popoarelor,
dați Domnului glorie și putere!
8a Dați Domnului gloria numelui său! R.

9 Prosternați-vă înaintea Domnului îmbrăcați în podoabe sfinte;
dansați înaintea lui, toți locuitorii pământului!
10ac Spuneți printre neamuri: "Domnul stăpânește!";
el va judeca popoarele cu dreptate. R.

LECTURA A II-A
Toate acestea le lucrează unul și același Duh, care împarte fiecăruia după cum vrea.
Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Paul către Corinteni 12,4-11
Fraților, există diferite daruri, dar este același Duh. 5 Sunt diferite slujiri, dar este același Domn. 6 Sunt diferite lucrări, dar este același Dumnezeu care lucrează toate în toți. 7 Fiecăruia îi este dată manifestarea Duhului spre binele tuturor. 8 Căci unuia îi este dat prin Duhul cuvântul înțelepciunii, altuia, cuvântul cunoașterii, după același Duh, 9 iar altuia, datorită aceluiași Duh, credința, altuia, darul vindecărilor, prin același unic Duh; 10 unuia îi este dată puterea de a face minuni, altuia, profeția, altuia, discernământul duhurilor, altuia, varietatea limbilor, iar altuia, interpretarea limbilor. 11 Însă toate acestea le lucrează unul și același Duh, care împarte fiecăruia după cum vrea.

Cuvântul Domnului

ACLAMAȚIE LA EVANGHELIE cf. 2Tes 2,14
(Aleluia) Prin predicarea evangheliei, Dumnezeu ne-a chemat să moștenim gloria Domnului nostru Isus Cristos. (Aleluia)

EVANGHELIA
Aceasta a făcut-o Isus ca început al semnelor, în Cana Galileii.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 2,1-11
În acel timp, s-a făcut o nuntă în Cana Galileii și mama lui Isus era acolo. 2 A fost chemat și Isus cu discipolii lui. 3 Lipsind la un moment dat vinul, mama lui Isus i-a zis: "Nu mai au vin". 4 Dar Isus i-a spus: "Ce ne privește pe mine și pe tine, femeie; încă nu a venit ceasul meu". 5 Mama lui Isus le-a spus slujitorilor: "Faceți tot ce vă va spune". 6 Erau acolo șase vase de piatră puse pentru purificarea iudeilor, fiecare de două sau trei măsuri. 7 Isus le-a zis: "Umpleți vasele cu apă!" Iar ei le-au umplut până sus. 8 Atunci le-a zis: "Scoateți acum și duceți stolnicului nunții!" Ei i-au dus. 9 Când a gustat stolnicul apa devenită vin - și el nu știa de unde este, dar slujitorii care o aduseseră știau - stolnicul l-a chemat pe mire 10 și i-a spus: "Orice om pune mai întâi vinul cel mai bun, iar când s-au îmbătat, pe cel mai slab. Tu ai ținut vinul bun până acum!" 11 Aceasta a făcut-o Isus ca început al semnelor, în Cana Galileii. Și-a arătat gloria, iar discipolii lui au crezut în el.

Cuvântul Domnului



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat