Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LECTURILE ZILEI 

Alegeți altă zi:

18 iunie 2019 

Marți din săptămâna a 11-a de peste an
Ss. Marcu și Marcelian, m.
2Cor 8,1-9; Ps 145; Mt 5,43-48

LECTURA I
Isus, deși era bogat, s-a făcut sărac pentru ca, prin sărăcia lui, voi să vă îmbogățiți.
Citire din Scrisoarea a doua a sfântului apostol Paul către Corinteni 8,1-9
Fraților, vă facem cunoscut harul lui Dumnezeu care le-a fost dat Bisericilor din Macedonia, 2 pentru că bucuria lor a prisosit în mijlocul necazurilor grele și a sărăciei cumplite și a devenit și mai mare prin bogăția generozității lor. 3 Dau mărturie că au dat de bunăvoie, după puterile lor, ba chiar peste puterile lor. 4 Mi-au cerut cu multă stăruință favoarea de a participa la slujirea sfinților, 5 dar nu numai după cum sperasem noi, ci s-au dăruit mai întâi pe ei înșiși Domnului, apoi nouă, prin voința lui Dumnezeu. 6 Noi l-am rugat pe Tit să ducă la bun sfârșit între voi această binefacere, așa cum a început-o. 7 Dar, așa cum sunteți mai presus în toate, în credință și în cuvânt, în cunoaștere și în orice străduință și în iubirea pe care v-am împărtășit-o, la fel să fiți mai presus și în această binefacere! 8 Nu spun aceasta ca o poruncă, ci, prin zelul altora, vreau să pun la încercare curăția iubirii voastre. 9 Căci voi cunoașteți harul Domnului nostru Isus Cristos, care, pentru voi, din iubire, deși era bogat, s-a făcut sărac pentru ca, prin sărăcia lui, voi să vă îmbogățiți.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 145(146),2.5-6.7.8-9 (R.: cf. 2a)
R.: Sufletul meu să-l laude pe Domnul Dumnezeu!
sau:
Aleluia.

2 Voi lăuda pe Domnul în toată viața mea,
voi cânta psalmi Dumnezeului meu cât voi trăi. R.

5 Fericit este acela care îl are ca ajutor
pe Dumnezeul lui Iacob;
care-și pune speranța în Domnul Dumnezeul său!
6 El a făcut cerul și pământul,
marea și toate câte se află în ele.
El păstrează fidelitatea pe vecie. R.

7 El face dreptate celor asupriți,
el dă pâine celor flămânzi.
Domnul îi eliberează pe cei închiși. R.

8 Domnul deschide ochii celor orbi,
Domnul îi ridică pe cei împovărați,
Domnul îi iubește pe cei drepți,
9 Domnul are grijă de cei străini,
sprijină pe văduvă și pe orfan,
dar nimicește calea celor fărădelege. R.

ACLAMAȚIE LA EVANGHELIE In 13,34
(Aleluia) "Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiți unii pe alții! Așa cum eu v-am iubit pe voi, așa să vă iubiți unii pe alții", spune Domnul! (Aleluia)

EVANGHELIA
Iubiți-i pe dușmanii voștri!
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 5,43-48
În acel timp, Isus îi învăța pe discipolii săi, zicând: "Ați auzit că s-a spus: «Să-l iubești pe aproapele tău și să-l urăști pe dușmanul tău!» 44 Eu însă vă spun: iubiți-i pe dușmanii voștri și rugați-vă pentru cei care vă persecută, 45 ca să deveniți fiii Tatălui vostru care este în ceruri, care face să răsară soarele său peste cei răi și peste cei buni și să plouă peste cei drepți și peste cei nedrepți! 46 Căci, dacă îi iubiți pe cei care vă iubesc, ce răsplată aveți? Oare nu fac același lucru și vameșii? 47 Și dacă îi salutați numai pe frații voștri, ce faceți mai mult? Oare nu fac același lucru și păgânii? 48 Așadar, fiți desăvârșiți precum Tatăl vostru ceresc este desăvârșit!"

Cuvântul Domnului



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat