Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LECTURILE ZILEI 

Alegeți altă zi:

19 aprilie 2019 

VINEREA SFÂNTĂ (Patima și moartea Domnului)
Sf. Leon al IX-lea, pp.
Is 52,13-53,12; Ps 30; Evr 4,14-16;5,7-9; In 18,1-19,42

LECTURA I
El era străpuns pentru păcatele noastre.
Citire din cartea profetului Isaia 52,13-53,12
Iată, slujitorul meu va avea succes; se va înălța, se va ridica și va fi foarte sus. După cum mulți s-au înspăimântat de tine - chipul lui era mai desfigurat decât cel al unui om și fața lui, decât a fiilor oamenilor -, 15 tot așa, multe popoare se vor uimi și regi își vor închide gura înaintea lui, căci vor vedea ceea ce nu li s-a povestit și vor înțelege ceea ce nu au auzit. 53,1 Cine a crezut în ceea ce ne-a fost anunțat? Și cine a cunoscut brațul Domnului? 2 S-a înălțat ca o mlădiță înaintea lui și ca o rădăcină, dintr-un pământ uscat. Nu avea formă și nici frumusețe ca să o privim, nici înfățișare ca să o dorim. 3 Disprețuit și refuzat de oameni, om al durerii, cunoscător al suferinței, de care îți ascunzi fața. Era disprețuit și noi nu l-am luat în seamă. 4 Iar el a purtat suferințele noastre și durerile noastre le-a luat asupra lui. Noi l-am considerat lovit, bătut de Dumnezeu și umilit. 5 Dar el era străpuns pentru nelegiuirile noastre, lovit pentru păcatele noastre. Pedeapsa care ne aducea pacea era asupra lui. Prin rănile lui noi suntem vindecați. 6 Noi toți rătăceam ca oile, fiecare avea propriul drum în față. Domnul a făcut să cadă asupra lui păcatele noastre, ale tuturor. 7 Chinuit și umilit, el nu și-a deschis gura; ca un miel dus la înjunghiere și ca o oaie mută înaintea celor care o tund, nu și-a deschis gura. 8 A fost luat cu violență și judecată; cât despre generația lui, cine se gândește? A fost șters de pe pământul celor vii, pentru nelegiuirea poporului meu a fost lovit. 9 Mormântul lui a fost cu cei nelegiuiți, cu cel bogat a fost în moartea lui, deși nu făcuse nicio violență și nu fusese înșelăciune în gura lui. 10 Domnului i-a plăcut să-l zdrobească prin suferință; când sufletul și-l va pune ca jertfă pentru vinovăție, va vedea o descendență care-și va lungi zilele și dorința Domnului, prin mâna lui, va avea succes. 11 Din truda sufletului său va vedea și va fi satisfăcut în cunoașterea lui; slujitorul meu cel drept îi va îndreptăți pe mulți și va lua asupra sa păcatele lor. 12 De aceea, îi voi face parte cu cei mari și cu cei puternici va împărți prada, pentru că și-a dat sufletul la moarte și a fost numărat împreună cu cei nelegiuiți. Dar el purta păcatul multora și mijlocea pentru cei nelegiuiți.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 30(31),2 și 6.12-13.15-16.17 și 25 (R.: Lc 23,46b)
R.: Tată, în mâinile tale, încredințez sufletul meu.

2 Doamne, în tine am căutat refugiu,
să nu fiu făcut nicicând de rușine;
mântuiește-mă în dreptatea ta!
6 În mâinile tale îmi încredințez duhul,
tu mă vei mântui, Doamne, Dumnezeule adevărat. R.

12 Am ajuns de ocara tuturor asupritorilor mei:
spaimă mare pentru vecinii și cunoscuții mei;
cei care mă văd pe drum mă ocolesc.
13 Sunt dat uitării ca un mort, ca unul fără inimă,
am ajuns ca o oală spartă. R.

15 Dar eu mă încred în tine, Doamne,
și spun: "Tu ești Dumnezeul meu,
16 soarta mea este în mâinile tale".
Scapă-mă din mâinile dușmanilor mei
și de cei care mă urmăresc! R.

17 Fă să strălucească fața ta peste slujitorul tău,
mântuiește-mă în îndurarea ta!
25 Fiți tari, să se întărească inimile voastre,
voi, toți cei care nădăjduiți în Domnul! R.

LECTURA A II-A
A învățat ascultarea din cele ce a pătimit și a devenit cauză de mântuire veșnică.
Citire din Scrisoarea către Evrei 4,14-16; 5,7-9
Fraților, având, așadar, un mare preot minunat, care a străbătut cerurile, pe Isus, Fiul lui Dumnezeu, să ținem cu tărie mărturisirea credinței! 15 Căci nu avem un mare preot care să nu poată suferi împreună cu noi în slăbiciunile noastre, ci unul care a fost încercat în toate asemenea nouă, în afară de păcat. 16 Așadar, să ne apropiem cu toată îndrăzneala de tronul harului ca să primim îndurare și să găsim ca ajutor harul său la timpul potrivit! 5,7 În zilele vieții sale pământești, el a oferit, cu strigăte puternice și cu lacrimi, rugăciuni și cereri către acela care avea puterea să-l salveze de la moarte și a fost ascultat datorită evlaviei lui. 8 Și, deși era Fiu, a învățat ascultarea din cele ce a pătimit, 9 iar după ce a fost făcut desăvârșit, a devenit cauză de mântuire veșnică pentru toți cei care ascultă de el.

Cuvântul Domnului

ACLAMAȚIE LA EVANGHELIE Fil 2,8-9
Cristos s-a umilit pe sine, făcându-se ascultător până la moarte, până la moartea pe cruce. Pentru aceasta, și Dumnezeu l-a înălțat și i-a dăruit numele care este mai presus de orice nume.

EVANGHELIA
Pătimirea Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 18,1-19,42
L-au luat pe Isus și l-au legat.
E. În acel timp, Isus a ieșit împreună cu discipolii săi dincolo de torentul Cedron, unde era o grădină în care a intrat el și discipolii lui. 2 Dar știa și Iuda, trădătorul, locul acela pentru că de multe ori Isus se aduna acolo împreună cu discipolii săi. 3 Așadar, Iuda, luând cohorta și servitori de la arhierei și farisei, a venit acolo cu felinare, torțe și arme. 4 Atunci Isus, cunoscând toate câte vor veni asupra lui, a ieșit și le-a zis:
+. "Pe cine căutați?"
5 E. I-au răspuns:
P. "Pe Isus Nazarineanul".
6 E. El le-a zis:
+. "Eu sunt".
E. Era acolo cu ei și Iuda, cel care l-a trădat. Când le-a zis: "Eu sunt", ei s-au dat înapoi și au căzut la pământ. 7 Atunci, i-a întrebat a doua oară:
+. "Pe cine căutați?",
E. iar ei au zis:
P. "Pe Isus Nazarineanul".
8 E. Isus le-a răspuns:
+. "V-am spus că eu sunt. Așadar, dacă mă căutați pe mine, lăsați-i pe aceștia să plece!"
9 E. Ca să se împlinească cuvântul pe care îl spusese: "Dintre cei pe care mi i-ai dat, n-am pierdut pe niciunul". 10 Atunci Simon Petru, care avea o sabie, a scos-o și l-a lovit pe servitorul arhiereului și i-a tăiat urechea dreaptă; 11 iar numele servitorului era Malhus. Dar Isus i-a zis lui Petru:
+. "Pune-ți sabia în teacă! Oare să nu beau potirul pe care mi l-a dat Tatăl?"

L-au dus pe Isus întâi la Anna.
12 E. Atunci, cohorta, comandantul și servitorii iudeilor l-au luat pe Isus și l-au legat. 13 L-au dus mai întâi la Anna, căci era socrul lui Caiafa, care era marele preot al acelui an. 14 Caiafa era acela care le dăduse iudeilor sfatul: "Este mai bine să moară un singur om pentru popor". 15 Iar Simon Petru și celălalt discipol îl urmau pe Isus. Acel discipol era cunoscut marelui preot și a intrat împreună cu Isus în curtea marelui preot. 16 Petru stătea afară, lângă poartă. Atunci celălalt discipol, care era cunoscut marelui preot, a ieșit și a vorbit cu portăreasa și a intrat și Petru. 17 Servitoarea portăreasă i-a spus lui Petru:
A. "Nu cumva ești și tu dintre discipolii acelui om?"
E. El i-a zis:
A. "Nu sunt".
18 E. Stăteau acolo slujitorii și servitorii; făcuseră un foc - pentru că era frig - și se încălzeau. Și Petru stătea cu ei și se încălzea. 19 Atunci, marele preot l-a întrebat pe Isus despre discipolii lui și despre învățătura sa. 20 Isus i-a răspuns:
+. "Eu am vorbit lumii pe față. Întotdeauna am învățat în sinagogă și în templu, unde se adună toți iudeii. N-am vorbit nimic pe ascuns. 21 De ce mă întrebi pe mine? Întreabă-i pe cei care au auzit ce le-am vorbit! Iată, ei știu ce am spus!"
22 E. Îndată ce a spus acestea, unul dintre servitori, care stătea în preajmă, i-a dat o palmă lui Isus, spunând:
A. "Așa răspunzi tu marelui preot?"
23 E. Isus i-a răspuns:
+. "Dacă am vorbit rău, dă mărturie despre rău! Dar dacă am vorbit bine, de ce mă lovești?"
24 E. Atunci Anna l-a trimis legat la Caiafa, marele preot.

Nu cumva ești și tu dintre ucenicii lui? Nu sunt.
25 Iar Simon Petru stătea și se încălzea. Atunci ei i-au spus:
A. "Nu cumva ești și tu dintre discipolii lui?"
E. El a negat și a zis:
A. "Nu sunt".
26 E. Unul dintre servitorii marelui preot, o rudă a celui căruia Petru i-a tăiat urechea, i-a zis:
A. "Nu te-am văzut eu în grădină împreună cu el?"
27 E. Dar Petru a negat din nou și îndată a cântat cocoșul.

Împărăția mea nu este din această lume.
28 Atunci l-au adus pe Isus de la Caiafa la pretoriu. Era dimineață. Dar ei nu au intrat în pretoriu, ca să nu se profaneze și să poată mânca Paștele. 29 Pilat a ieșit deci afară la ei și a spus:
A. "Ce acuzație aduceți împotriva acestui om?"
30 E. Au răspuns și i-au zis:
P. "Dacă nu ar fi fost acesta un răufăcător, nu l-am fi dat pe mâna ta".
31 E. Atunci, Pilat le-a zis:
A. "Luați-l voi și judecați-l voi după Legea voastră!"
E. Iudeii i-au spus:
A. "Nouă nu ne este permis să ucidem pe nimeni".
32 E. Astfel trebuia să se împlinească cuvântul pe care îl spusese el, arătând de ce fel de moarte avea să moară. 33 Pilat a intrat din nou în pretoriu, l-a chemat pe Isus și i-a zis:
A. "Tu ești regele iudeilor?"
34 E. Isus a răspuns:
+. "De la tine însuți spui aceasta sau ți-au spus alții despre mine?"
35 E. Pilat a răspuns:
A. "Oare sunt eu iudeu? Neamul tău și arhiereii te-au dat pe mâna mea. Ce ai făcut?"
36 E. Isus a răspuns:
+. "Împărăția mea nu este din lumea aceasta. Dacă împărăția mea ar fi fost din lumea aceasta, slujitorii mei s-ar fi luptat ca să nu fiu dat pe mâna iudeilor. Dar acum împărăția mea nu este de aici".
37 E. Atunci Pilat i-a zis:
A. "Așadar, ești rege?"
E. Isus i-a răspuns:
+. "Tu spui că eu sunt rege. Eu pentru aceasta m-am născut și pentru aceasta am venit în lume, ca să dau mărturie despre adevăr. Oricine este din adevăr ascultă glasul meu".
38 E. Pilat i-a zis:
A. "Ce este adevărul?"
E. După ce a spus aceasta, a ieșit din nou la iudei și le-a zis:
A. "Eu nu găsesc în el nicio vină. 39 Dar este un obicei la voi ca de Paște să vă eliberez pe cineva; așadar, vreți să vi-l eliberez pe regele iudeilor?"
40 E. Atunci au strigat din nou, spunând:
A. "Nu pe acesta, ci pe Baraba!"
E. Iar Baraba era un tâlhar.

Te salut, regele ideilor!
19,1 Atunci Pilat l-a luat pe Isus și l-a dat să fie biciuit. 2 Soldații au împletit o coroană din spini, i-au pus-o pe cap și l-au îmbrăcat cu o haină de purpură; 3 apoi veneau la el și spuneau:
A. "Bucură-te, regele Iudeilor!"
E. Și-i dădeau palme. 4 Pilat a ieșit din nou și le-a zis:
A. "Iată, vi-l aduc afară ca să știți că nu găsesc în el nicio vină!"
5 E. Așadar, Isus a ieșit afară purtând coroana de spini și haina de purpură. Iar Pilat le-a zis:
A. "Iată omul!"
6 E. Când l-au văzut, arhiereii și servitorii au strigat:
P. "Răstignește-l! Răstignește-l!"
E. Pilat le-a zis:
A. "Luați-l voi și răstigniți-l, pentru că eu nu găsesc în el nicio vină!"
7 E. Iudeii i-au răspuns:
P. "Noi avem o Lege și după această Lege trebuie să moară, pentru că s-a făcut pe sine Fiul lui Dumnezeu".
8 E. Când a auzit Pilat cuvintele acestea, s-a înspăimântat și mai mult.
9 A. intrat iarăși în pretoriu și i-a zis:
A. "De unde ești tu?"
E. Dar Isus nu i-a dat niciun răspuns. 10 Atunci Pilat i-a zis:
A. "Mie nu-mi vorbești? Nu știi că eu am putere să te eliberez și am putere să te răstignesc?"
11 E. Isus i-a răspuns:
+. "Nu ai avea nicio putere asupra mea dacă nu ți-ar fi fost dată de sus. De aceea, cel care m-a dat în mâinile tale are un păcat mai mare".

La moarte cu el! La moarte cu el!
12 E. De aceea, Pilat căuta să-l elibereze, dar iudeii strigau, zicând:
P. "Dacă-l eliberezi pe acesta, nu ești prietenul cezarului. Oricine se face pe sine rege se împotrivește cezarului".
13 E. Când a auzit Pilat cuvintele acestea, l-a dus pe Isus afară și s-a așezat pe un tron în locul numit "Lithostrotos" - iar în ebraică, "Gabbata". 14 Era ziua Pregătirii Paștelui, pe la ceasul al șaselea. Și le-a spus iudeilor:
A. "Iată-l pe regele vostru!"
15 E. Atunci ei au strigat:
P. "Ia-l, ia-l, răstignește-l!"
E. Pilat le-a spus:
A. "Să-l răstignesc pe regele vostru?"
E. Arhiereii au răspuns:
P. "Nu avem alt rege decât pe cezar".
16 E. Atunci l-a predat lor ca să fie răstignit. Așadar, l-au luat pe Isus.

L-au răstignit și, împreună cu el, pe alți doi.
17 Purtându-și singur crucea, a ieșit spre locul numit "al Craniului", care, în ebraică, este numit "Golgota", 18 unde l-au răstignit pe el și împreună cu el alți doi, de o parte și de alta, iar Isus în mijloc. 19 Pilat a scris și o inscripție și a pus-o pe cruce. Era scris: "Isus Nazarineanul, regele iudeilor". 20 Mulți dintre iudei au citit această inscripție, pentru că locul unde a fost răstignit Isus era aproape de cetate și era scris în ebraică, latină și greacă. 21 Arhiereii iudeilor i-au spus lui Pilat:
A. "Nu scrie: «Regele iudeilor», ci acela a zis: «Eu sunt regele iudeilor»".
22 E. Pilat a răspuns:
A. "Ce-am scris, am scris".

Au împărțit între ei hainele mele.
23 E. După ce soldații l-au răstignit pe Isus, au luat hainele lui și au făcut patru părți, fiecărui soldat o parte, și tunica. Însă tunica era fără cusătură, țesută dintr-o bucată, de sus până jos; 24 așadar, au zis unii către alții:
A. "Să nu o rupem, ci să tragem la sorți pentru ea, a cui să fie!"
E. Aceasta ca să se împlinească Scriptura: "Au împărțit între ei hainele mele și pentru tunica mea au aruncat zaruri". Soldații au făcut toate acestea.

Iată-l pe fiul tău! Iat-o pe mama ta!
25 Lângă crucea lui Isus stăteau mama lui Isus și sora mamei lui, Maria a lui Cleopa, și Maria Magdalena. 26 Așadar, văzând Isus că stătea acolo mama lui și discipolul pe care îl iubea, i-a spus mamei:
+. "Femeie, iată-l pe fiul tău!"
27 E. Apoi, i-a spus discipolului:
+. "Iat-o pe mama ta!"
E. Și, din ceasul acela, discipolul a luat-o acasă la el.

Totul s-a împlinit!
28 După aceasta, văzând că toate s-au împlinit, ca să se împlinească Scriptura, Isus a zis:
+. "Mi-e sete".
29 E. Era acolo un vas plin cu oțet. Atunci, ei au pus în isop un burete îmbibat cu oțet și i l-au apropiat de gură. 30 După ce a luat oțetul, Isus a spus:
+. "S-a împlinit!"
E. Și, plecându-și capul, și-a dat duhul.
Aici se îngenunchează și se face o mică pauză.

A curs apă și sânge.
31 Întrucât era Ziua Pregătirii, ca să nu rămână trupurile pe cruce sâmbăta - pentru că acea sâmbătă era zi mare -, iudeii i-au cerut lui Pilat să le zdrobească fluierele picioarelor și să-i ia de acolo. 32 Atunci, au venit soldații, au zdrobit fluierele picioarelor celui dintâi și ale celuilalt care era răstignit cu el. 33 Dar când au venit la Isus și au văzut că deja murise, nu i-au zdrobit fluierele picioarelor, 34 ci unul dintre soldați i-a străpuns coasta cu o suliță și îndată a ieșit sânge și apă. 35 Cel care a văzut a dat mărturie și mărturia lui este adevărată; el știe că spune adevărul ca să credeți și voi. 36 Acestea s-au făcut ca să se împlinească Scriptura: "Nu i se va zdrobi niciun os". 37 Iar în altă parte, Scriptura mai spune: "Vor privi la cel pe care l-au străpuns".

Au înfășurat trupul lui Isus într-un giulgiu, folosind miresme.
38 După acestea, Iosif din Arimateea, care era discipol al lui Isus, dar în ascuns, de frica iudeilor, i-a cerut lui Pilat să ia trupul lui Isus. Pilat i-a permis. Atunci, a venit și a luat trupul lui Isus.
39 A venit și Nicodim, cel care fusese mai înainte la el noaptea, și a adus un amestec de smirnă și aloe, cam de o sută de litre. 40 Ei au luat trupul lui Isus, l-au înfășurat în giulgiuri, cu uleiurile aromate, după cum este obiceiul de înmormântare la evrei. 41 În locul unde fusese răstignit Isus era o grădină, iar în grădină era un mormânt nou, în care nu fusese pus nimeni niciodată. 42 Așadar, pentru că era Ziua Pregătirii iudeilor, iar mormântul era aproape, l-au pus pe Isus acolo.

Cuvântul Domnului



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat