Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LECTURILE ZILEI 

Alegeți altă zi:

6 mai 2018 

† DUMINICA a 6-a a Paștelui
Ss. Benedicta, fc.; Petru Nolasco, călug.
Fap 10,25-26.34-35. 44-48; Ps 97; 1In 4,7-10; In 15,9-17

LECTURA I
Darul Duhului Sfânt s-a revărsat și asupra păgânilor.
Citire din Faptele Apostolilor 10,25-26.34-35.44-48
În timp ce Petru intra, Corneliu i-a ieșit în întâmpinare, a căzut la picioarele lui prosternându-se. 26 Dar Petru l-a ridicat și i-a zis: "Scoală-te! Sunt și eu doar un om". 34 Atunci Petru, deschizându-și gura, a spus: "Într-adevăr, acum înțeleg că Dumnezeu nu este părtinitor, 35 ci în orice neam, cel care se teme de el și face dreptatea îi este plăcut". 44 În timp ce Petru mai rostea încă aceste cuvinte, Duhul Sfânt a coborât asupra tuturor celor care ascultau cuvântul. 45 Credincioșii circumciși care veniseră cu Petru erau uimiți că darul Duhului Sfânt se revărsase și asupra păgânilor. 46 Căci îi auzeau pe ei vorbind în limbi și preamărindu-l pe Dumnezeu. Atunci, Petru a spus: 47 "Poate oare cineva să le refuze apa, pentru ca aceștia, care l-au primit pe Duhul Sfânt ca și noi, să fie botezați?" 48 Și a poruncit ca ei să fie botezați în numele lui Isus Cristos. Atunci ei i-au cerut să mai rămână câteva zile.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 97(98),1.2-3ab.3cd-4 (R.: 2b)
R.: Domnul și-a descoperit dreptatea înaintea popoarelor.
sau:
Aleluia.

1 Cântați Domnului un cântec nou,
pentru că a făcut lucruri minunate;
dreapta și brațul lui cel sfânt i-au venit în ajutor! R.

2 Domnul și-a făcut cunoscută mântuirea
și-a descoperit dreptatea înaintea neamurilor,
3ab și-a adus aminte de îndurarea și de fidelitatea lui
față de casa lui Israel. R.

3cd Toate marginile pământului
au văzut mântuirea Dumnezeului nostru!
4 Strigați de bucurie către Domnul,
toți locuitorii pământului!
Aclamați, cântați psalmi și tresăltați de bucurie! R.

LECTURA A II-A
Dumnezeu este iubire.
Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Ioan 4,7-10
Iubiților, să ne iubim unii pe alții, pentru că iubirea este de la Dumnezeu și oricine iubește este născut din Dumnezeu și-l cunoaște pe Dumnezeu! 8 Cine nu iubește nu l-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire. 9 Prin aceasta s-a arătat iubirea lui Dumnezeu în noi: Dumnezeu l-a trimis în lume pe Fiul său, unul născut, ca să trăim prin el. 10 În aceasta constă iubirea: nu noi l-am iubit pe Dumnezeu, ci el ne-a iubit și l-a trimis pe Fiul său ca jertfă de ispășire pentru păcatele noastre.

Cuvântul Domnului

ACLAMAȚIE LA EVANGHELIE In 14,23ab
(Aleluia) "Dacă cineva mă iubește, va păzi cuvântul meu, spune Domnul; Tatăl meu îl va iubi și vom veni la el". (Aleluia)

EVANGHELIA
Nimeni nu are o iubire mai mare decât aceasta: ca cineva să-și dea viața pentru prietenii săi.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 15,9-17
În acel timp, Isus le-a spus discipolilor săi: "Așa cum Tatăl m-a iubit pe mine, așa v-am iubit și eu pe voi. Rămâneți în iubirea mea! 10 Dacă păziți poruncile mele, rămâneți în iubirea mea așa cum eu am păzit poruncile Tatălui meu și rămân în iubirea lui. 11 V-am spus acestea pentru ca bucuria mea să fie în voi și bucuria voastră să fie deplină. 12 Aceasta este porunca mea: să vă iubiți unii pe alții așa cum v-am iubit eu! 13 Nimeni nu are o iubire mai mare decât aceasta: ca cineva să-și dea viața pentru prietenii săi. 14 Voi sunteți prietenii mei dacă faceți ceea ce vă poruncesc. 15 Nu vă mai numesc servitori, pentru că servitorul nu știe ce face stăpânul lui. Însă v-am numit pe voi prieteni, pentru că toate câte le-am auzit de la Tatăl vi le-am făcut cunoscute. 16 Nu voi m-ați ales pe mine, ci eu v-am ales pe voi și v-am pus ca să mergeți și să aduceți rod, iar rodul vostru să rămână, pentru ca orice îl veți ruga pe Tatăl în numele meu să vă dea. 17 Aceasta vă poruncesc: să vă iubiți unul pe altul!"

Cuvântul Domnului



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat